Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să fie orbi (In. 9, 39)
Fiecare orb din naştere are o necunoaştere a celor ce îl înconjoară. Chiar nici din asemănări nu poate să-şi dea seama unele realităţi.
Astfel, un orb din naştere a întrebat odată pe un om cu vedere:
- Cum este laptele? Ce culoare are?
- Laptele este alb, ca hârtia, i-a răspuns omul.
- Culoarea asta foşneşte în mâini, ca hârtia, a întrebat orbul în nepriceperea lui.
- Nu! Culoarea este albă ca făina!
- Şi tot atât de moale, ca făina? Se risipeşte ca ea?
Cel cu vedere a spus:
- Nu! E ca un iepure cu blana albă!
- Atunci e pufoasă culoarea laptelui ca iepurele? a întrebat orbul în nedumerirea lui.
- Nu! Culoarea laptelui e albă ca zăpada!
- Şi tot aşa de rece?
Oricâte pilde i-a prezentat cel cu vedere, orbul tot n-a izbutit să priceapă cum este culoarea albă a laptelui.
Văzătorul a spus în mintea lui:
“Îţi mulţumesc, Doamne, din tot sufletul că mi-ai dat vedere! Eu văd şi ştiu cum este culoarea laptelui. Eu sunt izbăvit în toată viaţa de nedumerirea orbului. Derutarea orbului nu este neputinţa mea de pricepere.”
Sursa: Istorioare morale pentru toate vârstele (Tolstoi, vol.X, p.70)
Pilde şi Povestiri
Postări
