Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Sfânta Anastasia Romana – 29 octombrie


Ea s-a născut dintr-o familie nobilă, dar a rămas orfană de ambii părinţi de la vârsta de trei ani. Orfană fiind, ea a fost luată spre creştere într-o mănăstire de lângă Roma, a cărei stareţă era Sofia, vestită pentru marea înălţime a vieţii ei duhovniceşti. De-a lungul celor şaptesprezece ani care au urmat, Monahia Anastasia s-a făcut şi ea vestită, asemenea chipului maicii ei duhovniceşti, printre creştini ca aspră şi minunată nevoitoare, iar printre păgâni ca femeia de o frumuseţe neasemuită. Guvernatorul păgân Probus a trimis soldaţi la acea mănăstire spre a o lua pe Anastasia sub escortă şi a o aduce înaintea lui. Mai înainte cu două ceasuri de aceasta, Egumena Sofia a sfătuit-o din destul pe tânăra Anastasia să se ţină strâns de Credinţă, i-a arătat cum să risipească meşteşugurile linguşirilor cu care avea să fie ispitită şi toată înşelăciunea, şi cum să îndure aceste torturi. A răspuns Anastasia către maica ei duhovnicească astfel: „Gata este inima mea, gata de moarte pentru Dulcele Izbăvitor.” Adusă înaintea guvernatorului, Anastasia şi-a declarat pe faţă credinţa în Hristos Iisus Dumnezeul şi Domnul. Guvernatorul mai întâi a încercat să o ademenească pe Anastasia, apoi a trecut la sinistre ameninţări. La acestea muceniţa a răspuns: „Gata sunt să mor pentru Dumnezeul meu nu doar o dată, ci şi de sute de ori, de este cu putinţă.” Monahia Anastasia a fost supusă celor mai josnice umiliri: ei i s-au smuls de pe trup hainele, fiind ridicată goală înaintea mulţimii. Dar viteaza Creştină a strigat atunci, neînfricată, către călăi: „O, nu aveţi decât să mă biciuiţi, să mă tăiaţi, să mă sfâşiaţi în bucăţi, să înecaţi în sânge goliciunea mea!” Ceea ce chinuitorii au şi făcut, întocmai. În timpul acesta, muceniţa a simţit de două ori o cumplită sete, şi a cerut apă. Un bărbat creştin pe nume Chiril a adus apă la buzele muceniţei. Din această pricină de la Marea Muceniţă, Chiril a primit scumpă binecuvântare, iar de la ucigaşii călăi, moarte prin decapitare. Mai departe, chinuitorii i-au tăiat sânii şi limba Anastasiei, dar îngerul Domnului s-a pogorât la ea şi a întărit-o. ea la urmă a fost omorâtă prin decapitare în afara cetăţii. Fericita Sofia a aflat rămăşiţele trupului ei, le-a cule cu rugăciune de lacrimi şi le-a îngropat cu cinste. Sfânta Preacuvioasa Mare Muceniţă Anastasia s-a încununat cu cununa veşnicei slave în timpul domniei lui Deccius.

sursa:http://cidadededeus.wordpress.com
La multi ani micuta Anastasia!!!! Sa fii sanatoasa si sa ai o viata lunga si frumoasa!!!