Cine este aproapele nostru?

Evanghelia din Duminica a 25-a după Rusalii (Samarineanul milostiv)

''Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.'' (Luca 10, 25-37)
Am auzit de foarte multe ori Evanghelia de maine ,o cunoastem ,dar tot nu stim cine este aproapele nostru?
Lăsând deoparte familia, căci aceasta intră mai tot timpul în această categorie, dacă ne gândim din punct de vedere spaţial, aproapele este cel care trăieşte alături de noi, poate chiar vecinul din casa de alături. Acestea sunt persoane care le vedem zilnic şi care ne cer uneori ajutorul „ vecină nu ai o cană de făină sau două ouă, ţi le dau înapoi când oi avea” De bună seamă că facem gesturi de iubire sau cel puţin de prietenie pentru aceste persoane, pentru că alături de ele ne desfăşurăm activitatea zilnică, şi de ce nu, ne gândim că poate vom avea şi noi nevoie la rândul nostru ?
O altă categorie de „aproape”, sunt prietenii, suntem prieteni cu colegii de şcoală, cu vecinii de pe strada copilăriei, cu o persoană cu care am petrecut o frumoasă vacanţă pe litoral. Aceştia ne sunt aproape pentru că ne leagă o legătură sufletească prin amintirile frumoase pe care le-am trăit împreună.

Tot aproapele sunt cei de la serviciu, deşi nu suntem atât de legaţi de ei, ca de primele categorii, dar petrecem atâta timp împreună încât, vrând-nevrând, începem să-i considerăm aproapele nostru.

Toate acestea sunt persoane pe care le cunoaştem, în care avem încredere, şi cărora le-am sări în ajutor dacă ar avea nevoie. Dar ce ne facem cu ceilalţi, ei cine sunt pentru noi? Sunt ei oare „departele nostru” cum spunea mitropolitul Antonie Plămădeală într-o predică? Dacă pe aproapele nostru îl tratăm cu iubire, îl ajutăm dacă are nevoie, ce facem cu celălalt, cu „departele”?

Evanghelia ne prezintă un om oarecare, ce cobărând pe calea lui a fost prins de tâlhari, bătut, jefuit şi lăsat mai mult mort decât viu în mijlocul drumului. Vă puteţi imagina cu uşurinţă starea lui, probabil plin de sânge, gemând în praful drumului de ţară, arătând aproape mort. Şi se întâmplă ca pe acolo să treacă un preot, un rabin, cum sunt ei numiţi la iudei. Ne-am aştepta de la acesta să îi sară imediat în ajutor, cum am spune astăzi, aşa ar fi „creştineşte”. Dar surprinzător, acesta nu se atinge de el ci, spune Evanghelia, „văzându-l, a trecut pe alaturi”. Deci vede toată suferinţa celui căzut şi totuşi nu face nimic. De ce aceasta? Ne răspunde Sf. Apostol Pavel care explică în Faptele Apostolilor „Voi ştiţi că nu se cuvine unui bărbat iudeu să se unească sau să se apropie de cel de alt neam”(FA, 10, 28). Legea veche interzicea iudeilor să intre în legătură cu alte neamuri. Tot Legea prevedea o procedură specială de curăţire dacă se atingea cumva de un cadavru. Ştiind acestea, rabinul în cauză preferă să treacă mai departe. Comodă alegere. Probabil că şi-a spus în sinea sa „Evreu sau străin, mort sau viu, eu nu mă amestec ca să nu încalc Legea”. Alegerea sa pune litera Legii mai presus de omenie.
Să ne gândim puţin la porunca iubirii aproapelui pe care a adus-o Hristos: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. ” (Mt. 13, 34) Hristos ne îndeamnă să-L iubim pe „aproapele”, dar ce facem cu „departele”, cu celălat care nu ne e prieten, ce facem cu el? Poate fi iubirea noastră completă dacă îl ignorăm?

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune „Sileşte-te pe cât poţi să iubeşti pe tot omul la fel. Iar dacă nu poţi încă, cel puţin să nu urăşti pe nimeni.” Dar tot el ne avertizază „nu veţi putea face nici aceasta dacă nu vei dispreţui lucrurile lumii”
Câtă vreme între noi vor sta averi, moşteniri, salarii, maşini, case, războaie, invidii, ură şi dezbinare, acest lucru este greu de îndeplinit. Vrem să iubim dar ne aducem aminte că a zis ceva rău de noi acum un an. Vrem să iubim dar ne aducem aminte că are o casă mai mare ca noi. Vrem să iubim dar ne gândim că nu e din aceeaşi clasă socială cu noi. Câtă vreme vom gândi aşa nu vom putea să iubim decât o singură persoană: pe noi înşine, pe „number one” cum spun americanii.

Dacă Dumnezeu ar fi făcut la fel, acum am fi în fundul iadului cu toţii, la chinuri. Dar nu, El şi-a trimis pe propriul Său Fiu, în ciuda păcatelor noastre, în ciuda jignirilor şi faptelor noastre mizerabile, şi Şi-a arătat marea Sa iubire de oameni ca un samarinean milostiv: s-a aplecat asupra noastră şi ne-a legat rănile păcatelor, ne-a aşezat în casa sa de oaspeţi, Biserica, ne-a lăsat chiar bani de drum, Trupul şi Sângele Său, promiţându-ne viaţa veşnică la a doua Sa venire.

Acesta este modelul de urmat iubiţi fraţi. Să lăsăm deoparte dezbinarea, căci aceasta nu vine decât de la tatăl minciunii, care este diavolul. Să ne strângem cu toţii sub aripile ocrotitoare ale lui Hristos, în corabia bisericii şi să ne vedem împreună de mântuire, sprijinindu-ne mereu unul pe celălalt.
De aceea, vă îndemn, eu cel întemniţat pentru Domnul, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţ,i cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre;este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi”ne indeamna Sfantul Apostol Pavel.