Cei ce se străduiesc să ducă o viaţă duhovnicească trebuie să poarte necontenit cea mai anevoioasă şi mai subtilă luptă: lupta duhovnicească cu gândurile. Li se cere să aibă în fiece moment ochi treaz şi limpede pentru a ţine sub supraveghere toate gândurile care trec prin suflet şi care ar putea veni de la cel viclean, ca să le poată respinge. Inima acelora trebuie să fie mereu pătrunsă de credinţă arzătoare, de smerenie şi dragoste.
Altminteri viclenia diavolească ar putea pătrunde lesne în ea, iar după viclenie, slăbirea credinţei sau chiar necredinţa. Apoi, tot răul, de care nu se vor putea izbăvi curând, oricâte lacrimi ar vărsa. Iată de ce nu trebuie să-ţi laşi inima să se răcească; mai cu seamă în timpul rugăciunii caută să te ţii deoparte cu orice chip de nepăsarea cea rece. Se întâmplă adesea ca buzele să se roage, dar inima să fie cuprinsă de vicleană puţină credinţă, sau chiar de necredinţă.
Omul pare aproape de Domnul cu buzele, dar cu inima este departe de El. în timp ce noi ne rugăm însă, vicleanul diavol recurge la toate mijloacele, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu le observăm, pentru a ne răci inima şi a ne-o atrage spre viclenie. Roagă-te şi fii tare! întăreşte-ţi inima!
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
Postări
