Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

duminică, 27 septembrie 2009

Mitropolitul Antonie de Suroj_Cuvânt către noii căsătoriţi


Cuvânt către noii căsătoriţi
In ziua nunţii voastre, prin Apostolul care s-a citit la Liturghie, Domnul v-a dat cuvântul: să vă purtaţi poverile unul altuia, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos (Gal. 6, 2).

Mai mult: astăzi am stat cu lumânările aprinse, dând mărturie de bucurie, dând mărturie despre aceea că prin nunta voastră veşnicia a intrat în timp, că împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat, pentru că s-a zis: împărăţia lui Dumnezeu a venit deja atunci când doi nu mai sunt deja doi, ci unul.

Şi totuşi, această unitate pe care o alcătuieşte împărăţia lui Dumnezeu se dă, ca să zic aşa, doar sub formă de embrion, şi ea trebuie cultivată prin nevoinţă. Pentru că dragostea este şi bucurie, şi căldură, şi gingăşie, şi exultare pe care cei doi le pricinuiesc unul în celălalt, insă ea este şi nevoinţă: să vă purtaţi poverile unul altuia, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.

Adeseori, în icoanele Naşterii Maicii Domnului este inclusă o scenă în care Ioachim şi Ana stau în picioare îmbrăţişaţi. Aceasta este, poate, cea mai minunată imagine a tandreţei omeneşti şi a dragostei omeneşti, care poate fi atât de curată, atât de profundă, care poate fi o asemenea putere, încât să se deschidă faţă de tot ce este sfânt, tot ce este ceresc, şi să nască tot ce poate purta mai sfânt pământul. Preţuiţi, păziţi această dragoste omenească, ce v-a adus unul la celălalt şi v-a unit!

Mântuitorul ne-a zis: Credeţi în lumină, şi veţi fi fii ai luminii (In 12, 36). Dumnezeu v-a dat, v-a dăruit pe unul celuilalt, la fel cum i-a dăruit pe Rebeca lui Isaac şi pe Isaac Rebecăi (v. Fac. 24); întâlnirea voastră este în Dumnezeu, nunta voastră este o Taină, al cărei lucrător este Mântuitorul Hristos, şi nu întâmplător, nu degeaba, L-am rugat să fie aici aşa cum a fost la Cana Galileii (v. In 2, 1-11) şi cu binecuvântarea Sa să vă unească întru unirea căsătoriei. Să credeţi în lumină, în lumina pe care Domnul a aprins-o în fiecare din voi, şi să păstraţi această lumină, să o păziţi, să o apăraţi de orice întunecare, şi să nu vă temeţi de nici un întuneric, de nici o penumbră, care pe pământ înconjură încă orice lumină.

Pentru că lumina luminează în întuneric (v. In 1, 5), şi chiar atunci când întunericul n-a primit-o şi nu s-a făcut el însuşi lumină, el nu poate nici s-o înăbuşe, nici să se apere de ea, căci până şi cea mai mică scânteie de lumină preface întunericul absolut în întuneric străbătut de razele acestei lumini.

Ne-am rugat ca Domnul să vă dea credinţă: credinţă tare, neclintită în El, dar totodată credinţă tare şi neclintită a unuia în celălalt. Să credeţi unul în celălalt! în asta e lumină, şi de nimic să nu vă temeţi. După spusele unui scriitorul contemporan, a-i spune celuilalt: „te iubesc” înseamnă a-i spune „nu vei muri niciodată” . A îndrăgi şi a creşte în această dragoste în chip ascetic, câteodată eroic, înseamnă a afirma veşnica însemnătate a celuilalt. Lucrul acesta nu numai că vi s-a dat acum, ci chiar vi s-a încredinţat ca o nevoinţă.

De trei ori am înconjurat analogul pe care se afla Sfânta Evanghelie, care închipuie atât cuvântul lui Hristos, cât şi pe Însuşi Mântuitorul Hristos. In centrul vieţii, în centrul căii voastre să fíe această Evanghelie, cu singura poruncă pe care ne-a dat-o Maica lui Dumnezeu: Faceţi orice vă va spune (In 2,5). Şi atunci, sărăcia omenească, neputinţa omenească, lipsa omenească se va putea preface într-o clipă în bogăţia adâncă, fără fund, a împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum apa obişnuită de spălat din Cana Galileii a devenit vin bun al împărăţiei cerurilor.

Nu vă temeţi să mergeţi pe această cale îngustă, pretenţioasă: înaintea voastră a mers Crucea; Hristos a străbătut toată această cale înainte de a vă chema să-L urmaţi. El a bătătorit calea, El nu vă cheamă în necunoscut. Mai mult: El Însuşi e şi Calea, şi Adevărul, şi Viaţa. Şi făgăduinţa Lui, rostită la această cununie a voastră, este că vă sunt pregătite cununile slavei şi că El păstrează cununile acestea ca să vi le dea când veţi dobândi biruinţa finală a credincioşiei.

Să vă binecuvânteze Domnul cu harul Său! Puterea lui Dumnezeu întru neputinţă se săvârşeşte (v. II Cor. 12, 9): nu căutaţi tărie, încredinţaţi-vă voii lui Dumnezeu, călăuzirii Lui, şi atunci puterea lui Dumnezeu se va săvârşi şi întru neputinţa voastră, şi veţi putea şi voi să spuneţi din propria experienţă ceea ce Apostolul Pavel din proprie experienţă a proclamat: toate le putem întru Domnul Iisus Hristos, Care ne întăreşte (Filip. 4, 13).

Puterea, şi mila, şi bucuria lui Dumnezeu, şi tăria lui Dumnezeu să fie cu voi. Amin.

Pescuirea minunata ......Cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii



“Toată noaptea ostenindu-ne, n-am prins nimic…” este munca lipsită de harul lui Dumnezeu; “dar după cuvântul Tău voi arunca mrejele…” este munca sfinţită prin har, munca aducătoare de rod bogat şi satisfacţie materială şi spirituală.

Programul ideal al vieţii omeneşti se cuprinde în două cuvinte scurte: roagă-te şi munceşte. Starea lumii de azi, cu înfăţişarea şi realităţile ei, este dovada zădărniciei omeneşti, când faptele sunt în afara cuvântului lui Dumnezeu. Frământările sociale şi politice, crizele spirituale, murmurele de nemulţumire nu sunt altceva decât ecoul unei vieţi în afara lui Hristos, rezultatul firesc la care au ajuns minţile fără cuget creştin, care umblă după alte legi decât ale lui Iisus.

Ceea ce au făcut Petru şi tovarăşii lui, după ce s-au ostenit o noapte întreagă în zadar, să facem şi noi. Între munca lor fără folos, făcută noaptea pe lacul Ghenizaretului, şi “Cuvântul” lui Hristos, ei au preţuit mai mult pe acesta din urmă şi astfel au reuşit. Tot aşa să facem şi noi. Orice muncă trebuie să aibă la temelie învăţătura Mântuitorului , îndemnul şi chemarea Lui de a arunca mrejele, nu alte îndemnuri. Această învăţătură ne stă la îndemână oricând şi oriunde. Trebuie să ascultăm chemarea lui Dumnezeu şi vom înţelege adevăratul rost al vieţii creştineşti. Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă: “Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre mărirea lui Dumnezeu le faceţi” (I Cor. 10, 31).

Sa intelegem mai bine Evanghelia din aceasta Duminica, a “Pescuirii minunate“, citind :
Arhim. Ioil Konstantaros,
Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa:
Cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii (sau prima a lui Luca)
(Luca 5: 1-11)

Prin sfânta citire evanghelică din această duminică începe perioada citirilor din Evanghelia după Luca.
Fireşte, toţi creştinii, dar mai mult noi elinii, simţim o deosebită bucurie şi binecuvântare că acest evanghelist elin, medic şi istoric, ucenicul marelui apostol al neamurilor - Pavel, prin desăvârşita lui cunoaştere a limbii eline, a îmbogăţit Biserica şi oferă întregii lumi „cuvintele Vieţii".
Această pericopă din Duminica I ne emoţionează în mod deosebit, deoarece, printre altele, ne arată că atunci când în viaţa noastră avem binecuvântarea şi ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, atunci toate se întâmplă în cel mai potrivit mod.
Iisus se afla lângă lacul Ghenizaret şi i-a văzut pe pescari că-şi aranjau mrejele de pescuit. Şi după cum cu orice prilej Dumnezeul-Om predica şi săvârşea minuni, aşa şi acum, după ce a intrat în corabia lui Simon (Petru), l-a rugat să tragă corabia câţiva metri de ţărm. De acolo, ca şi cum s-ar fi aflat într-un amvon, „învăţa mulţimile".
Fraţii mei, nu există situaţie în care omul să ofere ceva lui Dumnezeu şi să nu primească în schimb „cu prisosinţă". Tot aşa aici şi acum. După predică, Hristos dă porunca să mâne în larg şi să arunce din nou mrejele „la vânat".
Fireşte, acest lucru era de neînţeles pentru experimentaţii pescari, de aceea şi Petru în timp ce la început pune înainte argumentul logicii şi experienţei meseriei „Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi n-am prins nimic, dar la cuvântul Tău voi arunca mreaja" (Luca 5:5); deci după ce aduce înainte argumentul cu totul logic, în cele din urmă îşi supune părerea, cunoştinţa şi experienţa în ascultare faţă de porunca Învăţătorului!
Consecinţa? Atât de mulţi peşti încât cele două corăbii erau în pericol să se scufunde!
Iar Petru atât de mult s-a cutremurat - şi cu el confraţii săi, de acest fapt cu adevărat minunat, încât conştiinţa sa l-a condus direct şi imediat întru frică şi minunare să-i ofere Dumnezeului-Om credinţă şi închinare. „Văzând Simon Petru a căzut în genunchi la picioarele lui Iisus zicându-i: Ieşi de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos" (Luca 5:9).
Iubiţii mei, multe sunt minunile care ne dau învăţături. Noi să ne limităm la o concluzie generală şi la o învăţătură care are a face atât cu viaţa personală a fiecăruia dintre noi, cât şi cu toţi oamenii în genere. Şi aceasta este despre binecuvântarea care se revarsă atunci când arătăm ascultare faţă de voia lui Dumnezeu cea atotţiitoare şi mântuitoare.
Suntem chemaţi de multe ori să acţionăm conform cunoştinţelor noastre, conform experienţelor noastre, obiceiurilor noastre, crezând că „bătătorita cale" ne va aduce rezultatele dorite...
Şi totuşi, de câte ori în loc de rezultate pozitive ne pomenim în faţă tocmai cu contrarul, iar deznădejdea tinde să ne strivească inima...
Dimpotrivă, atunci când cu desăvârşire liber Îl aşezăm pe Iisus şi punem porunca Sa deasupra propriei noastre „logici înţelepte", deasupra experienţei personale şi comune, când în mod simplu ne încredinţăm întru-totul poruncii lui Dumnezeu, atunci lucrurile se schimbă şi de acolo unde omul se aşteaptă la eşec, vine succesul, reuşita scopului şi răsplătirea acestei credinţe.
Credem că doar lui Petru i s-a întâmplat această minune cutremurătoare? Doar lui Petru Dumnezeu i-a rezervat acest deosebit tratament plin de iubire? Dar Dumnezeu este „ieri şi azi şi în veci Acelaşi". Întotdeauna înconjoară cu infinită iubire pe fiecare om şi vrea „ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Timotei 2:4). Dacă vom fi atenţi la viaţa noastră, dacă vom arunca o privire scrutătoare pentru a analiza zilele şi anii vieţii noastre, cu siguranţă ne vom încredinţa de minunata intervenţie a lui Dumnezeu! Vom vedea lămurit fapte pe care nu le putem explica în niciun chip natural.
Şi prin urmare, în acest punct trebuie să accentuăm deosebita binecuvântare şi pronie, deosebitele intervenţii minunate ale purtării de grijă a lui Dumnezeu prin Doamna noastră Născătoare de Dumnezeu şi prin Sfinţii noştri, arătate neamului nostru necăjit, dar şi binecuvântat.
Nu avem decât să studiem împreună cu istoria noastră bisericească şi adevărata noastră istorie naţională. Nu istoria care a fost scrisă în laboratoarele „kissingeriene" - şi nu numai - care dezorientează, ci această istorie care a fost scrisă cu sângele de neşters al martirilor şi al noilor martiri. Să studiem aceste pagini care ilustrează sacrificiul şi care au fost sfinţite de osemintele sfinte ale elinilor ortodocşi şi de moaştele pline de har ale marilor noştri Sfinţi!
Fraţii mei, studiind cineva această pericopă evanghelică pe care ne-o istoriseşte Luca, care a primit martiriul în regiunea Beoţiei, unde se află şi mormântul său, nu are decât să-L roage pe Mântuitorul şi Izbăvitorul nostru, pe Domnul Iisus, să ne dăruiască credinţă vie în inimi şi desăvârşită ascultare faţă de voia Sa. În acelaşi timp să ne rugăm toţi ca harul Său să ocrotească poporul nostru luminându-i pe conducători şi pe autorităţi, pentru că „înfricoşător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu" (Evrei 10: 31). Amin.

(traducere din greceşte: monahul Leontie; sursa: Arhim. Ioil Konstantaros) preluat de pe (http://www.impantokratoros.gr/771322F0.ro.aspx)

Cum să atrag atenţia unui băiat dacă nu mă machiez?! ...


Cineva acum câteva zile a căutat pe internet “cum sa atrag atentia unui baiat daca nu am voie sa ma machiez” şi a ajuns la noi pe site. Multe lucruri caută oamenii pe internet, aţi fi foarte surprinşi dacă aţi vedea ce fel îl întreabă oamenii pe Google despre problemele lor ca şi cum ar fi cel mai bun prieten, şi ca şi cum n-ar avea pe altcineva să le răspundă. Oamenii au multe întrebări la care vor răspuns dar la multe dintre ele se ruşinează să întrebe, fiind probleme mai delicate.

Îmi aduc aminte un slogan frumos pe care l-am auzit la Discovery şi mi-a rămas în minte: “the beauty is in the eye of the beholder” şi care m-a făcut să înţeleg că nimeni şi nimic nu este frumos sau bun pentru toată lumea şi la fel nimeni şi nimic nu este urât sau rău pentru toţi. Frumuseţea este în ochii celui care priveşte, şi nu este ceva de sine stătător. Totul este personal în lumea aceasta, inclusiv frumuseţea. Frumuseţea este relaţia specială care se creează între două persoane.

Mama îmi este aşa dragă pentru că o iubesc mult, dar poate în ochii altora e doar o femeie de 46 de ani. În ochii mei părintele duhovnic este luminos şi blând şi cu drag mă gândesc la chipul şi la vorbele lui, dar poate în ochii altora este doar profesorul de facultate care le-a pus o notă proastă. Soţia mea mi-e dragă şi o iubesc mult şi când mă uit la ea văd toţi ani pe care i-am petrecut împreună şi toate clipele frumoase prin care am trecut, dar poate în ochii altora este doar Iulia, colega lor de birou. Nu machiajul creează frumseţea ci relaţia personală dintre două persoane.

Dar dacă totuşi vrei să atragi atenţia unui băiat, îţi recomand un altfel de machiaj:

Oare blandetea nu este ”machiaj” nepretuit, care lumineaza si cele mai intunecate inimi?!? Un chip bland va patrunde pana in adancul sufletului. Culorile unui chip bland, nu se sterg niciodata de pe fata, intodeauna raman zambetul drag si ochii caldurosi in sufletul celor din jur, chiar si atunci cand ploua, chiar si atunci cand este intuneric, chiar si atunci cand abia m-am sculat dimineata din pat.

Smerenia si ascultarea, haine stralucitoare de mult pret, pe care cand le port sunt ca mierea pentru cei din jur, pentru ca o femeie smerita intodeauna va indulci si pe cel mai “acru” dintre semenii nostri.

Margaritar nepretuit ce sta in piept este dragostea de mama si sotie, care straluceste chiar si dupa moarte. Ce copil nu-si va aminti, si nu va povesti si nepotilor de dragostea mamei lui? Ce sot nu-si va aminti pana dincolo de mormant, de grija si devotamentul sotiei sale?

Milostivirea, este cea mai frumoasa poseta din lume, pe care o cinstesc si o pomenesc toti cei flamanzi si insetati. Ar fi bine sa nu iesim din casa fara acest accesoriu al darniciei. Cu aceasta poseta vom merge pana la Judecata de Apoi, si-atunci vom vedea pe deplin adevarata sa utilitate, atunci vom vedea ca tot ce am dat celor necajiti din ea vom gasi insutit si inmiit inapoi.

Credinta si rabdarea, sunt incaltamintea care ne dau statura perfecta, ale carei talpi nu se tocesc nici in cele mai mari gropi, ba din contra, atunci se slefuiesc si stralucesc cel mai tare: “Cand le tinem in picioare in noroiul cel mai mare!”(preluat de pe http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/04/cum-sa-atrag-atentia-unui-baiat-daca-nu-ma-machiez/)

Ceea ce a creat Dumnezeu e infinit mai frumos decat creaza omul in nebunia lui..eu personal nu sunt de acord cu machiajul,desi inca ma lupt cu patima aceasta,deoarece am avut o perioada in care nici macar dupa paine nu ieseam nemachiata.Suntem complexate de chipul nostru,nu mai suntem multumite de el,desi ACESTA e chipul lui Dumnezeu.Cum zicea, parintele Cleopa:daca Dumnezeu ne-ar fi considerat frumoase cu buzele mov ,cu unghiile rosii si cu ochii vineti,ASA ne-ar fi creat!Insa noi vrem sa aratam tot mai “trendy” si apoi ne plangem ca nu suntem multumite de baietii pe care ii atragem.Insa atragem “dupa momeala pe care o folosim”.Un proverb sarb,spune:”Frumusetea unei fete-n lume e buna ei purtate-ntai si curatia ei de cuget e zestrea cea de capatai,caci cand purtarea ei cea buna si curatia ei s-au dus,nu-i aur sa le-nlocuiasca,nici ape s-o mai spele nu-s”.Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa constientizam cat de frumoase suntem cu toate aceste virtuti in suflet si nu cu 1kg de fond de ten pe fata

“Tehnici” de îmfrumuseţare


Poate am auzit de multe ori spunandu-se ca frumusetea vine din interior sau ca Imparatia Cerurilor este in inima noastra, dar am perceput acestea fie ca pe o simpla metafora, fie ca pe ceva imposibil de avut.

Dar iata in continuare cuvintele cuviosului nostru parinte Siluan Athonitul, despre cum se pierde si cum se castiga frumusetea chipului.

“Am cunoscut odata un baietel. Era ca un inger: ascultator, constiincios si bland, alb si imbujorat la fata, cu ochi luminosi, adanci, buni si linistiti. Dar cand a crescut, a inceput sa traiasca in necuratie si a pierdut harul dumnezeiesc; iar cand a ajuns la treizeci de ani semana in acelasi timp cu un om si cu un demon, cu o fiara salbatica si cu un talhar, si toata infatisarea lui era aspra si infricosatoare.

Am cunoscut si o fata foarte frumoasa, cu o fata atat de luminoasa si placuta, ca multe fete pizmuiau frumusetea ei. Dar pacatele au facut-o sa piarda harul, si abia de te mai puteai uita la ea.

Dar am vazut si altceva. Am vazut oameni care veneau in monahism cu fete uratite de pacate si de patimi, dar care, prin pocainta si printr-o viata cucernica, s-au schimbat si au ajuns foarte placuti la vedere.

Odata, Domnul mi-a dat sa vad la Vechiul Russikon un ieromonah duhovnic la vremea marturisirii, in chipul lui Hristos. Statea in picioare in locul in care se asculta marturisirile, stralucind in chip negrait si, desi parul sau era cu totul alb din pricina varstei inaintate, fata lui era frumoasa si tanara, ca a unui baiat. Am vazut un asemenea chip la un episcop in timpul Liturghiei. L-am vazut asa si pe parintele Ioan din Kronstadt, care prin fire era la infatisare un om obisnuit, dar prin harul lui Dumnezeu fata sa stralucea ca un inger si voiai sa te uiti la ea.

Astfel, pacatul urateste pe om, dar harul il face frumos.”

Extras din cartea “Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei” (Sf. Siluan Athonitul)
(preluat de pe http://www.ortodoxiatinerilor.ro/category/tinerii-in-societate/ispite-feminine/)