Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

miercuri, 17 februarie 2010

Astăzi s-a oficiat prima Liturghie a darurilor mai înainte sfinţite


In această zi s-a oficiat prima Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite din acest Post Mare. Această liturghie este una dintre slujbele specifice Postului mare şi ea se va oficia în zilele de peste săptămână, de luni până vineri, sâmbătă şi duminică oficiindu-se liturghii depline: a Sfântului Ioan Gură de Aur (sâmbăta) şi a Sfântului Vasile Cel Mare (în primele 5 duminici din Post).
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite este o Liturghie specifică, aşa cum am spus, Postului Mare. Alcătuirea acestei Liturghii s-a impus ca urmare a faptului că potrivit canoanelor Bisericii în zilele de rând din Postul Mare, adică de luni până vineri, nu este potrivită săvârşirea Liturghiei obişnuite, adică a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, dat fiind faptul că aceste Liturghii au un caracter sărbătoresc, un caracter de bucurie, de împlinire. Iar zilele de peste săptămână din Postul Mare au în principal un caracter de pocăinţă, de plângere a păcatelor noastre. Ca urmare, Părinţii au stabilit ca în zilele de luni până vineri să nu se săvârşească aceste Liturghii propriu-zise, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Vasile cel Mare. Dar totuşi, creştinii au simţit nevoia să se împărtăşească şi peste săptămână în Postul Mare, cu atât mai mult cu cât este o perioadă de nevoinţă deosebită duhovnicească, în care avem nevoie de un ajutor, avem nevoie ca Hristos să ne dea putere să ducem la bun sfârşit pocăinţa noastră. Ca urmare, a fost alcătuit un ritual de împărtăşire cu Sfintele Daruri sfinţite mai înainte, adică sfinţite la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, care se săvârşeşte sâmbăta şi duminica. Sfintele Daruri sunt aşadar, sfinţite la aceste Liturghii, sunt păstrate pe Sfânta Masă, iar în cursul săptămânii, atunci când se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, noi ne împărtăşim cu aceste daruri. Ne împărtăşim cu aceste daruri într-un ritual care este legat de Vecernie. De ce de Vecernie? Pentru că o caracteristică esenţială a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite este faptul că este o împărtăşire de seară. De ce o împărtăşire de seară? Pentru că potrivit rânduielii de postire a Bisericii, în zilele de rând din Postul Mare se ajunează până seara. Şi pentru a nu întrerupe postul, împărtăşirea se face seara după Vecernie. Ca urmare, acest ritual de împărtăşire, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, este o slujbă de seară în care Biserica ne îndeamnă să ne împărtăşim după o zi întreagă petrecută în nevoinţă, în ajunare şi în perspectiva acestei întâlniri cu Hristos. Această împărtăşire de seară este un lucru minunat, care cred că cu toţii ar trebui să-l experimentăm, chiar de mai multe ori în decursul postului, pentru că este un chip al vieţuirii noastre creştine. Noi trăim această viaţă în perspectiva întâlnirii cu Hristos la sfârşitul vieţii noastre trăim o viaţă de nevoinţă, de luptă duhovnicească în perspectiva acestei întâlniri. Tot aşa ziua petrecută în ajunare, în perspectiva împărtăşirii de seară, o zi în care mergem la serviciu, în care ne facem treburile obişnuite, fiecare zile de peste săptămână, dar în care avem tot timpul gândul întâlnirii cu Hristos seara, fapt care ne face să fim mult mai atenţi cu lucrurile mărunte pe care poate în mod obişnuit am fi tentaţi să le neglijăm, această zi devine aşadar un chip al întregii noastre vieţuiri creştine în perspectiva întâlnirii cu Hristos la sfârşitul vieţii noastre. Ca urmare, această Liturghie cred că are o importanţă deosebită pentru viaţa duhovnicească a fiecăruia dintre noi şi ar trebui să ne străduim să participăm la ea şi mai ales să ne pregătim, să ne împărtăşim seara la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
În această seară se continuă în bisericile noastre oficierea slujbei canonului Sfântului Andrei Criteanul în cadrul Pavecerniţei Mari. Canonul se va oficia şi mâine seară, iar integral se va săvârşi în miercurea din săptămâna a 5- a din Post.

Tristeţea strălucitoare a Postului Mare – cuvânt al Părintelui Alexander Schmemann, din cartea Postul cel Mare


Pentru mulţi, dacă nu pentru majoritatea creştinilor ortodocşi, Postul Paştelui constă dintr-un număr limitat de reguli şi prescripţii exterioare, predominant negative: abţinerea de la anumite mâncăruri, de la dans şi alte distracţii. Această înţelegere exprimă gradul nostru de înstrăinare faţă de adevăratul duh al Bisericii, care ne este aproape imposibil de înţeles, şi anume că Postul înseamnă şi “altceva”– ceva fără de care toate aceste rânduieli îşi pierd în mare parte semnificaţia. Acest “altceva” poate fi cel mai bine descris ca o “atmosferă”, “un climat” în care fiecare din noi intră, ca fiind mai întâi o stare a minţii, a sufletului, care timp de şapte săptămâni pătrunde întreaga noastră existenţă. Scopul postului nu este acela de a ne sili să acceptăm câteva obligaţii formale, ci acela de a ne “înmuia” inima, astfel încât aceasta să se deschidă către realităţile duhovniceşti, să cunoască tainica “sete şi foame” după comuniunea harică cu Dumnezeu. Această “atmosferă” de post, această “stare a minţii” este determinată în mare parte de slujbe, de diferitele schimbări ce intervin în viaţa liturgică în această perioadă. Luându-le separat, aceste schimbări pot apărea ca fiind “rânduieli” de neînţeles, reguli formale la care trebuie să consimţim formal; dar, înţelese ca un întreg, ele descoperă şi comunică duhul Postului, ne fac să vedem, să simţim şi să exprimăm acea tristeţe strălucitoare care reprezintă adevăratul mesaj şi dar al Postului. Intrând într-o biserică în timpul slujbei de post, înţelegem imediat ce înseamnă această expresie oarecum contradictorie. O anumită tristeţe tainică pătrunde slujbele: vesmintele sunt întunecate, slujbele mai lungi decât de obicei si mai “monotone”. Apoi începem să realizăm că această lungime şi “monotonie” a slujbelor sunt necesare dacă dorim să descoperim tainica şi, la început, nevăzuta lucrare a slujbei în noi. Încetul cu încetul începem să simţim că această tristeţe este, într-adevăr, “luminoasă”, că o transformare tainică este gata să se petreacă în noi. Este ca şi cum am ajunge într-un loc în care zgomotele şi agitaţia vieţii, a străzii, a tot ceea ce de obicei ne umple zilele şi chiar nopţile, nu au acces – un loc în care toate acestea nu mai au nici o putere. Tot ceea ce ni se părea atât de important încât ne umplea mintea, acea stare de nelinişte care a devenit, practic, a doua natură, dispare undeva iar noi ne simţim liberi, uşori, fericiţi. Nu este vorba despre acea fericire superficială care vine şi pleacă de douăzeci de ori într-o zi şi este atât de fragilă şi trecătoare; este o fericire care vine din aceea că sufletul a atins o “altă lume”, a luminii, păcii şi încrederii. Realizăm că este imposibil să trecem din starea normală a vieţii noastre plăsmuită în întregime din agitaţie, fugă şi griji, în această nouă stare fără a ne “linişti” mai întâi. Din această cauză, cei ce percep slujbele Bisericii ca pe nişte obligaţii, cei care întotdeauna pun întrebări despre minimul necesar (De câte ori trebuie să mergem la biserică? De câte ori trebuie să ne rugăm?) niciodată nu pot înţelege adevărata natură a cu ltului care ne poartă în altă lume. Odată ce devenim “uşori şi liniştiţi lăuntric” monotonia şi tristeţea acestor slujbe dobândesc o nouă semnificaţie, sunt transfigurate. Ceea ce la început apare ca monotonie, acum se dezvăluie ca pace, ceea ce simţeam ca fiind tristeţe este descoperit ca primele mişcări ale sufletului spre descoperirea adâncimii sale pierdute. “Strălucire tristă”: tristeţea înstrăinării mele de Dumnezeu, a pustiului devenit viaţa mea; strălucirea prezenţei şi iertării lui Dumnezeu, bucuria redobânditei dorinţe după Dumnezeu, pacea căminului regăsit. Acesta este duhul slujbelor de post din zilele de peste săptămână, slujbele de sâmbătă şi duminică rămânând aproape neschimbate. De aceea oricine vrea să înţeleagă sensul autentic al Postului Mare trebuie să facă efortul de a participa şi la slujbele din timpul săptămânii. (extras din Pr Alexandru Schmemann, Postul cel Mare)