Pe Dumnezeu nu-l păcăleşte nimeni şi nici nu se lasă batjocorit. Este legea duhului care oriunde se naşte mândrie să existe izbitura de zidul despărţitor între noi şi Dumnezeu. Ori de câte ori ne vom considera mai buni decât alţii, ignorând întru totul dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos şi neputincios, de atâtea ori ne vom pune împotriva lui Dumnezeu, vom deveni vrăjmaşi mincinoşi ai Domnului!
Mândria este o boală grea. Toţi suferim de mândrie într-o măsură mai mare sau mai mică. Omul mândru nu aşteaptă lauda Domnului, ci se hrăneşte din iluzia falselor împliniri şi onoruri omeneşti, lipsite de orice valoare. Omul mândru se hrăneşte cu nonsensuri, cu himere. Omul mândru se hrăneşte artificial, de aceea şi boala lui se agravează pe măsură ce se afundă tot mai mult în minciuna pe care ajunge să o creadă el însuşi tocmai pentru a nu-şi lăsa nici măcar o clipă orgoliul neatins, neînjosit de lumina adevărului.
Mândria l-a despărţit pe Adam de Dumnezeu şi a dat naştere unui nou destin antropologic. Omenirea a primit pilda Domnului Iisus Hristos înfăţişată apoteotic în Jertfa de pe Cruce care reprezintă chipul desăvârşit al smereniei şi al iubirii! Hristos, acest Dumnezeu înjosit de orice sentiment de mândrie din inima noastră, ne-a arătat calea prin care omul recuperează distanţa dintre el şi Dumnezeu.
Smerenia, opusul mândriei, se concretizează în acea stare harică în care omul nu mai primeşte gândul că ar avea vreo importanţă specială. Smerenia este curăţie a sufletului pe care nu-l mai tulbură nici impresia că ar fi cineva, nici impresia că alţii sunt mai păcătoşi şi mai slabi decât el, nici convingerea că ceea ce face el este de valoare, iar ceea ce fac alţii nu reprezintă nimic.
Smerenia nu-l va lăsa pe om să-l judece pe semenul său! Judecata şi grăirea de rău sunt forme evidente de mândrie! Mândria este impulsul din care se naste cleveteala şi judecata. În fapt, acest lucru are şi o altă explicaţie. Omul mândru nu se poate simţi bine dacă nu se raportează la ceilalţi într-un mod specific pe care-l caracterizează dispreţul faţă de semeni.
Convingerea mea este ca un om mândru este un om foarte slab. Spun unii: „Are cu ce se mândri, de aceea este mândru”! La acest cuvânt să se ia aminte la îndemnul Sf. Apostol Pavel: „ Iar mie, să nu îmi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” ( Galateni 6,14). Acesta este marele adevăr pe care în mândria noastră îl nesocotim fără încetare.
Şi ne mirăm că nu simţim harul lui Dumnezeu, ne mirăm că nu arde inima în noi la rugăciune, ne mirăm că sufletul nostru nu trăieşte focul pe care Hristos a venit să-l arunce pe pământ şi să ne încălzească sufletele cu bucuria adevăratei împliniri duhovniceşti. Nu e de mirare! De aceea, cuvine-se să ne aducem aminte şi să mărturisim zilnic în rugăciune lui Dumnezeu părţile noastre rele şi să-L rugăm să ne vindece bolile sufletului, dar mai ales mândria. Să nu existe zi în care să nu aducem Domnului rugăciunea de a ne vindeca de mândrie, căci de aici porneşte adevărata sporire duhovnicească.
Harul îl primesc doar cei smeriţi. Cei smeriţi, pe cât de neînsemnaţi par în ochii acestui „neam viclean şi desfrânat” (Matei 12, 39), pe atât de valoroşi sunt înaintea Domnului şi a celor care au învăţat să descopere tainele dumnezeieşti acolo unde ochiul omului mândru nu ştie a pătrunde înţelesurile. Omul smerit este un om care trăieşte în adevăr! Omul mândru trăieşte şi se îmbată cu minciuna că este valoros prin el însuşi. Omul smerit trăieşte în conştiinţa deplină a dăruirii de care se bucură din partea lui Dumnezeu.
Smerenie şi mândrie! Adevăr şi minciună! Împlinire şi nefericire! Un om care crede că valoarea lui vine din lucruri sau din anumite poziţii sociale este un om care face eforturi uriaşe să ignore golul sufletesc pe care-l trăieşte, neîmplinirea care îi inunda întreaga fiinţă şi pe care încearcă să o acopere cu tot felul de surogate. E ca sacul peticit şi învechit, pe care-l lipeşti într-un loc şi plesneşte într-un alt loc şi tot aşa…..
Răsplata smereniei este harul, apropierea de Dumnezeu, mântuirea! Omul smerit este chip luminat de Dumnezeu cu har şi pace, inspiră dragoste, respect, linişte Mândria pune în mişcare toate puterile sufleteşti până la epuizare şi înecarea în patimi! Mândria însăşi este hrana tuturor patimilor şi ucigătoarea sufletului. Omul mândru este un om sluţit de minciună, un om urât, dizgraţios, un om care nu se va pute mântui pentru că mândria împiedică lucrarea harului mântuitor.
Merită să fim mândr?!
Postări
