Lectura apostolică din Duminica fiului risipitor

ARHIM. IOIL KONSTANTAROS:
Lectura apostolică din Duminica fiului risipitor
I Corinteni 6: 12 -20
Între multele teme pe care le dezbate Apostolul neamurilor (în epistolele) către corinteni se află şi tema foarte serioasă a trupului omenesc. Şi aceasta, pentru că existau unii care, evident marcaţi de viaţa lor de mai înainte, credeau că erau „liberi” să trăiască cum vor, cu consecinţa ca trupul să şi-l transforme în obiect al cochetăriei şi al exploatării păcatului.
Însă să vedem textul apostolic în traducere şi apoi să ne concentrăm atenţia asupra unui punct foarte serios, pentru că după cum se pare şi în acest caz istoria se repetă:
„12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.
13. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
14. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa.
15. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!
16. Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un singur trup cu ea? "Căci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup".
17. Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.
18. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.
19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20. Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”
Aşadar, aceste adevăruri le propovăduieşte dumnezeiescul Pavel dinamic şi incontestabil. Însă, fraţii mei, zici că nu au trecut atâtea veacuri cu modele de vieţuire creştină, zici că nu au fost martirizaţi oameni pentru a rămâne neprihăniţi şi curaţi, zici că mesajul autentic al Sfintei Evanghelii s-a pierdut cu desăvârşire pentru unii, fără doar şi poate falşi creştini. Şi iată, din nou, îşi fac apariţia, în spaţiul mai larg al Bisericii, oameni, chiar şi clerici (?), care propovăduiesc exact cele pe care le condamnă atât de clar Duhul Sfânt prin Apostolul Pavel.
Nu înţelegem tema atât de importantă a postului, care pentru credincioşii creştini (când nu este vorba de boală) este obligatorie. Nu ne vom opri asupra faptului că însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a legiuit postul, nici asupra faptului că Sfinţii Părinţi menţinând tradiţia apostolică, au consfinţit cu acrivie această convingere în cadrul Sinoadelor Ecumenice. Ne vom opri asupra a altceva. Vom vădi şi condamna în baza cuvântului celui viu al lui Dumnezeu teoriile „neonicolaite”; teoriile, chiar şi ale unor „profesori de teologie”, care susţin – sărmanii - că aşa-numitele păcate trupeşti constituie o cale de cunoaştere a lui Dumnezeu.
Da, incredibil, şi totuşi adevărat, oameni care vor să se numească creştini şi, desigur, le place să susţină că doar ei exprimă în forma ei corectă Ortodoxia, au ajuns într-un punct atât de inimaginabil şi demonic, încât susţin că prin jegoşenia morală a păcatelor trupeşti pot ajunge la cel mai înalt grad al unirii cu Dumnezeu. (Doamne miluieşte!) Iubiţilor, o astfel de teorie este realmente un fenomen de denaturare în sensul strict al cuvântului.
Desigur, faptul că aceste teorii sunt inadmisibile, demonice şi, prin urmare, respingătoare şi condamnate de către însuşi cuvântul lui Dumnezeu şi de către toţi cei care se străduiesc prin pocăinţă şi prin viaţă de nevoinţă şi cu participare la Sfintele Taine, să împlinească ortopraxia, nu este neapărat nevoie să dezvoltăm. În punctul acesta, să accentuăm doar acestor domni că, dacă erau valabile aceste demonice credinţe ale lor, atunci fiul risipitor şi-ar fi îndeplinit deja scopul prin păcat şi prin „roşcove”. Să adăugăm şi faptul că, în acest caz, teologii Bisericii noastre nu ar mai fi fost iubitori de feciorie şi ucenici iubiţi, ca şi toate sfintele, feciorelnicele şi neprihănitele chipuri, ci nişte neruşinaţi şi stricaţi Don Juani şi Cassanove...
Pentru toţi cei care studiază nemincinosul cuvânt al lui Dumnezeu, tema este atât de simplă şi clară, încât s-ar mira cineva de o asemenea nerozie şi neruşinare, ce chinuie aceste sărmane victime ale desfătărilor simţurilor. Cu toate acestea, Epistola Apostolului Iuda, primele capitole ale cărţii Apocalipsei împreună cu lectura apostolică de astăzi, dar şi, în general, întregul cuvânt al lui Dumnezeu îl face pe orice credincios să se cutremure în faţa groaznicei decăderi a acestor „creştini” rătăciţi care au ajuns „valuri sălbatice ale mării, spumegându-şi ruşinea în ei înşişi…” (Iuda 13).
Oricine, n-ar putea decât să se întristeze pentru gradul de apostazie şi să se îndurereze cu inima pentru prăpastia înăuntrul căreia se poate prăbuşi şi strivi omul, când pierde din conştiinţa sa salvatoarea frică de Dumnezeu.
Fraţii mei, această creaţie de Dumnezeu plăsmuită, adică trupul nostru, este templu al Preasfântului Duh. Este nevoie ca acest adevăr să-l înţelegem bine şi să-l clarificăm în inima noastră. Trupul nu ne aparţine în înţelesul că putem trăi samavolnic şi să păcătuim. Este un templu răscumpărat cu nepreţuitul Sânge al Dumnezeului-Om, Domnul nostru Iisus Hristos; templu care a fost sfinţit în momentul Sfântului Botez. Iar ceea ce este cutremurător şi minunat totodată, este faptul că el devine (trebuie să devină) nu doar templu, ci şi un sfânt potir însufleţit de fiecare dată, când cu permisiunea duhovnicului nostru şi cu zdrobire, ne apropiem ca să devenim părtaşi la Trupul şi la Sângele lui Hristos.
Şi dacă chiar foarte puţin ar studia cineva cum privesc şi cum interpretează tema trupului omenesc Sfinţii noştri Părinţi, va simţi teamă înaintea acestei taine înfricoşătoare.
Aşadar, este nevoie, pe de-o parte, ca fraţii noştri neîntăriţi încă în credinţă să-şi astupe urechile în faţa învăţăturilor rătăcite, eretice şi condamnabile ale neo-ortodocşilor şi ecumeniştilor, iar, pe de altă parte, păstorii Bisericii noastre, dacă vor să se numească păstori adevăraţi şi buni şi nu „năimiţi”, să lovească cu toate puterile lor această ciumă spirituală a neo-nicolaitismului, care a luat din păcate proporţii uriaşe.
Să fie lovit acest demon (mai bine zis legheon al demonilor, deoarece despre o astfel de stare este vorba), nu în mare şi nedefinit, vag, ci concret şi determinat şi, desigur, persoanele domnilor ce le susţin, fie că aceştia sunt clerici sau laici. Doar atunci păstorii vor fi cu adevărat iubitori de Dumnezeu şi nu plăcând oamenilor şi lumeşti. Doar atunci marii duhovnici vor fi faruri strălucitoare care vor lumina, vor salva şi vor călăuzi pe calea cea dreaptă şi nu vor ajunge să fie recifuri pricinuitoare de dezastru pentru toţi cei care vor avea nefericirea să dea peste ei, cu consecinţa de a sfârşi ei înşişi blestemaţi şi aducători de blestem peste cei numiţi „fii ai gheenei îndoit…” (Matei 23, 15).
Iubiţii mei, atenţie la templul care găzduieşte sufletul nostru, cât trăim în această viaţă vremelnică.
Ni se dă încă o dată prilejul, ca în perioada binecuvântatului Triod, să ne stăpânim trupul prin asceza sfântului post, a privegherii şi a contactului cu cerul, adică prin rugăciune.
Să ne păzim mintea şi trupul curate, pentru că acest lucru este porunca lui Dumnezeu, pentru că altfel, vai!: „Înfricoşător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10:31). Amin.


(tradus din greacă de ierom. Fotie via e-mail)

Braţele părinteşti....

Această frumoasă cântare inspirată de pilda Fiului Risipitor se cântă la slujba tunderii în monahism.

Cei care părăsesc lumea şi îşi dăruiesc viaţa Domnului sunt primiţi în “braţele părinteşti” şi purtaţi pe aripile îngereşti.

Către o nouă Ferrara - Florentţa

PROTOPREZBITERUL THEODOROS ZISIS:

CĂTRE O NOUĂ FERRARA - FLORENŢA
- Omilie de mare importanţă a părintelui Theodoros Zisis
în cadrul Uniunii Ortodoxe Panelenice - O omilie de mare importanţă, caracterizată de curaj şi cu duh mărturisitor a ţinut luni, 25 ianuarie 2010, în sala plină de credincioşi a Uniunii Ortodoxe Panelenice (Kaningos 10, Atena, Grecia), protoprezbiterul, profesorul emerit al Universităţii Aristotelice din Tesalonic şi unul din protagoniştii luptei împotriva ecumenismului şi a papismului, părintele Theodoros Zisis. Tema omiliei a fost: „Către o nouă Ferrara - Florenţa. Este ignorat sau răstălmăcit Sfântul Marcu Evghenicul?". Pe vorbitor l-a precedat vicepreşedintele Uniunii Ortodoxe Panelenice, domnul Ioannis Karatzenis.

Părintele Theodoros a făcut o retrospecţie a luptei antiecumeniste referindu-se la împotrivirea mărturisitoare a credincioşilor faţă de întâlnirea interreligioasă din Cipru, având ca promotori „Sfântul Munte" al Ciprului, adică Sfânta Mănăstire Stavrovounios, circularea textului „Mărturisirea de Credinţă" şi primirea lui de către mii de credincioşi. Expunând tema omiliei, s-a întemeiat în dezvoltarea ei pe Amintirile lui Silvestru Siropoulos referitoare la cele petrecute la Sinodul de la Ferrara - Florenţa, semnalând mai ales că: „Dacă le-am fi studiat, am fi avut faţă de deschiderile filocatolice de astăzi aceeaşi poziţie pe care a avut-o Sfântul Marcu Evghenicul". A evidenţiat că motoarele sinodului de mai sus au fost politice şi de supremaţie, şi nu religioase, amintind că între anii 1437 - 1439 a avut loc la Basel, în Elveţia, un sinod al cardinalilor care revendica din partea papei reforme, aducându-l într-o situaţie dificilă. De aceea, căuta - precum a semnalat vorbitorul - ultimul sprijin la ortodocşi şi, atunci, a fost momentul în care s-a făcut o mare greşeală diplomatică - o greşeală de credinţă - din partea ortodocşilor. L-au sprijinit pe papă şi nu sinodul cardinalilor, care îl mustra, îl controla şi revendica reforme.

De-a lungul cuvântului său, părintele Theodoros a făcut un paralelism cu condiţiile actuale, în care şi astăzi Grecia este într-o stare jalnică. Hrisostomos al Ciprului aleargă la papa sperând ajutor pentru chestiunea naţională, denigrarea Greciei cu privire la problemele ei economice este universală, iar turcii ameninţă patria ca şi înainte de căderea Constantinopolului.

Chiar şi Ioan al VIII - lea Paleologul - revenind la temă - a semnalat părintele Theodoros, aştepta ca în cadrul sinodului papistaşii să fi denunţat propriile rătăciri, chiar dacă tatăl său, Emanuil Paleologul, i-a lăsat ca testament să dezbată unirea - din motive diplomatice - dar niciodată să nu o facă. Chiar şi patriarhul Constantinopolului de atunci, Iosif, gândea că mergând la sinod, fie vor mărturisi credinţa lor, sau, dacă vor fi constrânşi, ar primi şi martiriul pentru ea. Cu toate acestea, nu doar că asta nu s-a întâmplat, dar episcopii ortodocşi - în afara Sfântului Marcu Evghenicul - au semnat dogmele latine (catolice) şi unii s-au greco-catolicizat.

Părintele Theodoros a semnalat cu acest prilej că ortodocşii în cadrul Întrunirii Mixte de Dialog cu catolicii au reuşit condamnarea uniaţiei la Freising din Monaco (1990), şi deşi aceasta a fost semnată şi de către catolici, mai apoi textul a dispărut şi până astăzi nu se mai face nicio trimitere la el. Desigur că, în 1993, în urma intervenţiilor, ortodocşii „de neînduplecat" au fost îndepărtaţi din Comisia de Dialog - primul fiind părintele Theodoros Zisis - la Balamant, în Liban, reprezentanţii ortodocşilor au semnat disculparea uniaţiei.

Apoi, părintele Theodoros a semnalat că papa a scos din titlul său de „patriarh al Apusului", determinarea: „al Apusului", susţinând clar pe de-o parte, dar ignorând istoria şi în mod nedemonstrabil pe de alta, că are primat universal. S-a întrebat apoi cum reprezentanţa Bisericii Greciei, adică Hrisostomos de Messinia şi episcopul Athanasios de Ahaia suportă să mai dialogheze cu catolicii, când papa în comunicatul său îi numeşte pe ortodocşi „Biserică deficitară, cu lipsuri", deoarece nu acceptă primatul său. În continuare, vorbitorul s-a referit la cele petrecute la Sinodul de la Ferrara - Florenţa, adică la trădarea - apostazia lui Visarion al Niceei şi a lui Isidor al Kievului, - sigur, primul „a fost răsplătit" cu titlul de cardinal - şi a semnalat că şi astăzi dialogul a fost preluat de ecumenişti de profesie, clerici şi teologi, fără ca Sinodul Ierarhiei să fie informat asupra evoluţiei lui. A semnalat şi faptul că în cadrul Sinodului recent al Ierarhiei s-a descoperit că şi mitropolitul de Peristerios a fost înlocuit în Dialogul Teologic - în urma unor presiuni - drept „incomod" şi „greu de manipulat".

De-a lungul cuvântului său, părintele Theodoros a citit fragmente din Memoriile lui Silvestru Siropoulos, care descopereau curajul şi cugetul mărturisitor al Atlas-ului Ortodoxiei, Sfântul Marcu Evghenicul, Episcopul Efesului. El a luat asupra sa greutatea Mărturisirii la sinodul cu pricina şi el l-a obligat chiar şi pe papă să i se plece, spunând: „Marcu nu a semnat; prin urmare nu am făcut nimic".

Sumbră este şi situaţia de astăzi şi multe mesaje sunt de rău augur - a semnalat vorbitorul, spunând că atunci, poporul ţinea Ortodoxia şi nu a acceptat în niciun chip pe arhiereii semnatari ai falsei uniri, dar astăzi poporul nu stă - în totalitatea lui - alături de păstorii luptători. Un fapt de rău augur este şi „cucerirea" Facultăţilor de Teologie de către ecumenişti, care prin orice mijloc împiedică şi evoluţia tinerilor cu morală ortodoxă şi cu duh mărturisitor în gradele superioare universitare. Desigur, şi-a exprimat regretul că teologii Institutului Pedagogic, care propun transformarea orei de religie într-o materie de Istorie a religiilor, sunt în paralel şi colaboratorii Arhiepiscopului Ieronim.

Chiar şi Sfântul Munte este divizat la nivelul egumenilor, a semnalat vorbitorul. Din 20 de Mănăstiri ale Sfântului Munte doar cinci au semnat „Mărturisirea de Credinţă".

Părintele Theodoros a făcut referire şi la semnarea „Mărturisirii de Credinţă" de către mulţi părinţi aghiotafiţi (din Obştea Sfântului Mormânt). I-a informat pe credincioşi că la întâlnirea întregii obşti aghiotafite, pe care a convocat-o Patriarhul Ierusalimului, pentru a-i linişti pe părinţi, în special pe aghiosavaiţi (pe monahii din Mănăstirea Sf. Sava), domnul profesor emerit G. Galitis a folosit o selecţie de texte din cuvintele Sfântului Marcu Evghenicul. S-a referit adică la cuvântarea politicoasă a sfântului către papă, trecând cu vederea mustrările foarte virulente care i-au urmat. Părintele Theodoros - care a ascultat înregistrarea omiliei profesorului Galitis - a condamnat cu tărie acţiunea lui şi a accentuat că fapta aceasta constituie o falsificare a adevărului.

În ceea ce priveşte lupta împotriva ecumenismului şi a papismului există şi mesaje de bun augur, a semnalat vorbitorul. Profesori universitari ca părintele Gheorghios Metallinos, I. Kornarakis, Dimitrios Tselenghidis şi Sterghios Sakkos se luptă în prima linie. Mulţi arhierei, în antiteză cu ce se întâmpla sub (Arhiepiscopul) Hristodoulos, sunt împotriva ecumenismului, în prima linie fiind Mitropolitul de Pireu (Serafim). Unele comunicate ale Mitropolitului de Pireu au fost caracterizate chiar mai severe decât cele ale fostului Mitropolit de Florina, Augustin Kantiotis.

În plus, majoritatea monahilor athoniţi este alături de părinţii luptători şi aceasta o demonstrează scrisorile lor şi telefoanele lor. Este uriaşă lucrarea care se face şi pe internet. Nu îndrăzneşte vreun ecumenist - a accentuat părintele Theodoros - să facă o postare în direcţia opusă, deoarece poziţia sa ar fi imediat combătută de către mulţimea teologilor credincioşi-nevoitori.

Alt lucru încurajator este nava amiral - precum a spus vorbitorul - a luptei antieretice şi antiecumeniste: săptămânalul „Ὀρθόδοξος Τύπος". De asemenea, importanta redactare de articole de către credincioşi nevoitori precum I. Tatsi, Panaghiotis Televantos, părinţi aghiotafiţi, precum şi editarea de cărţi, precum cea a părintelui An. Gotsopoulos (a fost prezent la omilie) cu titlul „Rugăciunea în comun cu ereticii", constituie o nădejde puternică în lupta antiecumenistă. Dar şi sinaxa atipică a clericilor şi monahilor constituie o barieră puternică.

Încheind omilia, părintele Theodoros a semnalat că lucrul de cel mai bun augur şi aducător de nădejde în această luptă sunt credincioşii, care îi susţin pe părinţii nevoitori. I-a sfătuit pe fraţi să-şi continue lupta cutezători.

A.K.

(tradus din greacă de ierom. Fotie după Ορθόδοξος Τύπος, 29/1/2010)

sursa:
http://www.impantokratoros.gr/38D6BEE5.ro.aspx

Nu trebuie să fie trădată nepreţuita comoară a credinţei

Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Văi de cei cîţi murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!

Atunci, la a doua venire a Domnului, se va cere de la fiecare din noi mărturisirea credinţei şi unirea Botezului. Şi dacă am păstrat credinţa curată de orice eres şi pecetea neştearsă şi haină neîntinată… Se cuvine ca toţi cei ce se apropie de Dumnezeu şi vor să se învrednicească vieţii celei veşnice, să păzească mai înainte de toate Credinţa Ortodoxă neîntinată. Dar nu trebuie să fie trădată nepreţuita comoară a credinţei nici în schimbul dobândirii vreunei vrednicii, nici pentru linguşirile ocârmuitorilor, nici pentru a evită frica de ei.”

Cuvine-se deci, să dispreţuim orice osteneală pentru dreapta mărturisire a Domnului nostru Iisus Hristos… Să fugi de purtarea familiară faţă de schismatici şi eretici! Mai mult, să te fereşti de erezia acelora care Îl despart în două pe unicul nostru Domn Iisus Hristos! Aceştia cred în chip contrar celor 318 Sfinţi Părinţi care s-au întrunit la Niceea.

Pe eretici, ca pe nişte blasfemiatori şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci câini şi lupi şi porci şi antihrişti, după cum zice Domnul: Nu daţi cele sfinte câinilor! (Matei 7:6). Şi Ioan zice că mulţi antihrişti s-au arătat (I Ioan 2:18). Pe aceştia deci, nu se cuvine să-i iubim, nici să ne întreţinem cu ei, nici să ne rugăm împreună cu ei, nici să mâncăm împreună, nici să-i primim în casă, nici să-i salutăm, ca să nu ne facem părtaşi faptelor lor celor viclene.

Păcatul fără iertare e faptă care se îndreaptă împotrivă Duhului Sfânt şi păcatele tuturor ereticilor, pentru că au blasfemiat şi blasfemiază pe Duhul Sfânt. Acestora nu li se va ierta păcatul nici în viaţa această, nici în viaţa ce va să fie, pentru că s-au opus lui Dumnezeu Însuşi, de la Care se dă izbăvirea.

Sfântul Efrem Sirul (+379)

Fotografie de o mie de cuvinte: Boboteaza la Ierusalim!

Agenţia de Ştiri bisericeşti “Romfea.gr”, publică pentru cititorii ei încă o fotografie care, realmente, vă va impresiona mult. Fotografia este realizată în timpul slujbei de Bobotează la râul Iordan, pe care a săvârşit-o zilele acestea Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea.
Comentariile vă aparţin…

Update: Alte două fotografii – La Iordan în ajun de Bobotează 2010 cu patriarhul Ierusalimului Teofil III -


sursa:http://acvila30.wordpress.com/2010/01/23/fotografie-de-o-mie-de-cuvinte-boboteaza-la-ierusalim/

Luptă se termină doar când "vom închide ochii''

M-am lăsat înşelata de multe ori în ultima vreme, diavolul e mult mai viclean decât îmi închipuiam. Şi mai rău decât atât, diavolul e şi foarte răbdător, nu se grăbeşte deloc, ci duce o luptă susţinută împotriva noastră clipă de clipă. Imediat am impresia, după ce fac o faptă bună, că n-am cum să ajung în iad, că o să mă mântuiască Dumnezeu. Şi din cauza asta mă las pe o ureche şi nu mai lupt aşa cum trebuie, nu mai stau împotriva răului din mine aşa cum s-ar cuveni.

Cel rău caută ispite adecvate fiecărui om. Pe unii îi aruncă în pacate mari din prima, şi nu se mai pot ridica din ele. Pe alţii îi impinge înainte să facă fapte bune ca să se poată lăuda şi preamări. Pe cei căldicei îi răceşte şi mai tare cu fel de fel de ispite şi plăceri. Dar ce face oare cu credincioşii care stau aproape de Dumnezeu şi merg la Biserică, şi se-mpărtăşesc de harul lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin Sfintele Taine, prin fapte bune, etc ? Ce plan are împotriva lor?

Diavolul ştie că cei credincioşi nu pot fi ispitiţi să cadă în păcate grele, pentru că-şi vor da seama imediat, şi vor alunga ispita. Unora ca acestora le pregăteşte ceva mai deosebit: îi împinge să cadă în păcate mici. Azi vreo câteva, mâine la fel, poimâine iarăşi...săptămâna viitoare îi va împinge în acelaşi păcate, dar mai accentuat. Diavolul nu se grăbeşte, are mare răbdare. Lupta împotriva răului e ca o partidă de şah, câteva mutări bune nu-ţi garantează victoria, ci doar cel care dă mat e declarat învingător. Aşa şi cu noi, câteva fapte bune nu-l sperie pe cel rău, ci el continuă lupta, mutare de mutare, dărămând cărămidă cu cărămidă sufletul nostru. Scopul lui este să ne despartă de Dumnezeu şi să ne arunce în iad, ca să suferim şi noi acolo unde suferă şi el.

Necuratul aşteaptă şi un an... şi zece... atâta timp cât îşi va îndeplini scopul.

Au fost vremuri când eram aproape de Dumnezeu, mă bucuram alături de El şi reuşeam să mă feresc de ispite, evitam să caut plăcerile în mod excesiv, dar astăzi lucrurile s-au schimbat. Puţin câte puţin observ cum alunec în păcate... mici... dar multe. Uşor, uşor mă răcesc. Răceala asta e o premiză să cad în păcate şi mai grele.

M-am lăsat păcălita, am crezut ca dacă sunt în Biserică totul e rezolvat, nu mai trebuie să lupt că totul vine de la sine.

Am crezut că dacă sunt aproape de Dumnezeu nu e mare păcat să mă dau şi eu după cele lumeşti.... M-am înşelat amarnic. Orice slăbiciune a fost speculată de cel rău, orice cădere într-un păcat, cât de mic, a fost speculată de diavol şi folosită ca să mă arunce într-un rău şi mai mare. Dacă continui aşa... nu e departe să zic şi eu ca psalmistul: "Viaţa mea de iad s-a apropiat".>Luptă continuu, nu te lăsa înşelat căzând în păcatele mici... cât de mici ar fi... se adună fără să-ţi dai seama, sufletul se răceşte, răul se pune între tine şi Dumnezeu, necazurile încep să apară, supărările vin, slăbiciunile se înteţesc.

"Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ceasul sau ora în care va veni Domnul".
Nu renunţaţi la rugăciune niciodată, nici dimineaţa, nici seara, nici în timpul zilei, nici înainte sau după masă. Nu evitaţi să mergeţi la Sfânta Liturghie sau la spovedanie.
Sa nu ne lasam după cele lumeşti... ne furam singuri căciula!

Luptă se termină doar când "vom închide ochii".

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi învăţat să stăm împotriva lor cu băr­bă­ţie: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. O, sfântă îndrăzneală care dai pu­tere iubitorilor de Hristos şi ruşinezi lumea iubitoare de plăceri!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strigăm către Ti­ne: Scoate din stricăciune vieţile noastre, Mult-Milostive!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Să ducem lupta cea bună, ca să auzim şi noi glasul cel preadulce: “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la înte­me­ierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Relatiile in cuplurile tinerilor casatoriti

Admiratia mea pentru parintele Constantin Coman si pentru felul lui de a ne descoperi frumusetea, accesibilitatea si simplitatea vietii crestine.
Daca imi permiteti, va recomand sa ascultati o conferinta sustinuta de sfintia sa despre Relatiile in cuplurile tinerilor casatoriti. Conferinta dureaza doua ore, dar merita ascultata cu atentie si cu deschidere.
Conferinta o gasiti la adresa de mai jos...
http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/410/Pr-Coman-relatiile-tinerior-casatoriti

Femei tematoare.....

Am auzit vorbind doamne foarte ''evlavioase'' ca le este teama sa se impartaseasca cu aceeasi lingurita ,sa sărută o icoană după altcineva fără s-o şteargă sau sa sărută moaştele unui sfânt ca ar fi posibil să ia o boală pe care orală,respectiv ,gripa porcina.

Eu cred că acele femei nu sunt din biserică, pentru că de când merg la slujbe, de când mă-nchin în faţa icoanelor, în faţa sfintelor moaşte, şi de când mă împărtăşesc nu mi s-a întâmplat niciodată nimic, n-am luat nici un herpes, nici o boală contagioasă, şi chiar mai mult decât atât, n-am auzit pe nimeni care merge la biserică si crede cu adevarat in Tainele Bisericii zicând lucrul acesta.


Aţi auzit vreodată de cineva că s-a îmbolnăvit împărtăşindu-se din Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Hristos la Sfânta Liturghie? Eu nu. Cum poate Dumnezeu, izvorul sfinţeniei să împrăştie boala? El care ne cheamă mereu în Biserică ca să ne dea sfinţenia lui prin preoţi ca să ne vindece, să ne ierte, să ne dea putere, îngăduie El oare să primim boala?

Câte mii şi mii de oameni nu s-au împărtăşit din aceeaşi linguriţă la o Biserică de-a lungul unui an şi totuşi nimic rău nu se aude ci dimpotriva, oamenii pleacă cu mare bucurie, oamenii primesc putere, oamenii se schimbă, oamenii devin mai buni, oamenii degajă fericire, pentru că oamenii îl primesc pe Dumnezeu.

Cum poate să se murdărească Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Hristos de urâciunea bolii? Cum poate deveni izvorul bucuriei, izvor de boală? Cum pot fi trupurile sfinţilor pline de Duhul Sfânt (moaştele) focare de infecţie ?
Exact cum în legile fizicii transferul de temperatură se face întotdeauna de la cald la rece (şi niciodată invers) astfel şi Trupul şi Sângele Domnului trasferă sfinţenia sa bolii (vindecând-o, eliminând-o) şi niciodată invers.

Astăzi, se spune că nu mai există oameni credincioşi

Astăzi toţi spuneţi că nu mai există oameni credincioşi, că lumea s-a înrăutăţit, că mai greu îţi găseşti pe cineva cu care poţi întemeia o familie, parţial adevărat, dar toate aceste afirmaţii sunt spuse din punctul nostru de vedere, din experienţa noastră lăuntrică cu oamenii.

Noi oamenii suntem chipul şi asemănarea Domnului, avem un înger de la Botez care ne însoţeşte pretudindeni. Eu mă gândesc aşa, când întâlnesc pe cineva, mă întâlnesc cu chipul Lui Dumnezeu, îngeraşul meu se întâlneşte cu fratele lui, îngeraşul fratelui meu. Eu trebuie să văd în fratele meu lucrurile cu adevărat importante şi frumoase. Păcatul nu este acelaşi lucru cu omul, trebuie să învăţăm să facem această distincţie. Dumnezeu urăşte păcatul din om, dar nu pe om, şi El vede rugăciunea fiecăruia şi faptele bune. Cine sunt eu, să-l judec pe el, pe fratele meu? De unde ştiu eu că el este necredincios, sau de unde ştiu eu câtă rugăciune face la Domnul fata dată cu rimel şi creion pe ochi?

O vezi machiată şi tu deja i-ai pus o etichetă, că nu este ortodoxă, că ispiteşte, dar nu-i ştii pocăinţa. Dumnezeu vrea ca să-l iubim din tot cugetul nostru, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Dacă eu o judec pe ea, ca este machiată, sau pe el că fumează, asta nu-mi demonstreză decât faptul că eu nu pot să iubesc, că nu am iubire faţă de ei, atunci cum îl pot iubi pe Dumnezeu, fiinţă nevăzută? Mai mult, dacă trec indiferent cu vederea, o problemă a unui frate de-al meu, care pentru el este dureroasă, oricât de mică ni s-ar părea nouă, cum avem oare pretenţia ca Dumnezeu să ne asculte şi cea mai mică rugăminte?

Când întâlneşti pe cineva, nu te gândeşti imediat la acea persoana ca la un potenţial iubit sau iubită. Noi fetele aşa facem în general. Spre exemplu, se duce o fata la întâlnire după ce a socializat în destul pe internet,şi are impresia că l-a cunoscut destul, iar când se întâlneşte cu el, în parc, este dezamăgită...de ce? Pentru că ea singură şi-a făcut deja o imagine despre acea persoană care nu corespunde cu realitatea. La fel se întâmplă şi la băieţi. Dar ce este realitatea? Realitatea ne-o construim noi înşine şi credem noi că aceea este realitatea adevărată. Dar nu este aşa, noi singuri dăm semnificaţii tuturor lucrurilor din perspectiva experienţei noastre cu obiectul, sau subiectul.

De exemplu ai avut o decepţie recentă, l-ai cunoscut prin internet, v-aţi întâlnit, v-ţi plăcut. Aţi descoperit că aveaţi puncte comune, vă plăceaţi foarte mult unul pe altul şi aţi lăsat ca lucrurile să decurgă de la sine, aşa cum spunem noi, scopul final fiind „v-aţi combinat". Pe parcurs, imaginea pe care la început v-aţi făcut-o despre acea persoană, nu mai corespunde cu persoana care este alături de voi. La alţii, comparaţi persona cu fostul sau fosta, şi la asta m-am referit când am spus că depindem de experienţa noastră cu subiectul. Prieteniile dintre un băiat şi o fată nu se construiesc pe internet. Care sunt prietenii voştrii cu care comunicaţi cel mai des?

Dragii mei, ca să ieşim la lumină trebuie mai întâi să mergem la spovedanie, să iertăm, să ne iertăm şi să fim deschişi ca oameni, zâmbitori. Să punem început bun, chemându-l pe Domnul în ajutor, căci fără El nu putem face nimic. Ne dorim soţ sau soţie cuminte, bun la suflet, iubitor de Dumnezeu, dar trebuie răbdare. Acum suntem singuri pentru că aşa trebuie, această singurătate trebuie s-o folosim într-un mod cât mai constructiv, să ne analizăm greşelile din trecut, să devenim mai buni, mai curaţi, să fim mai aproape de Domnul, şi când va venii vremea potrivită, ne vom căsători.

Alergaţi la Domnul că este bun, că în veac este mila Lui asupra noastră!

De ce Dumnezeu permite moartea celor dragi?

O întrebare, care necesită mai multe răspunsuri, mai multe lucruri de înţeles, unul dintre care, eu zic, este esenţial: Dumnezeu nu este autorul, sau creatorul răului de pe pământ! Prin suferinţa prin copil, omul, de cele mai multe ori se apropie de Dumnezeu. "Aceia care trec printr-o astfel de suferinţă şi au o credinţă mică spun "Iartă-mă, Doamne!", fac pocăinţă şi îşi văd păcatele. Sunt, însă, şi părinţi, care intră într-un "război", dacă doriţi, cu Dumnezeu şi manifestă în continuare aceeaşi credinţă mică, s-au se pierd cu totul. Părinţii credincioşi, după faza de şoc, îşi dau seama că păcatele lor, văzute de Dumnezeu primesc un răspuns. Aceşti oameni îşi cer iertare. Un lucru, însă, trebuie ştiut: Dumnezeu nu este răzbunător, ci jertfelnic". Într-adevăr, a existat un caz, ca multe altele, când părinţii unui copil, mai puţini credincioşi, au venit la părintele Peiu şi i-au spus că micuţului i se apropie sfârşitul. Preotul a stat de vorbă cu ei şi a încercat să-i convingă de existenţa lui Dumnezeu. După ce micuţul s-a stins, părinţii lui au continuat să vină la biserică. Dar, nu întotdeauna se întâmplă aşa... De multe ori, lumea se leapădă de Dumnezeu şi de cele sfinte, învinuindu-i pe toţi şi pe toate, dar uitând să cerceteze adâncul sufletului său, care nu de puţine ori, este şi rădăcina tuturor relelor din viaţa omului! În fine, găsesc de cuviinţă, că oamenii trebuie să înţeleagă, că tot ceea ce face Bunul nostru Dumnezeu, din dragoste nemărginită faţă de oameni o face, iar fiecare dintre noi multe lucruri astăzi nu le înţeleg! Unicul lucru, pe care trebuie să-l facă, e să aştepte până mâine, cu răbdare, iar Domnul, la timpul potrivit va avea neapărat grijă să le descopere adevărul, neştiut de ei până atunci şi motivul, pentru care Domnul a lucrat anume aşa!
Vă propun în contunuare un filmuleţ, care, sunt sigura,ca va răspunde încă la o mare întrebare legată de titlul iniţial: De ce Dumnezeu permite moartea celor dragi şi de ce Dumnezeu permite moartea copilaşilor! Nu neapărat cazurile să coincidă! E neapărat, ca să înţelegem, că Dragostea lui Dumnezeu şi motivul pentru care El ia pe cineva din rândurile noastre.

Blogurile - noul instrument papal

Pentru a-şi face mesajele cunoscute, Papa Benedict al XVI-lea îi îndeamnă pe preoţii catolici să scrie pe bloguri, informează catholicnewsagency.com.
Într-un material publicat pe blogul său oficial, suveranul Pontif a cerut preoţilor catolici să utilizeze toate tehnologiile disponibile pentru a-şi face simţită prezenţa şi a se afirma ca lideri comunitari pe web. Cu toate acestea Papa îi îndeamnă să să „asculte mai mult de inima lor preoţească, decît de chemările media". Acest mesaj vine în contextul organizării celei de-a 44-a ediţie a Zilei Mondiale pentru Comunicaţii Sociale, care va avea loc la data de 16 mai, sub genericul „Preoţii şi autoritatea pastorală în lumea digitală: new media în serviciul lumii".
Papa Benedict al XVI-lea crede că orice preot care vrea să îndeplinească priorităţile fundamentale de construire a comuniunii cu Dumnezeu, trebuie să folosească neapărat şi tehnologiile de comunicaţii noi.
„Preoţii se află la începutul unei ere noi, unei ere în care noile tehnologii creează forme mai sofisticate de comunicare la distanţă", a menţionat suveranul Pontif.
Papa Benedict insistă că întregul arsenal tradiţional de comunicare bisericească poate fi transpus în spaţiul virtual, preoţii păstrîndu-şi rolul de lideri spirituali ai comunităţilor chiar şi într-o lume digitală. În plus, o astfel de abordare ar lărgi cercul de audienţă, slujitoruii bisricii avînd posibilitatea să ducă cuvântul lui Dumnezeu şi mai departe. Anume acest pas al bisericii catolice, crede Papa, va aduce acel suflu spiritual comunicării pe Internet.
Acest mesaj este cu atît mai notabil, cu cît reprezintă o adevărată „schimbare la faţă" a liderului Bisericii Catolice faţă de noile tehnologii informaţionale. Anterior Suveranul Pontif a criticat frecvent tehnologiile new media, avertizînd asupra tendinţelor nocive precum trivializarea sexului şi promovarea violenţei.
Sursa: Jurnal.MD