''Domnul meu şi Dumnezeul meu! ''

Hristos a Înviat! Dacă ne-am putea întoarce în timp să fim martorii oricărui eveniment, oare unde ne-am duce? Întrebarea desigur e ipotetică, dar în cazul în care ea s-ar referi la mine, astăzi mi-aş dori mai mult ca oricând, să fiu împreună cu apostolii lui Hristos. Sfintii Apostoli, pe lânga aceea că erau ucenicii lui Hristos, erau şi martorii invierii Lui. Dacă ei s-au bucurat pentru Învierea Domnului, au avut prilejul să se bucure şi pentru mărturisirea de credinţă a Sfântului apostol Toma. Cum să nu-ţi doreşti să fi prezent la un asemenea eveniment alături de apostoli? Dintre toţi apostolii, Toma mi-e cel mai drag. Şi Ioan. Petru a fost cam şovăitor. Simpatia mea faţă de Toma necredinciosul o explic prin calitatea umană a îndoielii, pe care o manifestă. În toate grupurile umane există dintotdeauna câte cineva care nu este de acord, un contestatar de serviciu, în diferite feluri. Printre apostoli cel care a jucat acest rol a fost Toma şi a fost mereu victima unei proaste reputaţii. Bineînţeles că reputaţia lui nu este atât de dezastruoasă ca a lui Iuda, cel care l-a trădat pe Iisus şi s-ar putea nici să nu o egaleze pe cea a lui Petru, cel care s-a lepădat de Domnul în noaptea de dinaintea răstignirii. În orice caz, Toma este de obicei clasificat printre "băieţii răi" dintre cei doisprezece ucenici, care au fost oamenii cei mai apropiaţi de Iisus în acei trei ani de misiune.
Apostolul Toma intră în Evanghelie aproape pe neobservate. Primele cuvinte rostite de el sunt dictate de o situaţie neclară. Iisus este rugat de către Marta şi Maria să vină la fratele lor Lazăr, care se îmbolnăvise. A se întoarce din nou în Iudeea, după ce duşmanii lui Iisus îl ameninţaseră de atâtea ori, era un risc mult prea mare. Ucenicii i-au atras atenţia, dar El a rămas neclintit. Atunci Toma a zis: "Să mergem şi noi şi să murim cu El!"(Ioan 11,16). A doua intervenţie a lui Toma este umbrită de tristeţe. Când ucenicii se aflau în foişor şi Iisus Îi pregătea pentru evenimentele însemnate ce aveau să urmeze, la un moment dat cuvintele rostite de El, au un ecou de rămas bun şi despărţire: " Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.” (Ioan.14,4). Cuprinşi de nedumerire, toţi rămân ca muţi. Singur Toma îndrăzneşte să ia cuvântul: "Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?" (Ioan, 14,5). Aceste cuvinte, Îi oferă lui Iisus prilejul de a rosti celebra replică:”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.(Ioan, 14,6) Toma îşi datorează reputaţia de "băiat rău", unui incident care a urmat Învierii lui Iisus, petrecut la opt zile după Paşti. Înainte, el nu a crezut că Iisus a apărut în absenţa lui, şi a spus: " Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede". (Ioan, 20,25) La această îndârjită sete de evidenţă, Iisus răspunde cu divină înţelegere: “Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios"!(Ioan.20,27). Toma reacţionează făcând cea mai frumoasă mărturisire de credinţă din întreg Noul Testament: \"Domnul meu şi Dumnezeul meu!\" (Ioan 20,28)Evanghelia nu ne mai dă alte informaţii despre Sfântul Toma. Potrivit unei tradiţii din primele veacuri creştine, a predicat învăţătura şi taina lui Hristos în ţinutul îndepărtat al Indiei pe coasta Malabar şi a fost martirizat aproape de oraşul care astăzi se cheamă Madras. Deşi s-a convins că Iisus cel Înviat stă în faţa lui, deşi mai târziu şi-a jertfit viaţa pentru El, Toma rămâne, totuşi, până azi, şi va rămâne mereu, etichetat ca „necredinciosul“. A fost Toma un necredincios? S-a indoit pentru un moment, dar a căutat până a găsit răspunsul. Dar de aici şi până la a-l numi „necredinciosul”, este o cale mult prea lungă. Îndoiala nu reprezintă opusul credinţei. Ea este, plastic spus, strămoşul credinţei. Îndoiala nu anulează credinţa, ci îi face loc.
Toma rămâne prototipul celor îndoielnici în credinţă, din care, din nefericire, sunt astăzi destui, poate chiar prea mulţi. Oare suntem chiar atât de slabi în credinţă, încât să avem nevoie de noi argumente pentru dovedirea Învierii lui Hristos? Oare nu sunt suficiente cele prezentate în timp? Oare nu este suficientă credinţa a miliarde de creştini, începând cu Ziua Cincizecimii şi până la noi, care au crezut în Înviere fără să o vadă? Lecţia care trebuie reţinută din experienţa lui Toma, este aceea că îndoiala este un lucru natural şi că trebuie să fim sinceri privitor la propriile noastre îndoieli. “Necredinciosul” a fost, probabil, singurul om din istorie care a avut şansa „observaţiei directe" pentru a-şi forma o opinie indubitabilă. A putut să atingă mâinile lui Iisus, să vadă rănile din palmele Lui şi să nu se mai îndoiască în privinţa morţii şi Învierii Învăţătorului său. Şi a murit şi el moarte de martir. Astăzi Toma apostolul, e purtătorul nostru de cuvânt. În această lume fără speranţă şi dezorientată, suntem chemaţi ca să-L mărturisim pe Iisus prin viaţa noastră, conştienţi fiind, că într-o zi şi El ne va mărturisi înaintea Tatălui (Matei 10:32). Nimeni nu-i obligat să creadă că Iisus Nazarineanul născut din Fecioara Maria a Înviat. Eu una, şi nu sunt singura, o cred nesmintit. Şi vă spun cu tărie: “Hristos a înviat!

Paştile Blajinilor - ce aşteaptă morţii de la rudele lor?

Se apropie ziua cea mare a pomenirii morţilor, sărbătoarea tradiţională, Paştile Blajinilor. Este ziua în care se merge mai întâi la biserică, la Sfînta Liturghie, pentru a face rugăciuni pentru toţi cei mutaţi de la noi, după care se merge la mormintele lor unde se aprind lumînări, tămâie, li se cîntă şi lor imnul de biruinţă asupra morţii "Hristos a înviat" şi se dă de pomană pentru pomenirea lor pască şi ouă roşii - simboluri pascale.
Aşa ar tebui să facem...
În realitate, însă, ceea ce se întîmplă la Paştile Blajinilor, de cele mai multe ori este o parodie asupra adevărului, o schimonosire a lui. Cu regret noi purtăm vina pentru faptul ca această "demonstraţie de avere" şi "show al beţiei" a dat rădăcini adînci. O tradiţie veche şi frumoasă s-a prefăcut într-un obicei necreştin, a devenit o piatră de poticnire pentru cei slabi în credinţă şi se face "apă la moară" tuturor sectarilor, duşmani deschişi ai Bisericii Ortodoxe.

Va recomandăm frăţeşte să luaţi aminte la aceste cuvinte şi să îndemnaţi şi pe apropiaţii să fie mai atenţi cu "pomenele", cu mâncarea şi băutura în această zi.

Biserica ne spune clar că pomana, adică milostenia, se oferă "prietenilor lui Hristos" - văduvelor, orfanilor şi săracilor, ca unora care sunt în lipsuri. Masa de pomenire se face acasă, în familie, nu pe mormintele celor care aşteaptă de la noi RUGACIUNE şi nicidecum mezeluri, cogniacuri şi cadouri scumpe oferite reciproc cu scopul de a impreNu vă faceţi părtaşi fărădelegii.
Aşa să Vă ajute Dumnezeu.

sursa:mail(Cu dragoste în Domnul cel Înviat,
Soborul mănăstirii Frumoasa)

În vinerea luminată, în toate bisericile ortodoxe se săvârşeşte sfinţirea apei sau aghiazma mică

In această Vineri din Săptămâna Luminată, numită şi a Izvorului Tămăduirii, se prăznuieşte sfinţirea unei biserici zidite în cinstea Maicii Domnului lângă un izvor făcător de minuni prin puterea cea mai presus de fire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Întru pomenirea acestei minuni, în multe mănăstiri şi biserici de enorie din ţara noastră se face Litie, adică sfinţirea cea mică a apei. La sfârşitul Sfintei Liturghii în biserică sau în faţa bisericii sau lângă un izvor de apă a avut loc această rânduială a sfinţirii celei mici a apei.
Aghiasma mică are un rol mare în Biserica noastră, în primul rând apa sfinţită că este o lucrare a lui Dumnezeu, să-i zic aşa, de binefacere asupra noastră aşa cum avem noi în tradiţia noastră în care spunem că se sfinţeşte totul dimprejurul nostru, toată natura. Iată că Dumnezeu prin rugăciunile noastre sfinţeşte tot ce-i împrejurul nostru. Sfinţim casele, sfinţim icoanele, ne sfinţim veşmintele, iată că sfinţim şi apa. A mai fost o sfinţire a apei, a doua zi de Paşti se face o aghiasmă mică cu rugăciunea Sfântului Trifon pentru grădinile oamenilor, pentru ca Dumnezeu să ocrotească toată roada omului, truda şi osteneala care va fi în cursul anului. Iar acum în slujba aceasta a Izvorului Tămăduirii însuşi cuvântul îi spune folosul apei. Este o apă tămăduitoare, tămăduitoare în primul rând de boli şi trupeşti, de boli şi sufleteşti. Sigur că oamenii vin să ia aghiasmă să-şi stâmpere şi setea cea duhovnicească după Dumnezeu. Iar cei care au probleme, chiar trupeşti sau probleme sufleteşti sigur că această apă prin pogorârea Duhului Sfânt, prin invocarea preotului de a se pogorî Duhul Sfânt peste apă ea devine tămăduitoare, devine un izvor al tămăduirii. Sigur că izvorul tămăduirii noastre este Domnul Hristos, Măicuţa Domnului, vedem chiar şi pictată Maica Domnului cu Domnul Hristos în braţe şi cum ţâşneşte apa într-o parte şi cealaltă, iar cei bolnavi şi cei suferinzi vin şi se adapă din acest Izvor al Tămăduirii care fiind Domnul Hristos şi Maica Domnului. Noi credem în acest Izvor al Tămăduirii şi-i îndemnăm pe oameni să se ducă la această slujbă a Izvorului Tămăduirii să-şi ia apă în casele lor, să aibă tot timpul, este aghiasmă mică care se poate folosi şi după mâncare. Că ahiasma mare care se sfinţeşte la Bobotează, numai cu binecuvântarea părintelui sau mai precis părintele în Biserică ar da aghiasma celor care nu au voie să se împărtăşească, iar aghiasma mică este bine să aibă fiecare în casă, să ia de câte ori este nevoie, de câte ori văd că au ceva neputinţe asupra lor, vin ceva ispite mari care oamenii nu le mai pot duce. Această aghiasmă te ajută, o bem, ne stropim, ne dăm pe faţă, ne stropim prin casă, depărtează duhurile necurate. Sigur, că orice lucru rău se poate depărta unde este un lucru sfinţit şi mai ales sfânta aghiasmă.Indemn oamenii să-şi ia apă tămăduitoare, pentru că prin această apă este prezent Domnul Hristos, Maica Domnului şi sfinţenia în casa omului.