Daca ar fi sa descriu sarcina, cred ca m-as limita in a o descrie ca fiind o frumoasa simfonie de emotii, de ganduri, de reverii si trairi unice. O linie melodica unica, o interpretare ce tine de talentul si imaginatia fiecarei mame in parte. Un amalgam de sentimente siroind din adancul inimii. Iar la sfarsit un ropot de aplauze nesfarsit. Asa e sarcina pentru mine.
Au trecut 14 saptamani… toate frumoase, toate zvacnind a viata, a lumina, a speranta si a iubire. 14 de saptamani in care am citit cu nesat fiecare informatie legata de etapele de dezvoltare ale puiului meu, 14 saptamani in care am simtit cum o alta viata creste in mine, cum salasluieste in mine o fiinta noua, pura si inocenta, care peste catva timp va trebui sa faca fata acestei aspre lumi, o lume care pare a fi desprinsa tot mai mult din cartea junglei. Am simtit fiecare zvacnire a corpusorului lui, fiecare bataie de inima, fiecare sughit si am plans de emotie la vazul primelor ecografii. Doamne, cum nu contenesc sa ma mai mir de perioada asta minunata,de minunile care le face Dumnezeu cu noi!
Ma simt mai bine ca niciodata, mai implinita ca niciodata. Mai inteleapta. Ma uit la fotografiile facute de-a lungul timpului. Atunci credeam ca sunt fericita si implinita. Acum cred ca inteleg mai bine notiunea implinirii. Fericita eram, dar implinita abia de-acum pot sa spun ca ma simt. Am inteles abia acum ca aveam nevoie de aceasta schimbare radicala in viata mea. Am inteles ca intelepciunea Divina e infinta si nu pot decat sa imi plac capul in rugaciune umila si sa multumesc Celui care a facut posibil acest dar maret in viata mea. E peste puterile ratiunii mele a intelege minunea inchegata in cuvantul “sarcina”. E peste puterea oricui de a intelege. Si cred ca tocmai din acest motiv genunchiul plecat si recunostinta ar trebui sa-si faca loc mai mult ca niciodata.
Colindele… acele acorduri line care ne vrajesc inima. Care ne transforma. Colindul pe care il simt vibrand in fiinta mea ca o lauda adusa acelor momente in care am fost mai mult decat binecuvantata. Mai mult decat iertata. Mai mult decat iubita. Dar traita din plin de cea care zamisleste in pantec o fiinta minunata. Constientizezi tu, mama, ce momente unice si sublime traiesti? Stai vreo clipa sa reflectezi asupra miracolului din viata ta?... Te indemn sa o faci....
Postări
