Sfânta şi Marea Vineri

Sfânta si Marea zi de Vineri. Vinerea Neagra, ziua cea mai dureroasã din istoria crestinismului, ziua înfricosãtoarelor Patimi. Hristos este judecat si condamnat pe nedrept la moarte, El Dumnezeul Adevarului, El Domnul iubirii. Spre Golgota, purtând crucea cea mântuitoare, cu ranile batjocoririi de cãtre ostasi, singur si parasit de toti, Hristos înfãtiseaza întregii lumi starea rãutãtii în care se aflã aceasta. Pironit pe cruce, Hristos asteaptã astazi cu bratele larg deschise pe tot omul atins în inima de durerea cumplita a pãcatelor sale, precum pe tâlharul care strigã din adâncul fiintei: “Pomeneste-mã, Doamne când vei veni întru Împãratia Ta” (Lc 23,42) si care primeste vestea cea minunatã a mântuirii: “Adevarat grãiesc tie, astãzi vei fi cu Mine în rai.” (Lc 23, 43).

Cerul se întuncecã, soarele îsi ascunde fata, neputând sa îndure cumplita suferintã, pamântul se cutremura pãtruns de fiorul înfricosãtelor patimi ale lui Hristos, Maica Sfânta priveste coplesita de durere cãtre Fiul ei rãpus de rãutatea si toate pãcatele oamenilor care îl ocãrau pânãîn ultima clipa. Hristos smerindu-Se si iubind pânãîn clipa mortii, rosteste cutremuratoare rugaciune pentru cei ce-L vrajmasesc: “Pãrinte, iarta-le lor, cã nu stiu ce fac.” (Lc 23, 34)
Astazi înceteazã orice jertfã pentru cã Hristos devine Jertfa cea de-a pururea mântuitoare. Astazi nu se sãvârseste Sfânta Liturghie, ci este ziua slujbei de înmormântare a Domnului Iisus. Toti credinciosii pãtrunsi de dragostea pentru Hristos si de suferinta Lui se strâng în jurul epitafului asezat pe masã în mijlocul bisericii, închipuind mormântul Domnului, si dau glas tânguirii îngropãrii, cântând laolalta Prohodul.

Vinerea Mare – scoaterea Sfântului Epitaf, amenajarea Mormântului Domnului şi slujba Prohodului

Vinerea Mare este o zi aliturgică în care nu se oficiază Sfânta Liturghie. În această zi în care pomenim răstignirea Mântuitorului şi moartea Lui în bisericile noastre se oficiază slujbe speciale. Astfel, dimineaţa se oficiază ceasurile Împărăteşti, Obedniţa şi Vecernia specială în cadrul căreia, la Stihoavnă, se scoate Epitaful, sau Sfântul Aer şi se aşează pe o masă mijlocul bisericii, având în faţă Sfânta Cruce scoasă din Joia Mare. În această zi se ajunează până seara. Seara se va oficia slujba Prohodului Domnului, în timpul căreia preoţii şi credincioşii vor înconjura bisericile de trei ori într-o procesiune cu Sfântul Epitaf. La reintrarea în biserică preoţii vor aşeza Epitaful pe Sfânta Masă din Altar unde va rămâne până în miercurea din ajunul Înălţării Domnului.

Patima Mântuitorului – supremul gest de iubire al lui Dumnezeu – meditaţie a părintelui Dumitru Stăniloae la Vinerea Mare

Părintele Dumitru Stăniloae, patriarhul teologiei româneşti ne va pune la suflet o meditaţie despre Patima Domnului nostru Iisus Hristos, într-o înregistrare din anul 1990: „Patima Mântuitorului este dovada celei mai mari iubiri a lui Dumnezeu faţă de oameni. Fiul lui Dumnezeu, Însuşi, văzându-ne scufundaţi într-o viaţă lipsită de sens, într-o viaţă egoistă, într-o dezmembrare chinuitoare între noi a venit şi ne-a arătat drumul prin care putem scăpa din această situaţie. S-a făcut El Însuşi om, dar S-a făcut om fără de păcat, pentru că S-a născut dintr-o fecioară curată, neluând păcatul nostru. Deci, de la început El este deasupra noastră. Dar iubirea Lui nu s-a arătat numai prin această smerire de-a Se fi făcut om şi de-a ne arăta o pildă de om, ci S-a arătat şi-n jertfa pe care a adus-o pentru noi, primind moartea pe Cruce, căci numai acela iubeşte până la capăt care este în stare să şi moară pentru ceilalţi. Patima lui Hristos este semnul celei mai mari iubiri a Fiului lui Dumnezeu Însuşi pentru oameni, după ce a primit să se facă om ca ei, şi rămâne om în vecii vecilor. El S-a dus cu starea Lui de jertfă, cu trăirea jertfei Lui pentru noi S-a dus în veşnicie, S-a dus la Dreapta Tatălui, a adus jertfă Tatălui pentru noi ca să ne dea şi nouă pildă de cum trebuie să trăim şi până unde trebuie să mergem cu iubirea Lui, jertfindu-ne unii pentru alţii şi jertfindu-ne lui Dumnezeu Tatăl unii pentru alţii, ca Tatăl să ne ierte păcatele noastre şi ca să arătăm şi noi prin jertfa noastră faţă de El cât de mult depăşim cele ale vieţii noastre de aici. De aceea Crucea este mijlocul prin care ne-a ridicat Mântuitorul, prin care a putut învinge moartea, pentru că numai prin iubirea supremă arătată în jertfa Lui, jertfă a Unuia Născut Fiul lui Dumnezeu a putut învinge moartea.”

Sfânta şi Marea Joi

Sfânta si marea zi de Joi. Ziua Cinei cele de Tainã, ziua întemeierii celei mai mari Taine de pe pãmânt: Sfânta Euharistie prin care Hristos se dãruieste întregii lumii cu adevarat Trupul Sãu si cu adevarat Sângele Sau. “Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine si binecuvântând, a frânt si, dând ucenicilor, a zis: Luati, mâncati, acesta este trupul Meu. Si luând paharul si multumind, le-a dat, zicând: Beti dintru acesta toti, Ca acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsã spre iertarea pãcatelor.” (Matei 26, 26-28).


Hristos, împreunã cu ucenicii Sãi, petrece ultimele clipe de dinaintea Patimilor Sale. Seara tainicã, tristã, plina de durere. Astazi, Domnul le da ucenicilor exemplu desavârsit al slujirii, spãlându-le picioarele, învãtându-i cã “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35). Este de asemenea seara de adâncã rugaciune. Mântuitorul se roagã pentru toti ucenicii Sãi si pentru toti cei care vor crede în Cuvântul Lui “ca toti sã fie una, dupa cum Tu, Parinte, întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia în Noi sa fie una, ca lumea sã creadã cã Tu M-ai trimis” (In 17,21) si le încredinteazãa porunca cea mai mare: porunca iubirii. “Porunca nouã dau vouã: Sã va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sã vã iubiti unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaste toti cã sunteti ucenicii Mei, dacã veti avea dragoste unii fatã de altii.” ( In 13, 34-35). Si El Însusi împlineste aceastã poruncã prin acceptarea chinurilor mortii la care va fi supus începând din aceasta searã. Joia Mare este noaptea petrecuta de Iisus în gradina Ghetsimani, cu rugaciune si sudoare prefacutã în picãturi de sânge, noaptea în care este prins si dus înaintea Sinedriului.