Nu de putine ori, am simtit candva in viata noastra, ca o anumita porunca, lasata de Dumnezeu ni s-a parut prea greu de indeplinit si atunci am zis in sinea noastra ca ori nu este o porunca generala care are si exceptii precum noi insine, ori ca nu a fost transmisa bine, sau ca s-a aplicat doar intr-o anumita perioada a istoriei, ori ca unele porunci sunt adresate doar pentru cei care vor sa ajunga sfinti, iar noi ceilalti ”mai slabi de inger’ putem sa ne multumim pe drumul mantuirii si cu poruncile mai ”accesibile”.
Printre poruncile boicotate de constiinta noastra, se afla iubirea de vrajmasi, si multe, multe altele. Aproape toti am avut mai devreme sau mai tarziu ceva de obiectat asupra unei porunci. Si-atunci acea porunca ni s-a parut grea, de nesuportat si am invetat in mintea noastra un motiv de a ne sustrage si de a ne impaca constiinta. Dar oare chiar sunt grele poruncile Domnului? Chiar ne-a poruncit Domnul atatea ca sa ne chinuiasca, sa ducem o viata de cazna? Doar El ne-a zis: “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.”
Insa toti sfintii care s-au nevoit pe pamant au demonstrat ca poruncile Domnului nu sunt grele…ci imposibile…fara El. De ce?…Pe scurt, noi toti oamenii avem ca aspiratie esentiala fericirea, toti vrem sa fim fericiti pentru totdeauna. Pacat ca nu intelegem ca doar Dumnezeu este fericirea noastra, pentru ca El este izvorul vietii si tot ce poate fi bun izvoraste doar din El si ajunge la noi tot datorita Lui.
Fiind facuti din dragoste si pentru dragoste, implinirea si bucuria noastra ca oameni este doar dragostea, iar culorile dragostei sunt tocmai poruncile pe care ni le-a lasat. Problema intervine atunci cand vrem sa fim fericiti in afara lui Dumnezeu. Nu realizam ca orice este in afara lui Dumnezeu este pacat…iar pacatul inseamna suferinta. Dumnezeu iubire fiind, a dat poruncile pentru noi din iubire, pentru a ajunge si noi la iubire, adica la fericirea pe care o tot cautam singuri, de cele mai multe ori pe drumuri gresite.
Deci, pe de alta parte, poruncile Domnului sunt eliberatoare, ne fac sa ne eliberam de pacat, iar daca suntem liberi de pacat, inseamna ca nu mai suntem sub umbra pacatului: suferinta. Iar daca nu suferim din pricina pacatului atunci, in sfarsit ajungem la fericirea pe care o cautam. Iata cum in final toate poruncile Domnului inseamna fericire. “Fie mie dupa cuvantul Tau” asa a spus Maicuta noastra…asa sa spunem si noi ca sa ne impartasim de slava Domnului Hristos in vecii vecilor, impreuna cu toti sfintii si toti cei dragi ai nostri.
Toate poruncile se rezuma la doua “Iubeste-l pe Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau si din toata puterea ta, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti”…si in amandoua este vorba de iubire. Ce sunt poruncile Domnului? A invata sa iubim…drept! Chemarea iubirii o avem cu totii in noi, dar ce-am iubit…de multe ori am iubit stramb, si-atunci ni s-a strambat si statura duhovniceasca, iar poruncile actioneaza exact ca niste atele…ne indreapta. Din acest motiv avem senzatia de greutate, dar nu este din cauza ca unele porunci ar fi grele sau absurde…ci din cauza patimilor…din cauza ca suntem bolnavi, cazuti, fracturati si indoiti cu sufletele. Noi defapt avem nevoie de poruncile bisericii mai ceva decat de aer…pentru ca ele sunt sanatatea, implinirea, si fericirea noastra.
“Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul.” Valeriu Gafencu
Postări
