Despre mandrie…

Voi incepe prin a da o definitie a mandriei conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Romane…. asadar , mandria are 2 semnificatii:

1. sentiment de multumire, de satisfactie, de placere, de bucurie;
ceea ce produce bucurie, satisfactie, multumire; sentimente de demnitate, de încredere in calitatile proprii; ceea ce constituie prilej de lauda, de fala, de multumire;
2. sentiment de încredere exegerata in calitatile proprii: orgoliu, trufie, îngamfare, fudulie, aroganta, lauda.

Sa începem cu partea frumoasa, adica mandria pentru rezultatul obtinut…. Ce este de fapt aceasta?

- Presupune sa duci totul pana la capat, nu sa faci lucrurile pe jumatate.
- Este un sentiment destul de egoist, n-are nimic de-a face cu ceilalti…. exista doar în sufletul si în mintea învingatorului.
- Nu depinde de acceptarea, de lauda sau de omagiul adus de ceilalti.

“Îti vei gasi linistea sufleteasca daca de fiecare data te vei comporta ca si cum ar fi ultimul lucru pe care îl vei face pe acest pamant.” (Marc Aurelian)
- Nu este stimulata sau magulită de ceea ce gandesc sau spun altii, ci este un lucru pe care trebuie sa-l apreciezi de unul singur.
- Nici o laudă nu ţi-ar fi fost de ajutor dacă nu te-ai fi straduit cat ti-a stat in putinta.
- Nu este nici prea usor de atins, nici prea comoda.

“Fiecare om trebuie sa faca macar un singur lucru bine, si nu doar bine în sine, ci în raport cu felul în care îl fac ceilalti.”

Viata si ceea ce esti este darul lui Dumnezeu pentru tine, ceea ce faci si ceea ce devii este darul tau pentru Dumnezeu…. În viată trebuie să fii mandru numai atat cat îti îngaduie meritele tale, nimic mai mult….Ceea ce trece peste e deja rau…. Exista riscul de a ne exagera propria importanta printr-o mandrie pe care ne-o asumam noi însine…. E cea care ne împiedica sa iubim, sa credem, sa fim împliniti…. plinatatea aceea de sine în care nimeni si nimic nu se compara cu tine si tu esti cel mai bun în toate, perfectiunea întruchipata….

Consolare pentru cei mandri ar fi ca mandria i-a facut chiar si pe îngeri sa se prabuseasca, oamenii nu au cum sa scape…. Dar mandria nu are nici un loc în viata crestinului, cel puţin asa ar trebui sa fie…. Vechiul proverb care spune că mândria merge înaintea căderii este adevărat.(Proverbe 16:18)….
“Dacă vreunul crede că este ceva, cu toate că nu este nimic, se înşală singur”, a scris chiar Pavel în Galateni 6:3….
Nu trebuie sa te ridici la înaltime, pentru ca exista riscul să cazi în adancime…. Vedem si cunoastem persoane mandre, de ceea ce detin , ce sunt, ce fac si, urmarind viata lor putem vedea că mandria e înaintea
caderii…. Mandria este mama tuturor viciilor din pricina căreia si diavolul s-a facut diavol, nefiind astfel mai înainte .(Sf.Isaac Civul)

Nu trebuie sa fim mandri si nebagatori în seamă, pentru ca nu-L avem pe Dumnezeu daca suntem asa… Dumnezeu crede mai mult în noi decat credem noi în El…. Dar Lui nu Îi plac oamenii mandri si acest lucru se întelege clar din versetul din Iov 35:12: “Sa tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu raspunde, din pricina trufasei împilari a celor rai.”
În Isaia 3:16-17, Dumnezeu zice: “Pentru ca fiicele Sionului sunt mandre şi umbla cu gatul întins si cu priviri pofticioase, pentru ca pasesc maruntel, si zornaesc cu verigile de la picior, Domnul va plesui crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi rusinea.”
“Cand mandria merge înainte, rusinea după ea se tine.”
Dumnezeu are puterea de a-i schimba pe cei mandri… le schimba mintea si inima, le risipeste gandurile…(Luca 1:51).

Voi lupta împotriva mandriei!
sursa:http://elenacassiana.wordpress.

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, 25 noiembrie

Cuvânt al Înaltpreasfinţitului Pantelimon,
Mitropolit de Antinoe
(Patriarhia Alexandriei şi a toată Africa)

Între datoriilor noastre de ucenici ai Întâiului Martir şi Arhipăstor Hristos este şi mărturisirea prin viaţă şi martiriul credinţei noastre în Hristos. Domnul nostru Iisus Hristos a confirmat aceasta prin următoarele cuvinte: Dacă lumea vă prigoneşte, dacă vă aruncă în temniţă, dacă vă supune la înfricoşătoare şi groaznice chinuri, ca să vă lepădaţi de numele Meu, atunci să ştiţi că mai înainte de a vă prigoni pe voi, M-a prigonit mai înainte de toţi pe Mine.
Domnul îi cheamă pe toţi cei care vor să-L urmeze să păşească pe calea cea strâmtă şi cu necazuri, care, în ciuda greutăţilor şi contradicţiilor ei, duce la viaţa veşnică şi în Împărăţia Cerească a lui Dumnezeu.
Lumea şi în mod deosebit omul lumesc, omul păcatului, cel care rămâne nepocăit în faţa dumnezeieştii chemări la pocăinţă şi la mântuire, este vrăjmaş faţă de Dumnezeu, faţă de Biserica Lui şi faţă de acei creştini binecinstitori care se luptă în viaţa lor de zi cu zi să trăiască voia lui Dumnezeu. Lumea păcatului îi iubeşte doar pe acei oameni care sunt asemănători ei. Pe omul moral, virtuos şi sfânt îl respinge şi îl urăşte, pentru că viaţa sfinţilor este o mustrare foarte înţepătoare pentru ei. Din acest motiv sfinţitul psalmist îl prezintă foarte semnificativ pe păcătos că se adună cu alţi oameni fără de lege şi le propune să ridice de pe faţa pământului pe cel drept, să-l îngroape în cele mai dinăuntru ale pământului până ce-l va şterge din amintirea oamenilor.
Dar lucrurile nu sunt după cum vor păcătoşii, chiar dacă în multe situaţii ale vieţii ni se pare că domină cei nedrepţi, hoţii, înşelătorii, escrocii, proxeneţii, oamenii drogurilor, ai comerţului ilegal, ai nedreptăţii şi ai atâtor altor situaţii păcătoase. Voia păcătosului nu poate să împiedice voia Sfântului Dumnezeu, pentru că „pomenirea drepţilor este cu laude”. „Drepţii în veac vor fi vii” şi „dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul din Liban se va înmulţi”. De aceea şi proorocul-împărat David strigă: „Fericitul bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut. Ci în Legea Domnului e voia lui şi la Legea Lui va cugeta ziua şi noaptea”.
Ceea ce deosebeşte pe omul sfânt de omul păcătos este dispoziţia sa de a urma şi de a împlini voia lui Dumnezeu în viaţa sa. Sfântul nu este cel fără de păcat, pentru că fără de păcat este doar Sfântul Dumnezeu. Sfântul, creştinul corect, este acela care se luptă zi de zi să-şi învingă patimile cele păcătoase şi obişnuinţele cele rele ale vieţii omeneşti. Se rupe de lumea păcatului prin pocăinţă şi se uneşte cu Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Iar prin această unire esenţială a omului cu Creatorul său, el îşi află adevărata identitate. Scopul existenţei lui i se redescoperă. Şi vocaţia finală a prezenţei lui în această lume a confuziei şi a tulburărilor continue este definită de cuvintele Dumnezeului-Om, Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Fiţi sfinţi precum Tatăl vostru cel ceresc sfânt este”. „De aceea, fiţi dar voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este”.
Iată deci, care este scopul şi vocaţia noastră! Să devenim oameni sfinţi ai lui Dumnezeu, care trăim pe pământ, dar privim la cer, având întotdeauna în vedere cuvintele Apostolului Pavel: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare”.
Insuflată de această învăţătură a Domnului, a Proorocilor şi a Apostolilor, Sfânta Ecaterina sărbătorită astăzi a primit cu bună dispoziţie şi râvnă înflăcărată să îndure înfricoşate chinuri pentru dragostea ei faţă de Mântuitorul Hristos. S-a învrednicit să fie numită Mare Muceniţă, Fecioară şi Mireasă a lui Hristos, titluri pe care puţini sfinţi ai Bisericii Ortodoxe s-au învrednicit să le primească.
Dar ziua de astăzi ne impune să ne întoarcem pentru puţin în anii prigoanelor Bisericii Creştine. În Alexandria, pe la sfârşitul secolului al III – lea se naşte Ecaterina, fiica împăratului Konsta. Dată fiind poziţia ei socială, s-a bucurat de o educaţie desăvârşită şi multilaterală. Stăpânea literatura latină şi greacă, filozofia, retorica, astronomia, matematica şi alte ştiinţe. Se distingea, în afara înţelepciunii şi a virtuţii, şi prin frumuseţea trupească. Arăta o neobişnuită evlavie şi un mare ataşament faţă de cele dumnezeieşti. Într-o vedenie a primit un inel de logodnă duhovnicească de la însuşi Hristos, care era purtat ca Prunc de către Maica Sa, Preasfânta şi Pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maria.
Împăratul Maximin, când a aflat despre însuşirile, modul de viaţă şi despre faptul că Ecaterina era creştină, a însărcinat pe 150 de renumiţi filozofi să-i schimbe părerea şi să demonstreze netemeinicia credinţei creştine. Dar ea, prin harul lui Hristos şi prin înţelepciunea care îi fusese dăruită de către Înţelepciunea cea de sus, „a tăiat în chip luminat meşteşugirile necredincioşilor cu sabia Duhului”. Şi nu numai atât, ci i-a convins pe toţi filozofii idolatri să îmbrăţişeze noua religie a lui Hristos. Maximin mâniindu-se, a poruncit să fie aprins un foc în mijlocul cetăţii Alexandriei şi să fie aruncaţi în el filozofii, iar pe Ecaterina a aruncat-o în închisoare.
În zilele ce au urmat a suferit cu răbdare chinuri înfricoşătoare. Maximin a poruncit să se pregătească o roată cu cuie, aşa încât prin ea să rupă în bucăţi trupul muceniţei. Când însă au adus roata pregătită, prin minune ea s-a sfărâmat, iar bucăţile ei s-au împrăştiat. Atunci a poruncit ca muceniţa lui Hristos să fie decapitată. Cei ce se aflau acolo ca martori oculari au urmărit decapitarea sfintei. Au văzut că în loc să curgă din grumazul sfintei sânge, a curs lapte spre dovada curăţiei şi a vieţii fecioreşti a muceniţei.
Trupul ei preacurat a fost dus de către îngeri în Muntele Sinai, unde a rămas vreme de mai bine de trei secole neîngropat, până când monahii mănăstirii Sinai au fost înştiinţaţi printr-o vedenie şi au îngropat trupul sfintei în Sfânta Biserică a Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos.
Sfânta Ecaterina sărbătorită astăzi trebuie să ne dea prilejul de a-i imita viaţa, virtuţile şi credinţa ei înflăcărată şi statornică. În faţa greutăţilor şi a prigoanelor, a răbdat cu vitejie. În faţa ispitelor vieţii lumeşti, s-a opus cu puterea virtuţii şi a moralităţii. În faţa măririlor lumeşti şi deşarte ale lumii acesteia, a opus slava cea cerească pe care Hristos o oferă tuturor celor care rabdă până la sfârşit.
Astăzi deci, întreaga lume creştină încearcă un sfânt cutremur şi o sfântă laudă, că în cetatea elenă a Alexandriei din Egipt s-au arătat Mari Mucenici ai Credinţei noastre. Să avem deci ca ocrotitoare a noastră pe Marea Muceniţă a lui Hristos, Ecaterina. S-o rugăm toţi cu credinţă fierbinte să ne acopere cu harul ei. Să o implorăm să ne dăruiască mult dorita sănătate sufletească şi trupească. Să o rugăm să mijlocească pentru mântuirea noastră.
(traducere din elină de monahul Leontie, cf. http://vatopaidi.wordpress.com/2009/11/25/στην-αγια-μεγαλομαρτυρα-αικατερινα-25-ν/)

Asasinatul preotului ortodox rus Daniil Sisoev....

Preotul ortodox Daniil Sisoev a fost asasinat la Moscova în seara de 19 noiembrie. Crima a fost comisă foarte probabil din motive religioase. Preotul se pare că a căzut victimă islamicilor radicali sau sectari, declară investigatorii cazului.
Asasinul neidentificat purta o mască de doctor când l-a atacat pe preot, relatează Interfax. Criminalul a intrat în biserica « Sf. Ap. Toma » din sudul Moscovei pe la 10, 40 p. m. Era un bărbat înalt şi solid, spun martorii oculari. Ei precizează că era de origine caucaziană, deşi nu e clar cum au ajuns la această concluzie.

Omul s-a năpustit în biserică şi a strigat : « Care este Sisoev ? » Preotul de 35 de ani a ieşit în faţă, atacatorul a scos o armă silenţioasă şi l-a împuşcat în gât şi în cap. Atacatorul a părăsit locul crimei mergând – nu a luat-o la fugă.

Părintele Daniil a murit la spital o oră mai târziu. Preotul avea soţie şi trei copii. Daniil Sisoev s-a născut la 12 ianuarie 1974 în Moscova. A absolvit Academia Teologică din Moscova. Se ocupa mai ales cu activităţi misionare. A înfiinţat o şcoală de predicatori pe stradă în Moscova.

Sisoev era un oponent activ al Islamului. De exemplu, a condus două dezbateri publice cu fostul preot ortodox Viaceslav Polosin, care s-a convertit la islamism. Sisoev a publicat o carte,« Căsătorie cu un musulman », în care a scris că Dumnezeu şi Biserica nu admit căsătoriile între creştini şi necreştini.

Grupuri religioase radicale au început să-l ameninţe pe Părintele Daniil Sisoev cu patru ani în urmă. Ii trimiteau email-uri ameninţându-l să-i « taie capul şi să-i scoată maţele ». S-a anunţat de asemenea că grupuri islamice îl condamnaseră pe Părintele Daniil la moarte. Anul trecut, un musulman a sunat la biserica unde slujea părintele şi a spus că preotul va fi ucis dacă va continua să-şi manifeste public atitudinea negativă faţă de Islam. Sisoev a fost silit să apeleze la Biroul Federal al Securităţii Rusiei de două ori, cerând ajutor.




Pe deasupra, Daniil Sisoev lupta şi împotriva sectanţilor. Comunica mult cu cei ce fuseseră afectaţi de secte. Preotul era un membru activ al centrului pentru reabilitarea victimelor sectelor totalitare şi ale mişcărilor pseudo-religioase.

Unul dintre cele mai controversate asasinate în rândul clerului a fost comis pe 9 septembrie 1990, când a fost ucis Alexander Men. Părintele Alexander a scris zeci de cărţi (incluzând opera sa cea mai valoroasă, Fiul Omului, care a servit drept introducere în creştinism pentru mii de cetăţeni ai fostei Uniuni Sovietice) ; a botezat sute, dacă nu mii de oameni ; a înfiinţat o Universitate Ortodoxă deschisă ; a deschis una dintre primele şcoli de duminică în Rusia şi un grup de caritate în spitalele ruseşti pentru copii. Influenţa lui este încă larg simţită şi moştenirea sa continuă să se extindă atât în Rusia, cât şi dincolo de graniţele ei. A fost ucis într-o duminică dimineaţă de către un agresor înarmat cu un topor, chiar în faţa casei sale din Semkhoz, Russia
http://rocorunity.blogspot.com/2009/11/fr-daniil-sysoev-photographic-tribute.html

Scrisoarea Iuliei Sisoev ,sotia preotului Daniil Sisoev asasinat la Moscova pe 20 noiembrie 2009

“Vă mulţumesc, dragii mei, pentru sprijin şi rugăciuni. Nu-mi pot exprima durerea în cuvinte. E ca durerea de a sta lângă Crucea Mântuitorului. Dar este şi o bucurie pe care n-o poţi pune în cuvinte...e bucuria de a veni la mormântul gol. « Unde este, moarte, biruinţa ta ? » Părintele Daniil şi-a întrevăzut plecarea cu mulţi ani înainte de asasinarea sa.

Mereu a vrut să fie aflat vrednic de martiriu şi Domnul i-a oferit această cunună. Cei care l-a împuşcat a vrut să scuipe în faţă Biserica, aşa cum odinioară au scuipat în faţă pe Hristos, dar n-au obţinut ce-au vrut, fiindcă au dat greş în întinarea Bisericii. Părintele Daniil a urcat pe Golgota lui chiar în biserica pe care o construise şi în care îşi pusese toată energia şi puterea. L-au ucis ca pe unul din vechii profeţi, între altar şi locul de sacrificiu, şi pe drept şi-a câştigat titlul de martir. El a murit pentru Hristos pe Care L-a sjujit cu toată inima.

De multe ori mi-a spus că se teme că nu va face faţă ; credea că nu e destul de bun. Ca om, avea excesele şi slăbiciunile lui, cădea şi făcea greşeli, dar nu a greşit în ceea ce era mai important, viaţa lui a fost cu totul închinată lui Hristos.

Nu înţelegeam de ce se grăbea. În ultimii trei ani, muncea susţinut, fără oprire în vacanţe sau la sfârşit de săptămână. Cârteam, aş fi vrut ca măcar uneori să am fericirea simplă de a-l avea pe soţul şi tatăl copiilor mei alături de mine şi de ei. Dar el era chemat pe alt drum.

A spus că va fi ucis. L-am întrebat cu ne lasă, pe cei trei copii ai lui şi pe mine. Mi-a răspuns că ne lasă în mâini bune. « Vă las cu Maica Domnului. Ea va avea grijă de voi”.


În timp, am uitat aceste cuvinte. El mi-a vorbit anume despre hainele cu care să fie înmormântat. Pe atunci, am glumit, că nu ar trebui să vorbim despre asta, pentru că nu ştim care va pleca primul. A spus că eu îl voi îngropa pe el. Odată vorbeam despre înmormântări şi i-am zis că niciodată n-am fost la o înmormântare de preot. Răspunsul lui a fost : « Nu-ţi face griji, poţi să vii la a mea ».
Îmi amintesc atâtea vorbe ale noastre şi-mi dau seama de înţelesul lor adevărat abia acum. Acum îndoielile mele s-au risipit.

Nu ne-am spus la revedere în această viaţă, nu ne-am cerut iertare unul altuia, nu ne-am îmbrăţişat. A fost o zi obişnuită...el a plecat să săvârşească sfânta Liturghie şi atunci l-am văzut pentru ultima oară viu.

De ce nu m-am dus în ziua aceea să-l întâlnesc la biserică ? Într-adevăr, am vrut să merg, dar am hotărât să pregătesc masa şi să culc copiii...trebuia să am grijă de copiii lui...ca şi cum o mână mă trăgea înpoi. Deseori înainte mergeam să-l întâlnesc la biserică. Simţeam că norii se îngrămădeau peste noi. În ultimele zile am încercat să fiu cu el cât de des posibil. »


În ultima săptămână m-am gândit numai la moarte şi la viaţa de dincolo de mormânt. N-am putut să mă concentrez la nimic altceva. În ziua aceea, gândurile treceau prin mintea mea : « moartea loveşte în cap ». Ultima săptămână a fost foarte dificilă pentru mine, ca şi cum o tonă de cărămizi ar fi căzut peste mine.

Nu m-am prăbuşit. Mă sprijină el; îl simt că este lângă mine. Cu atât de multe vorbe frumoase, de tandreţe spuse unul altuia, mai multe decât ne-am spus întreaga viaţă trăită împreună. Abia acum mi-am dat seama cât de mult ne iubeam unul pe altul.

Cea de-a 40-a zi a Părintelui Daniil va fi chiar în ajunul zilei sale onomastice, în ziua hramului viitoarei biserici, 29-30 decembrie, la prăznuirea Sfântului Profet Daniel. Cum a prezis o bătrână, biserica se va construi, dar Părintele Daniil nu va mai fi acolo să slujească. Cea de-a doua parte a prezicerii s-a împlinit acum.»

23 noiembrie 2009

Matuşca Iulia Sisoeva

(Va urma)
sursa:http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/11/scrisoare-iuliei-sisoev-sotia-preotului.html

Haideţi să vedem cum se mută sfinţii de la noi - Pavle, Patriarhul sârbilor viitorul sfânt al zilelor noastre.

Ochii privesc, lacrimi şuvoi
Cine se duce dintre noi.
Doamne, e el, om pământesc
Care devine astăzi ceresc







Ce simplă purtare, mai simplă nici nu-i
Umbla printr-a lumii, de nici nu-l vedea-i
La mica stătură a corpului lui
Smerenie, iubire, virtute-n grai.



Cu harul sfinţeniei şi plin chiar de Duh,
Vestea mântuirea-n a lumii năduh
Şi nu s-a oprit şi nici n-a-ncetat
Să spună la lume: "Hristos a-nviat".em>







Slăbit de puteri, întărit în credinţă
Părintele Pavle rămâne pe veci
Ca unul ce-a ţinut cu-a sa nevoinţă
Credinţa cea sfântă în anii cei reci.


Deşi om fiind, ai fost şi sfânt
În trai, în minte şi-n cuvânt
Acum te-nalţi de pe pământ
Să fii un "om" devenit sfânt.

Ei vin să vadă şi să plângă
Pe cel ce le-a fost "bun păstor"
Acum când tu te duci de lângă
Cu-i laşi tu sufletele lor?


Vor fi şi alţii, spre-ndrumare

Însă al tău chip e unicat
De aceea rana lor e mare
Şi plânsul lor de neuscat.


Ia vezi Părinte ce-ai zidit
Şi câte suflete fierbinti
Azi la al tău asfinţintit
Rostesc aceiaşi rugăminti.

Ca Domnul lor cel Sfânt şi Drept
Spre care ei tânjesc şi tind
Să-ţi de un loc gătit din veac
Luându-te Avraam la piept.

Pe-acest frumos şi ultim drum
Cu toţii se adună
Să-ţi cânte ţie într-un glas

"Mărire" împreună:
Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând
şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.




Dumnezeu să te odihnească în rândul celor drepţi.
Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă.

sursa.ortodoxiamd

Bucură-te, învăţată, de lumină dătătoare!

Vrednicei de laudă muceniţei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu şi cu învăţătura ei cea preaînaltă a uimit ştiinţa învăţaţilor de atunci şi a întrecut limba ritorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem mulţumire de biruiniţă, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmaşilor şi să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos!

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai

Muntele Sinai – de la Ierusalim pe drumul care trece prin Betania, satul Mariei si al Martei, surorile lui Lazar, cel mort de patru zile si inviat de Domnul ( Hanul Samarineanului milostiv ), istorisire facuta de Sf. Luca, in cap. 10, inainte de a ajunge in Ierihon, spre dreapta, se ajunge la Marea Moarta, o mare sarata in care nu exista vietati. Tinand drumul drept la Masada, ultima fortareata a evreilor, cucerita de romani, la Arad este un popas, unde pelerinii care trec pe aici pot sa se odihneasca, sa se refaca fizic, dupa ce mai intai au avut de infruntat greutatile pustiului Iudeii. In continuare se ajunge la localitatile Sodoma si Gomora, unde a locuit Lot, nepotul lui Avraam, care a fost vestit de ingeri sa fuga din acel loc in Sigor, deoarece Dumnezeu hotarase sa piarda aceste cetati, fiindca in ele se inmultise faradelegea. Un sfat important pe care l-au dat ingerii lui Lot, a fost acela ca nimeni din cei ce vor fugi cu el, sa nu se uite inapoi, ca, cel ce se va uita, va muri. Sotia lui Lot, Sara, curioasa, asa cum sunt de obicei femeile, n-a putut sa rabde ca sa nu priveasca inapoi si cand a intors capul ca sa vada cele doua cetati sortite pierii s-a facut din femeie stana de sare. Lasand in urma Marea Moarta, se poate merge spre Marea Rosie, care aminteste de trecerea poporului israelit (Iesire ,14). Despartita in doua de Moise, dupa ce a insemnat-o cu toiagul, formand un zid, de-o parte si de alta, a trecut poporul evreu, cu picioarele neudate, iar carele lui faraon au pierit in valuri. Toiagul lui Moise cu care a despartit in doua Marea Rosie, simbolizeaza Sfanta Cruce, obiectul pe care a fost rastignit Fiul lui Dumnezeu, devenit simbolul crestinatatii.




Soseaua se vede ca o panglica cenusie, paralel cu Marea Rosie situata in stanga drumului. In partea dreapta a directiei de mers, muntii din desertul Sinai, isi scalda poalele in apele golfului Eliot. Este drumul pe care acum doua mii de ani, Familia Sfanta a trecut pt. a scapa de prigoana lui Irod. Inaintand prin nisipurile din pustiul Egiptului, fara pic de vegetatie, se ajunge la manastirea de la poalele muntelui Horeb. Culoarea nisipurilor este diferita de la un loc la altul: cand rosie, cand cenusie, cand alba ca sarea. Muntii arata ca niste cetati parasite, cu arhitecturi variate si curioase. Pe drum se intalnesc asezari de beduini, un fel de sate de tigani, asezati pe vaile dintre munti, care nu aveau altceva decat cateva oite, sau capre, sau o camila-doua. Se ajunge la granita cu Egiptul si, de la punctul de vama, pana la Sf. Manastire Ecaterina mai sunt 80 de km. Inainte de a se ajunge la manastire, se trece prin locul de tabara, unde Aron, fratele lui Moise, a ramas cu israelitii, in timp ce Moise s-a suit pe muntele Horeb ca sa primeasca Tablele Legii. In asteptarea lui Moise care a stat patruzeci de zile si tot atatea nopti pe munte, in tabara evreilor s-a adunat aurul si toate bijuteriile si au turnat vitelul de aur, facandu-si un idol. Cand Moise a venit si a vazut ce au facut ei, s-a suparat foarte tare, aruncand Tablele, pedepsind cu moartea pe cei ce au facut aceasta nelegiuire. Locul este marcat cu o bisericuta.




Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai este un unicat in felul ei. A fost si este manastirea unde se aduna toti pustnicii si sihastrii care traiesc prin crapaturile muntilor din imprejurimi. Ei vin aici in duminici si sarbatori, la praznice mari, ca sa participe la Sfanta Liturghie si sa primeasca Sfanta Impartasanie. De la distanta manastirea nu-si dezvaluie silueta din pricina zidurilor de incinta, foarte inalte, ci doar turlele se vad, cu cat depasesc inaltimea zidurilor. Intrarea in manastire se face pe o poarta ingusta si joasa, bine ferecata, apoi o alta poarta, tot asa de ferecata ca prima, si numai la anumite ore. Biserica este asezata in pozitie centrala a zidurilor. De jur-imprejur sunt chiliile, cu doua si trei nivele, unde locuiesc calugarii. Terenul fiind in panta se urca si se coboara mai multe trepte, de la o latura la alta a zidurilor de aparare, depinde de directia in care vrei sa mergi. Altarul sfintei biserici este asezat pe rugul pe care l-a vazut Moise arzand, dar nu se mistuia. Acel rug vegheaza si acum. Ramurile lui sunt pe zidul din spatele bisericii, iar radacina in Sfantul Altar. In Sfantul Altar se afla Sfintele Moaste ale Sfintei Ecaterina. Biserica Sfanta Ecaterina este impodobita cu picturi murale, de mare valoare, cu foarte multe candele agatate de tavan, aproape ca nu se poate vedea partea de sus pictata a bisericii. Cine saruta sfintele moaste ale Sfintei Ecaterina primeste un inel simbol amintire a inelului dăruit Sfintei de către Hristos Domnul.

Între obiectele de mare preţ de care se bucură vieţuitorii mănăstirii, dar şi pelerinii, se numără şi două icoane cu totul deosebite.

Impresionantă este reprezentarea Bunei Vestiri, în care Fecioara Maria ţine în mâna dreaptă, în poală, un medalion care are gravat un embrion, iar în dreptul inimii sale, nevăzut decât sub fascicolul de lumină al lanternei, este desenat fin, cu o culoare fosforescentă, un prunc: Pruncul Iisus, pe care tânăra Fecioară Maria Îl purta deja în inima sa în momentul în care Arhanghelul Gavriil îi aduce vestea.

Deosebită este şi icoana Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator, datând din secolul al VI-lea, care uimeşte prin forţa sa inexplicabilă dată de figura asimetrică. Partea stângă este expresia iubirii lui Hristos, iar partea dreaptă Îl reprezintă pe Iisus Judecător.

O altă comoară de care se bucură mănăstirea este Rugul Aprins prin care Domnul i-a vorbit lui Moise: „Descalţă-te, căci locul pe care te afli este sfânt!” (Ieşirea 3, 5)


Motivul rugului este întipărit pe stâncile din Sinai, atât la suprafaţă, cât şi în interiorul lor. Rugul înverzeşte în fiecare an şi este unicul din necuprinsul pustiu arab, deşi aici există numeroase plante spinoase.

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina 25 noiembrie....

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
LA POMENIREA
SFÂNTEI ECATERINA
Vom vorbi despre Sfânta Ecaterina care este sărbătorită astăzi.
Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III – lea după Hristos. S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria.
Dar şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.
Dacă cineva vrea să se căsătorească, este păcat să-l împiedicăm. Dar dacă aceasta este păcat o dată, de 100 de ori este păcat să împiedicăm un om, bărbat sau femeie, care vrea să-şi dea inima lui Dumnezeu. Nunta este de argint, fecioria este de aur. Alege şi ea. Eu, de atâţia ani de când slujesc Domnului, niciodată, dar niciodată nu am împiedicat un om să se căsătorească. Dar întotdeauna am susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în special în aceste chestiuni.
Aşadar făceau rele presiuni asupra Sfintei Ecaterina. Ea nu ura nunta, dar ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia.
Sfânta Ecaterina, pentru a scăpa de presiuni, a uneltit un pretext ingenios. Pentru că creştinul este înţelept; trebuie să aibă deşteptăciunea nu a lumii acesteia, ci a lui Dumnezeu. Aşadar spune părinţilor ei:
- De vreme ce mă presaţi atâta, accept să mă căsătoresc, dar cu o condiţie.
- Ce condiţie, copilul meu?
- Dacă se va găsi un tânăr care să fie superior mie în ceea ce priveşte frumuseţea, bogăţia, cunoaşterea şi ştiinţa, îl voi lua.
Au început să caute şi s-au prezentat mulţi. Unii erau bogaţi, dar nu erau frumoşi. Unii erau bogaţi şi frumoşi, dar nu erau învăţaţi. Un lucru rar: şi bogăţie, şi frumuseţe, şi educaţie aleasă să se întâlnească într-o singură persoană. În felul acesta nu s-a putut găsi cineva, iar părinţii erau nemângâiaţi.
Au trimis-o la un oarecare ascet filozof, care trăia într-o peşteră afară din Alexandria. S-a dus şi i-a cerut sfatul ce să facă. Acela i-a spus:
- Copila mea, eu ştiu un tânăr. Nu există altul ca El în lume. Frumos, bogat, puternic, înţelept ca nimeni altul. Ecaterina s-a entuziasmat şi i-a spus:
- Aş vrea să-l văd.
Îi spune ascetul:
- Vei face ce-ţi voi spune?
- Voi face.
- Ascultă deci (a spus ascetul şi a scos din sânul său o icoană a Preasfintei Fecioare cu Domnul nostru Iisus Hristos): Ia această icoană, du-te acasă, închide-te în camera ta şi roagă-te. Şi Preasfânta îţi va arăta ce să faci. Într-adevăr, Ecaterina a luat icoana, s-a închis în casă şi a făcut multă rugăciune, până după miezul nopţii. Obosind a lua-o somnul. Atunci vede o vedenie: a văzut-o pe Preasfânta Fecioară că strălucea ca o lună, iar pe dumnezeiescul Prunc în braţele ei că strălucea ca un soare; dar faţa lui Hristos se întorcea ca să n-o vadă pe Ecaterina. Atunci Maica Domnului spune:
- Copilul meu, priveşte la această fată. A venit de atât de departe, şi cere să afle pe cineva care să o iubească şi să i se dedice.
Dumnezeiescul Prunc a răspuns cu mânie:
- Nu vreau s-o privesc.
- De ce, copilul meu? Aceasta este cea mai frumoasă copilă din Alexandria.
- Nu, Maica lui Dumnezeu, este urâtă (era urâtă, deoarece încă nu era botezată).
Ecaterina a fugit plângând. S-a dus la ascet şi i-a spus vedenia.
- Bine ţi-a spus, zice acela. De aceea, dacă vrei ca Hristos să privească spre tine, trebuie să crezi în El şi să te botezi.
În câteva zile acea mare personalitate a Alexandriei s-a botezat şi devenise de acum creştină. Atunci a văzut iarăşi o vedenie. De această dată dumnezeiescul Prunc o privea şi raiul se sălăşluise în inima ei. Din acel moment Ecaterina s-a dedicat pe de-a întregul lui Hristos. A devenit misionară.
A aflat lucrul acesta împăratul Maximin şi a chemat-o la dialog. La sfârşit a fost nevoit să spună:
- Nu pot s-o scot la capăt cu tine, dar voi chema pe înţelepţi şi pe oamenii de ştiinţă, pe matematicieni şi fizicieni şi astronomi, pentru ca să discuţi cu ei.
A doua zi, 150 de înţelepţi erau la palatul lui Maximin. De cealaltă parte Sfânta Ecaterina singură. A început discuţia şi a durat toată ziua. Argumentele înţelepţilor erau demontate. Duhul Sfânt a luminat-o pe Sfântă Ecaterina, iar ea le-a închis gura. Unul după altul spuneau:
- Sunt de acord cu Ecaterina. Cred în Dumnezeul Ecaterinei.

Iar împăratul? S-a sălbăticit şi mai mult şi a poruncit să taie capetele sofiştilor în faţa lui. Astfel, acei 150 de înţelepţi au mărturisit pe Hristos şi au fost martirizaţi. După aceasta Maximin a aruncat-o pe Sfânta Ecaterina în închisoare. Şi în temniţă fiind ea repurta noi biruinţe. Acolo a adus la credinţă pe mulţi care veneau să o viziteze. Printre ele era şi femeia lui Maximin, împărăteasa Faustina, şi garda de corp a ei, demnitarul Porfirie, împreună cu 200 de soldaţi ai săi. Toţi aceştia, ascultând cuvintele ei, au crezut în Hristos. Dar Maximin, cuprins de o pizmă satanică, nu numai că a rămas neînduplecat, dar a şi poruncit ca şi aceştia să fie decapitaţi. Nu i-a fost milă nici de femeia sa! O sută cincizeci cu două sute şi cu doi fac trei sute cincizeci şi doi (352), trei sute cincizeci şi două de suflete a prins în mreaja lui Hristos predica Sfintei Ecaterina!
După puţin s-a apropiat şi sfârşitul ei. Nu vă povestesc detaliile. Este lung şirul chinurilor, din care cel mai groaznic este roata. Şi piatră să fii, te vei emoţiona dacă vei citi sfârşitul Sfintei Ecaterina. După ce a îngenunchiat, şi-a înălţat mâinile şi s-a rugat pentru întreaga lume. Apoi şi-a plecat capul şi a fost decapitată. Aşa şi-a dat sfântul ei suflet, care ca un porumbel alb a zburat la ceruri.
Sfintele ei moaşte se păstrează nestricate. Câţi nu cred să se ducă să le vadă. Se află în Muntele Sinai. Pe acest cuib îl păstrează de-a lungul veacurilor monahii greci. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru asta. Poate că ei sunt ultimii monahi, deoarece copiii Eladei nu mai merg să se facă monahi în Sinai sau în Sfântul Munte; au alte aspiraţii...

Ca închinători merg acolo şi israeliţi, şi egipteni, şi beduini, şi germani, şi ruşi ca să sărute sfintele moaşte ale sfintei pe care a încununat-o Dumnezeu cu trei cununi: a fecioriei, a martiriului şi a înţelepciunii şi ştiinţei.

Dacă ne uităm la icoana ei, vedem că are un inel. Ce înseamnă acesta? În a doua vedenie pe care a avut-o, Hristos i-a dat un inel, adică au devenit atunci logodnici. Logodnici care se deosebesc de logodnicii de pe pământ. În clipa în care o fată se dedică lui Dumnezeu, de acolo înainte ea se logodeşte cu Hristos, care este „Mirele cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât toţi oamenii” (Stihoavna Laudelor din Sfânta şi Marea Marţi).

***

Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le e doar la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a clericilor, deoarece nu aducem suflete aproape de Hristos cum a făcut Sfânta Ecaterina, ci mai degrabă le gonim.
Închei şi doresc ca din rândul femeilor să se ridice mame care să crească eroi, iar din rândul bărbaţilor să se ridice martiri. Cununa aceasta o nădăjduiesc de la mamă, de la femeie. Amin.
+ Episcopul Augustin
(Omilie de seară din biserica Sfintei Treimi Ptolemaida,
duminică, 26.11.1978)

(traducere din elină de monahul Leontie)

Monologul lui Dumnezeu.....

M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui
doua trei cuvinte, multumindu-mi pentru cele ce ti s-au intamplat,
cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am observat
ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a
merge la seviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna
dimineata! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt
alaturi, Am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele.
Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea. Te-am privit plecand
grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de
ocupat, nu ai avut timp nici acum sa-Mi spui doua vorbe. Cand te
intorceai de la munca, ti-Am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis
o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca
facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb,
suparat , M-ai injurat . Doream atat de mult sa-Mi vorbesti. Oricum
ziua era, inca, lunga. Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai
programul preferat, Eu am asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu
ti-ai adus aminte de Mine. Vazandu-te atat de obosit, am inteles
tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu
te-am lasat in bezna.. Am lasat veghetori pentru tine o multime de
stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat… Dar nu conteaza!
Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine. Am mai
multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o
arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau.
Te iubesc atat de mult incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a te
trezi din nou. Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi
Imi vei acorda putin timp din timpul tau.
Iti urez o zi buna!

Al tau Tata, Dumnezeu.


sursa:tanarulortodox.

E vremea colindelor.....

Imi place sa ascult colinde chiar de la inceputul postului si chiar si in timpul anului ...Imi transmit o pace ,imi amintesc de copilarie ,de zapada mare care imi ajungea pana la brau,de nerabdarea cu care il asteptam pe pruncul Hristos sa se nasca ca sa primim eu si sora mea cate un dar de la magi,caci asa ne spunea bunica ...
Voi posta cate un colind pana in ajunul Nasterii Domnului....
Hristos Se naşte, Slaviti-L!

Prăznuirea sărbătorii Tronului Patriarhiei Ierusalimului

05.11.2009 Gregorian/ 23.10.2009 Iulian

Prăznuirea sărbătorii Tronului Patriarhiei Ierusalimului


POMENIREA SFÂNTULUI IACOV,
FRATELUI LUI DUMNEZEU,
SE PRĂZNUIEŞTE PANIGIRIC
DE CĂTRE PATRIARHIA IERUSALIMULUI
CA SĂRBĂTOARE A TRONULUI EI

Sfântul Iacov, fratele după trup al Domnului, pentru care se şi numeşte „fratele lui Dumnezeu", este primul ierarh al Bisericii Ierusalimului.
Este cel pe care însuşi Domnul l-a aşezat în vrednicia episcopală a păstoririi Maicii Bisericilor. Acest lucru îl confirmă Biserica în condacul sărbătorii Sfântului Iacov: „Dumnezeu, Cuvântul Cel Unul-Născut al Tatălui, Care a venit la noi în zilele mai de pe urmă te-a arătat pe tine, minunate Iacove, întâi păstor şi dascăl al Ierusalimului şi credincios iconom al tainelor duhovniceşti, pentru aceea pe tine toţi te cinstim, apostole".
Din acest motiv, Patriarhia Ierusalimului deţine din cele mai îndepărtate vremuri o sfântă biserică în cinstea Sfântului Iacov, fratele lui Dumnezeu, lângă Biserica Învierii. Prin treptele acestei biserici Frăţia Sfântului Mormânt are propriul acces interior spre Biserica Învierii. Această biserică a fost cedată de către Patriarhie comunităţii ei ortodoxe din Ierusalim vorbitoare de limbă arabă, pentru a fi folosită ca biserica ei catedrală cu slujbe în limba arabă. Din acest motiv, odată cu încheierea sărbătorii în patriarhie, epitropul Sfântului Iacov înmânează cheile bisericii patriarhului ca semn de cerere şi ascultare, iar patriarhul i le dă iarăşi înapoi.
În această biserică şi anul acesta s-a prăznuit festiv de către Patriarhia Ierusalimului pomenirea Sfântului Iacov.
De cu seară s-a săvârşit Vecernia Mare cu Litie prezidând Preafericitul Patriarh Teofil al III - lea al Ierusalimului.
În ziua sărbătorii s-a săvârşit Utrenia şi Dumnezeiasca Liturghie prezidând Sanctitatea Sa, Patriarhul Teofil şi arhiereii Tronului coliturghisitori, Preasfinţitul Mitropolit Isihie de Kapitoliada şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Metodie de Tabor, ieromonahi aghiotafiţi şi preoţi slujitori ai sfintei biserici, părintele iconom Issa Fuad şi părintele presbiter Farah Dambur.
Dumnezeiasca Liturghie a fost plină de umilinţă, mistagogică şi sfinţitoare prin modul de slujire al Patriarhului şi al coliturghisitorilor, graţie melosului bizantin al corului patriarhiei în limba greacă şi al sfintei biserici în arabă şi graţie evlaviei pleromei hristonimice elinofone, arabofone şi rusofone, împărţită prin limbă, dar unită într-un gând în credinţa ortodoxă.
Acestei turme a propovăduit cuvântul dumnezeiesc Preafericitul:
„Bucură-te, Sioane sfinte, Maica Bisericilor, locaşul lui Dumnezeu, căci tu ai primit întâi iertarea păcatelor prin înviere" (Stihira Învierii pe glasul al 8 - lea).
Iubiţii mei fraţi, binecredincioşi creştini, evlavioşi închinători,
Se bucură astăzi Sfântul Sion, Sfânta cetate a Ierusalimului, pentru că Biserica Ierusalimului s-a dovedit locaşul lui Dumnezeu şi Maica tuturor Bisericilor. Se bucură Biserica Ierusalimului la sărbătoarea de astăzi a pomenirii Sfântului, slăvitului Apostol Iacov, fratele lui Dumnezeu şi primul ei ierarh. Se bucură Sfânta Biserică a Ierusalimului, pentru că locaşul lui Dumnezeu, dumnezeiasca zidire, care este temeluită pe sângele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar şi pe sângele împreună-pătimitor al Sfântului Apostol Iacov îşi extinde fără întrerupere misiunea sa luminătoare, sfinţitoare şi mântuitoare în lume şi pentru lume în veci. Iar locaşul şi zidirea lui Dumnezeu nu este altceva decât Unul-Născut, Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, Care a venit în vremurile mai de pe urmă către noi oamenii, Hristos, Care l-a arătat pe Iacov minunatul, întâi păstor al Ierusalimului şi dascăl şi credincios iconom al tainei celei duhovniceşti.
Pe acest sfânt apostol Hristos l-a aşezat pe Tronul împărăţiei şi al dreptăţii Lui după Apostolul Pavel, care urmează psalmistului: „Iar către Fiul zice: Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; toiagul dreptăţii, toiagul Împărăţiei Tale; iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceasta te-a uns pe tine, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii Tăi" (Evrei 1, 8-9). Exact acest Tron al Împărăţiei lui Dumnezeu, iubiţii mei fraţi, dar şi al dreptăţii Lui, l-a împodobit Sfântul Iacov cinstit astăzi, care a fost primul episcop al Ierusalimului, hirotonit de către însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Acesta a scris şi a expus primul Dumnezeiasca Liturghie, fiind învăţat aceasta de către însuşi Hristos, după cum ne informează sinaxarul său. Acesta a fost cel dintâi care a convocat şi primul Sinod al Sfinţilor Apostoli în Ierusalim, temeluind astfel sistemul sinodal al conducerii Bisericii lui Hristos în Duhul Sfânt. „Legea vieţii ai pus în Biserica lui Hristos, prin de viaţă făcătorul Duh, împreună legiuind şi propovăduind", spune imnograful său.
Şi această lege, legea vieţii Bisericii, a pecetluit-o Sfântul Iacov prin sângele său martiric, făcându-se astfel propovăduitor şi următor al Patimii Domnului nostru Iisus Hristos: „Pe Tine, Doamne", strigă imnograful, „cu glas slobod Te-a propovăduit fratele Tău cel drept, următor patimii Tale făcându-se".
Legea vieţii Bisericii, care este Mântuitorul şi Izbăvitorul Hristos, a binevestit-o şi o binevesteşte Apostolul Iacov cu fapta şi cu cuvântul, atât prin mucenicia sa, cât şi prin Epistola sa Sobornicească. „Pe care L-ai născut cu trup, Fecioară Maică" - glăsuieşte iarăşi imnograful, „strălucind din Tatăl, pe Acesta, Curată, Iacov L-a propovăduit şi L-a mărturisit ca Dumnezeu al tuturor".
Pe acest apostol al lui Dumnezeu şi al Mântuitorului nostru Hristos, care a fost însuşi văzător şi martor al tainei Bisericii arătate în spaţiu şi în timp şi, desigur, a tainei Bisericii Ierusalimului, îl rugăm noi credincioşii, sărbătorind cinstita lui pomenire, ca să ne elibereze pe noi de patimi şi de căderile noastre, iar prin mijlocirile sale să ne învrednicească de împărtăşirea de sus şi de Lumina cea neînserată. Amin".
La Liturghie a participat şi Consulul General al Eladei în Ierusalim, domnul Sotirios Athanasiou.
După Dumnezeiasca Liturghie, în sunetul clopotelor Bisericii Învierii, Patriarhul şi coliturghisitorii îmbrăcaţi în veşminte şi cântând, s-au suit interior pe treptele Sfântului Iacov spre curtea Bisericii Mănăstireşti a Sfinţilor Constantin şi Elena. Aici, după tipic, au aşteptat arhiereii Patriarhiei, care s-au unit cu sinodia patriarhală, ce s-a îndreptat spre Patriarhie prin poarta mănăstirii centrale, de-a lungul căreia s-au dat binecuvântările cuvenite fiecăruia din cei ce au luat parte la sărbătoare.
În Patriarhie, după urcarea în Sala Tronului, a avut loc o ectenie şi s-a cântat polihroniu. În continuare a avut loc cuvântarea patriarhului Teofil al Ierusalimului:

„Cuvântul cel mai înainte de veci, născut negrăit din Tatăl, sălăşluindu-se în pântecele tău, Fecioară Maică, sub vremi, l-a arătat pe Iacov Apostol" - spune imnograful Bisericii.
Pe apostolul Iacov, cel numit şi „fratele lui Dumnezeu" ni l-a arătat şi nouă astăzi şi pomenirea sa săvârşită panegiric şi euharistic în Biserica ce-i poartă numele, care este lângă Biserica Învierii.
„Ce minte omenească poate să-ţi împletească imne de laudă, Iacove, care eşti luminat cu harurile virtuţilor"? - se întreabă prin glasul imnografului Sfânta noastră Biserică a Ierusalimului.
Şi aceasta, pentru că Sfântul Apostol Iacov cinstit astăzi ne-a dăruit prin Mântuitorul nostru Hristos sfânta comoară a succesiunii apostolice, ca şi a sfântului şi dumnezeiescului aşezământ al Bisericii numit - sinodalitate.
Sfânta noastră Biserică, străvechea Patriarhie a Ierusalimului, urmând primului Ei Ierarh, păstor şi dascăl, care a pecetluit cu cinstitul său sânge mărturia şi comuniunea apostolică a lui Hristos în Sfintele Locuri, rămâne fidelă şi neclintită în predania strămoşească şi mântuitoare a primului Ei Ierarh, rugându-ne neîncetat pentru mila, viaţa, sănătatea şi bunăstarea străvechii noastre Frăţii a Sfântului Mormânt, pentru pace şi dreptate în lume şi cu precădere în tulburata noastră regiune. Mulţi ani tuturor. Amin".
A urmat urarea praznicală când toţi au dat slavă şi au mulţumit lui Dumnezeu, Care dăruieşte Ortodoxiei astfel de prilejuri de sfinţire şi de îmbogăţire duhovnicească.

(traducere din elină de monahul Leontie
cf. http://www.jerusalem-patriarchate.info)
sursa:http://www.impantokratoros.gr/DA9E745A.ro.aspx

Iubirea lor...

Căsătoria este un legământ binecuvântat de Dumnezeu între două persoane care se iubesc sufleteşte , dar cel mai important îl iubesc pe Hristos şi îl doresc mereu aproape. Căsătoria este o taină duhovnicească, o legătură spirtuală, un trup, şi o prietenie deosebită. Această taină are în mijlocul ei pe Hristos şi Apărătoare şi Sfânt Acoperământ pe Maica Domnului.
…Ea se roagă pentru El,se simte protejată în preajma lui, iubită, şi frumoasă. Ea ştie că Maica Domnului i-a adus împreună…s-a rugat mult, acum este fericită. O prietenie frumoasă îi leagă, se cunosc sufleteşte destul de bine şi se privesc în ochi cu sinceritate când vorbesc. El este tandru, o ajută de fiecare dată ...si El este ocupat dar asta nu-l împiedică să nu o ajute pe scumpa lui soţie.Dimineaţa îi mulţumeşte Bunului Dumnezeu pentru o nouă zi cu soare şi se gândeşte să-i aducă un mic cadou. Hristos le zâmbeşte…Ea îl vede un om puternic, îi calcă mereu cămaşa când pleacă la servici, îi iubeşte părinţii…lângă el se simte elegantă, copilăroasă, feminină…În timpul zilei se gândesc unul la altul, şi îşi spun în gând o mică rugăciune către Maica Domnului să se iubească mereu şi să aibă copii frumoşi la suflet… Împreună merg la Biserică, se spovedesc şi îşi cer iertare unul altuia când greşesc.Vizitează mănăstiri, fac poze, îşi zâmbesc, ajută oamenii care au nevoie de sprjin, se bucură de soare, de flori, de toată natura. Sunt toleranţi şi nu se supără unul pe altul.
Ea devine umărul pe care El se sprijină când este supărat. De aceea o protejează şi îi mulţumeşte Bunului pentru darul Său.Amândoi ştiu că iubirea dintre Ei se bazează pe o prietenie frumoasă, respect şi dragostea Lui Dumnezeu.
Spera ca intr-o zi sa-i spuna ca rodul iubirii lor a luat fiinţă,ca vor fi părinţi buni şi mult îl vor învăţa despre iubirea Lui Hristos.
Şi Maica Domnului îi binecuvântează cu multă dragoste!