În Rusia au fost aduse moaștele Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina

Cu Binecuvântarea Prea Fericitului Patriarh Chiril, al Moscovei și a Întregii Rusii, la 1 decembrie 2010, în Rusia au fost aduse moaștele Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, informează pagina oficială a Patriarhiei Ruse, www.patriarhia.ru! Acestea se vor afla în Moscova până la 4 decembrie, după care vor fi transferate la Ecaterinburg, unde toți doritorii se vor putea închina înaintea lor până la 24 decembrie!

Postul Nașterii Domnului- remediu pentru sufletele noasre

Când vezi că oamenii sunt preocupaţi în a găsi cât mai multe reţete de post, e semn că omul nu mai vede din el decât trupul. Uităm că suntem chemaţi să postim nu numai de bucate, ci şi de păcate. Există mai multă preocupare pentru îndelunga pregătire a mâncărurilor, decât pentru ştergerea din inimă a cuvintelor şi faptelor care ne-au tulburat.Nu e nimic rău în a-i împărtăşi aproapelui o reţetă de post, după cum nu este rău să mănânci. Însă, atunci când la finalul postului rămâi doar cu o reţetă de post, denotă că avem un suflet mort în această viaţă.Postul nu are menirea de a face din noi bucătari, ci de a ne curăţi de patimi. Nu mi-a fost dat să aud că în cadrul unei predici să se rostească o reţetă de post. Sigur, nici nu-mi doresc, căci nu stau de vorbă cu Dumnezeu ca să fiu inspirat în a găsi cel mai potrivit mod de a aşeza o legumă lângă alta. Stau de vorbă cu El, ca să ajung la asemănarea cu El.
Iar dacă patimă a fost definită ca un ataşament “iraţional” faţă de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor.Să reţinem: trupul prospera doar în măsura în care sufletul slăbeşte şi sufletul prospera în măsura în care trupul slăbeşte.Postul restaurează aici şi acum starea în care se afla Adam înainte de căderea în păcat: era vegetarian şi nu era rob nevoilor trupului.A nu mânca mult, dar a râvni mâncăruri rafinate, e semn că firea omului e îmbolnăvita. În acest caz, Avva Dorotei mărturiseşte: “Când un asemenea gurmand mănâncă ceva ce-i place, e până într-atât de stăpânit de plăcerea sa, încât o ţine mult timp în gură, o plimba încoace şi încolo şi n-o înghite decât cu greu, din pricina plăcerii pe care o încearcă.”Dar nu doar prin restrângerea cantitativă a hranei şi prin abţinerea de la anumite categorii de alimente se obţine tămăduirea firii omeneşti. Căci nu este nici un câştig să ştim că unii au postit săptămâni întregi, dar au refuzat să-şi îmbrăţişeze şi să le vorbească semenilor cu care s-au certat.Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu trebuie să săvârşim postul cu mâinile goale: “Când cineva îţi va zice: “Eu am ţinut tot postul”, răspunde-i: “Eu aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obişnuiam să bârfesc şi m-am oprit.”"Postul este infranarea de la toate mancarurile, sau la caz de boala, numai de la unele, de asemenea si de bauturi si de toate cele lumesti si de toate poftele cele rele, pentru ca sa poata crestinul sa-si faca rugaciunea lui mai cu inlesnire si sa-I fie milostiv Dumnezeu insa si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu. Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, un mijloc de mantuire. Dar este in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca el este o jertfa, adica o renuntare de buna voie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu. Postul foloseste si sufletului si trupului, pentru ca intareste trupul, usureaza si curateste sufletul. Pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea, Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori: "nu fi nesatios intru toata desfatarea si nu te apleca la mancaruri multe. In mancarurile cele multe va fi durere si nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesatiu, multi au pierit; iar cel infrant isi va inmulti viata", zice inteleptul Iisus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mantuitorul insusi a postit 40 de zile si 40 de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei. El ne invata cum sa postim si ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune. Posteau de asemenea Sfintii Apostoli si ucenicii lor; ei au randuit postul pentru toti crestinii. Sfintii Parinti lauda si recomanda postul cu staruinta. Iata ce spune, de pilda, Sfantul Ioan Gura de Aur: "Postul potoleste zburdalnicia trupului, infraneaza poftele cele nesaturate, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si il usureaza. Postul nu este placut omului bogat, dar este placut celui muncitor. Postul este lungime de viata. Postul este armonie intre trup si suflet cu sanatate indelungata. Prin post descatusezi trupul de lacomie, de lene, de furt, de minciuna, de pizma, de rautate, de sudalma, de batjocora, de fumat, de betie, de indiferentism. Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevarata hrana de viata. Postul cel adevarat nu trebuie sa-l postim numai cu trupul ci si cu sufletul. Adica nu numai sa mancam de post ci si infranandu-ne totodata si de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul ci si sufletul, petrecand in rugaciuni si pocainta. Postul adevarat si desavarsit este deci nu numai trupesc ci si sufletesc. Postul de bucate impreuna cu celelalte fapte bune este post. Asa ne invata Biserica in Cantarile Postului Mare, zicand: "sa postim post bine placut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte de clevetire, de minciuna si de juramant mincinos. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Postiti ? Aratati-mi-o prin fapte. Cum ? De vedeti pe sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul sa posteasca ci si ochii si urechile si picioarele si mainile voastre si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate de rapire si lacomie; picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine: gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase". Postul nu trebuie sa fie o dieta ci o jertfa de credinta. La capatul postului Craciunului crestinul trebuie sa mearga la preotul duhovnic sa-si marturiseasca pacatele cu sinceritate si cainta ca astfel sa primeasca dezlegare sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos- Sfanta Cuminecatura. Postul Craciunului este o mica jertfa adusa de noi crestinii Bunului Dumnezeu fata de Marea Sa Milostivire de atrimite in lume pe Unicul Sau Fiu sa se jertfeasca pentru noi oamenii si sa ne mantuiasca. Tinand Postul Craciunului bucuria marii sarbatori a intruparii Fiului lui Dumnezeu-Craciunul va fi pentru noi un castig sufletesc in lupta noastra pentru mantuire.

Rugăciuni la nașterea de prunci și pentru soția însărcinată

Rugăciunea soțului pentru soție
Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat o soţie ca tovarăşă nedespărţită a vieţii mele şi ca să-mi fie părtaşă vieţii pe pământ. Fă, Preabunule, să cunosc că încredinţându-mi această fiinţă, din mâinile Tale mi-ai încredinţat-o, să o fac fericită şi să lucrăm împreună virtutea; că floarea frumuseţii, a blândeţii şi a bunătăţii fiind însuşirile firii sale, totdeauna este supusă, prin însăşi firea sa, la felurite slăbiciuni şi neputinţe. Ajută-mi să nu fiu asupritor şi nedrept cu ea, să nu pretind lucruri mai presus de puterile ei şi împotriva dreptului cuvânt.

Ajută-mi să mă port cu ea întotdeauna cu dragoste şi cu blândeţe şi când rătăceşte, să o întorc cu bunătate din amăgirea ei. Alungă din inima mea mândria neomenească şi cruntul drept al celui mai tare, care m-ar îndemna să mă port cu asprime şi să o chinui.

Dreapta judeacată îmi porunceşte Dumnezeul meu, ca fiind eu însumi căzut în păcate şi neajunsuri, să le sufăr cu răbdare pe ale soţiei mele.

Fă să cunosc că se cuvine să mă port cu ea cu blandeţe şi iubire, să fiu sprijinul ei în boli şi slăbiciuni ce sunt legate de firea ei şi să nu uit niciodată că ea este mama copiilor mei, de care mă bucur, că ei sunt un rod al dragostei sale şi că ar fi nedrept să dispreţuiesc un pom care a dat aşa minunate roade.

Păzeşte inima mea Doamne de ucigătoarea otravă a geloziei şi a bănuielilor. Ajută-mi ca prin vorbe şi fapte plăcute şi îndatoritoare, să dovedesc soției mele că ea are în mine cel mai bun şi mai iubitor tovarăş. Şi dacă cu acest chip nu voi ajunge la scop, să mă feresc a mă mânia. Asprimea şi purtarea rea întărâtă duhurile, pe când unei purtări îndelung răbdătoare nu se poate împotrivi până la sfârşit nici cea mai aspră inimă.

Dacă Tu ai hotarât Doamne să încerci inima mea, dă-mi răbdare, ajută-mi să nu mă port împotriva poruncilor răbdării, nici să fiu nedrept către alţii, ci prin înţeleaptă unire, bucurându-ne să lăudăm întotdeauna numele Tău. Amin.
Rugăciunea soțului pentru soția însărcinată
Hristoase, Dumnezeul îndurărilor, Cel ce asupra tuturor veghezi cu milă şi putere mare, nu-Ţi întoarce faţa Ta cea sfântă de la roaba Ta [Numele], soţia mea, pe care prin rânduiala Ta cea sfânta mi-ai dăruit-o spre însoţire şi întru care ai binevoit să pui sămânţă de viaţă, după voia şi înţelepciunea Ta.

Păzeşte-o sănătoasă, întăreşte-o în neputinţele ei, dăruieşte-i gândul cel bun şi simţirea cea curată, învrednicind-o, la sorocul cel de Tine ştiut, să nască în chip firesc şi sănătos pe pruncul rânduit de Tine, pentru bucuria vieţii peste care eşti Stăpân.

Ca şi întru aceasta să se preamărească preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea femeii înainte de naștere
Marie, Maică Preacurată, ceea ce ai purtat în pântecele tău cel binecuvântat pe Mântuitorul a toată lumea, înconjoară-mă pe mine, păcătoasa, cu dragostea ta de Maică şi du rugăciunea mea la Fiul tău şi Dumnezeul nostru, ca să-mi binecuvânteze pruncul pe care-l port în pântece şi să mă învrednicească să-l aduc la lumină în chip firesc şi sănătos, întărindu-mă cu puterea dreptei Sale, întru care bine am nădăjduit. Amin.
Rugăciunea mamei după naștere

Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, din adâncul inimii mele, pentru pruncul pe care Tu mi l-ai dăruit şi pe care Ţie Ţi-l închin, dimpreună cu toată viaţa mea, întru care ai binevoit. Dăruieşte-i, Stăpâne, viaţă ca să se nască din nou, din apă şi din Duh, ca fiu al Tău după har, în Taina Sfântului Botez.

Ajută-mă, Iubitorule de oameni, să-l cresc în pace, ca pe un mădular binecuvântat al Bisericii Hristosului Tău. Şi întreaga noastră familie păzeşte-o întru dragostea Ta, dăruindu-I toate cele spre trebuinţă, după marea Ta milă, putere şi înţelepciune.

Că noi Ţie Îţi încredinţăm sufletele şi trupurile noastre, Ţie ne rugăm pentru noi înşine şi unii pentru alţii, şi numele Tău, de viaţă făcătorul, în veci Îl preamărim: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Moşii de toamnă

Mâine, în prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă. Astfel, în toate bisericile noastre se va săvârşi Sfânta Liturghie urmată apoi de Slujba Parastasului pentru morţi. De asemenea slujbe de pomenire se vor oficia şi în cimitire la mormintele celor dragi. Această pomenire generală a morţilor poartă numele de Moşii de toamnă, moşii de iarnă fiind pomeniţi în sâmbăta dinaintea Înfricoşatei Judecăţi, iar moşii de vară în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor. În această zi Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă mijlocire pentru toţi cei adormiţi, atât pentru drepţii din Vechiul Testament care au adormit fără să-L vadă pe Hristos, cât şi pentru cei ce au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea necesară. Aceste mijlociri au ca scop: ca Dumnezeu să-i învrednicească de milostivire Sa, să-i judece cu blândeţe şi să-i aşeze în ceata drepţilor.

Purtarea sarcinii şi alăptarea

din VIAŢA de FAMILIE, CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL

Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când e însărcinată, trebuie să rostească rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când e mic, nici când va creşte mare.

Rugaciunea mamei (din "Ne vorbeste Parintele Porfirie")

Mama sa nu se margineasca la mangaierea simtita, ci sa daruiasca in acelasi timp si mangaierea rugaciunii. Copilul simte in adancul sufletului sau mangaierea duhovniceasca pe care i-o trimite mama lui si este atras catre ea. Simte paza si ocrotire atunci cand mama il imbratiseaza in taina pe copilul ei prin neincetata, staruitoarea si fierbintea ei rugaciune, si-l elibereaza de tot ce-l apasa. Mamele stiu sa se nelinisteasca, sa sfatuiasca,sa spuna multe, dar sa se roage n-au invatat. Multele sfaturi si mustrari fac foarte mult rau. fara multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc in urechi, in vreme ce rugaciunea merge la inima. Este nevoie de rugaciune cu credinta lipsita de framantari, dar si de exemplu bun.
Ei, ei... Oare ce exemplu voi fi eu?

Cuminecarea continuă în monahismul secolului IV

Relatare despre monahii din Egipt (394)

Am văzut în Tebaida și un alt bărbat minunat, pe nume avva Or, părinte al unor mănăstiri cu o mie de frați, care avea o înfățișare îngerească, în vârstă de 90 de ani, care avea o barbă albă căzându-i pe piept și o față strălucitoare (...). Văzându-ne, bărbatul ne-a îmbrățișat bucurându-se și s-a rugat pentru noi; și spălându-ne picioarele cu mâinile lui s-a întors spre învățătură, căci era foarte experimentat în Scripturi având acest har de sus de la Dumnezeu. Și dezlegându-ne multe puncte din Scripturi și predându-ne credința ortodoxă ne-a îndemnat la rugăciuni. Căci la acești mari (bărbați) era obiceiul de a nu apropia hrana de trup înainte de a da sufletului hrana duhovnicească, iar aceasta este cuminecarea cu Hristos. Așadar, după ce ne-am împărtășit de ea și am mulțumit, ne-a îndemnat la masă (...).


Am văzut în Tebaida, în hotarele Hermopolisului, un alt bărbat sfânt pe nume Apollo (...). El avea mănăstiri sub munte și era părinte a 500 de monahi. Era faimos în Tebaida și avea lucruri mari, iar Domnul făcea prin el multe puteri și tot felul de semne se săvârșeau prin el. Arătând o mare asceză încă de copil, acesta dobândise la sfârșitul vieții și acest har: căci la vârsta de 80 de ani își alcătuise o mare mănăstire din 500 de bărbați desăvârșiți care aproape toți puteau săvârși semne. (...) Văzându-ne, s-a închinat primul întinzându-se la pământ și sculându-se ne-a sărutat și ducându-ne înăuntru s-a rugat pentru noi și spălându-ne picioarele cu mâinile lui ne-a îndemnat la odihnă. Făcea aceasta cu toți frații care veneau la el. Căci frații care erau cu el nu gustau hrană înainte de a se cumineca cu Euharistia lui Hristos. Făceau aceasta în fiecare zi la ceasul al noulea. Și prânzind astfel, ședeau ascultându-l învățând toate poruncile până la primul somn. După care unii dintre ei se retrăgeau în pustiu rostind pe de rost Scripturi toată noaptea, iar alții stăruiau acolo lăudând pe Dumnezeu în imne neîncetate până la ziuă; eu însumi i-am văzut începând imnele seara și neîncetând cântarea până în zori. Mulți dintre ei coborau din munte numai la ceasul al noulea, se împărtășeau din Euharistie și se întorceau iarăși înapoi mulțumindu-se doar cu această hrană duhovnicească până la celălalt ceas al noulea. Și mulți dintre ei făceau aceasta timp de multe zile. (...) Mai zicea: ,,Dacă e cu putință, monahii trebuie să se cuminece în fiecare zi cu Tainele lui Hristos. Căci cine se îndepărtează de ele se îndepărtează de Dumnezeu. Iar cine face încontinuu aceasta, primește încontinuu pe Mântuitorul; căci glasul Mântuitorului zice: <> (In. 6, 56). Este de folos monahilor care fac încontinuu aducerea aminte de Patima mântuitoare să fie gata și să se pregătească pe ei înșiși astfel încât să fie întotdeauna vrednici de primirea cereștilor Taine, fiindcă așa ne învrednicim și de iertarea păcatelor.”

Mai este un alt pustiu în Egipt pe țărmul mării, dar foarte aspru, în care locuiesc mulți anahoreți mari, și care e aproape de Diolcopolis. Am văzut acolo un preot, bărbat sfânt și foarte smerit și care vedea încontinuu vedenii, pe nume Piamona. Acesta pe când aducea odată slujba lui Dumnezeu a văzut un înger stând de-a dreapta jertfelnicului și însemnându-i pe frații care se apropiau de har ( Euharistie) și scriind numele lor într-o carte. Și cum unii dintre ei nu veneau la Liturghie (sinaxă), a văzut numele lor șterse, iar după treisprezece zile au murit.

Am văzut și un alt preot pe nume Evloghie care când aducea lui Dumnezeu Darurile primea atâta har al cunoașterii, încât cunoștea socotințele fiecăruia din monahii care se apropiau. Văzându-i pe unii monahi vrând să se apropie de altar îi reținea adeseori spunându-le: ,,Cum îndrăzniți să veniți la Sfintele Taine având gânduri rele? În noapte aceasta tu te-ai dedat gândului necuviincios al desfrânării. Altul, spunea, socotea în gândul lui că nu e nici o diferență dacă se apropie de har fie păcătos, fie drept. Iar altul se îndoia cu privire la Dar(urile euharistice): <> Retrăgeți-vă așadar puțin de la Sfintele Taine și pocăiți-vă din suflet, ca să vi se facă iertarea păcatelor și faceți-vă vrednici de cuminecarea cu Hristos. Căci dacă nu vă curățiți mai întâi de gânduri, nu vă puteți apropia de harul lui Dumnezeu.”

(Extras din ,,Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine - dosarul unei controverse; mărturiile Tradiției)

Părintele Paisie Aghioritul - ,,Scopul principal al Dumnezeieștii Liturghii este împărtășirea credincioșilor"

Părinte, când se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie trebuie ca de fiecare dată să existe cineva care să se împărtășească?
Da, pentru că scopul principal al Dumnezeieștii Liturghii este împărtășirea credincioșilor, fie și a celor puțini care sunt pregătiți. Căci mai toate rugăciunile sunt citite de preot pentru credincioșii care se vor împărtăși. De aceea cel puțin unul trebuie să se împărtășească. Firește, se poate ca nici unul să nu fie bine pregătit. Aceasta e altceva. Este bine să se împărtășească măcar un copil mic, chiar și un prunc. Iar dacă nu se află nimeni, atunci Liturghia se săvârșește numai ca să se împărtășească preotul și să se pomenească numele. Aceasta, însă, să fie o excepție, iar nu o regulă...
Părinte, unii preoți spun că nu vor să liturghisească adesea ca să nu se obișnuiască.
Nu este corect să spună așa ceva preotul. Este ca și cum ar spune ,,Nu merg regulat la rudele mele, ca să mă primească mai bine atunci când le fac o vizită”. Este nevoie însă de pregătire. Sfânta Împărtășanie vindecă, sfințește pe cel ce se nevoiește. Cum să-l ajute pe unul care nu se nevoiește? Ce să schimbe Hristos dacă însuși omul nu se schimbă?

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. I, p. 345-347

TU EŞTI CU MINE

În toate zilele vieţii mele ai fost lânga mine. Fiecare secundă am petrecut-o în prezenţa Ta.
Când am fost tristâ, şi lacrimile îmi udau obrajii, Ai plâns împreună cu mine... Picăturile de ploaie care au început să cadă, mi-au relevat ca Tu plângi când eu sufăr.
Când am fost fericită, şi surâsul îmi era pe fată, Ai râs împreună cu mine... Căldura soarelui pe cerul senin, mi-a demonstrat că Tu te bucuri, când eu sunt multumită.
Când dormeam, ai fost lângă mine... Prezenţa îngerlor Tăi lângă patul meu, mi-au insuflat protecţia Ta Divină.
Când am căzut, M-ai prins. Braţele Tale mi-au inspirat siguranţa.
Când nu mai puteam înainta din cauza obstacolelor, puterea Ta ma ajutat să îmi iau avânt.
În toate zilele vieţii mele ai fost cu mine şi te rog să îmi rămâi alături în continuare.
Am un drum de parcurs şi ştiu că mă vei susţine, pentru că mă iubeşti.
Mă iubeşti cu o iubire veşnică şi neclintită şi nu m-ai lipsit de bunătăţile Tale nici măcar pentru o secundă.
Acum îmi stă în fată o provocare, dar sunt pe deplin încredinţată că Eşti aici. Trebuie doar să cred ... că Tu eşti cu mine!

Biserica Ortodoxă îi pomeneşte astăzi pe sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei şi pe Cuviosul Ioan de la Râşca

Mitropolitul Varlaam Moţoc a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, din întreaga sa istorie. S-a născut în judeţul Vrancea, în anul 1580, dintr-o familie de ţărani răzeşi foarte iubitori de Hristos. Din botez se chema Vasile. Deci, fiind chemat să slujească Biserica lui Hristos şi primind o educaţie aleasă, din copilărie a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Apoi, auzind de vestitul egumen Dosoftei de la Schitul lui Zosima şi de petrecerea sihaştrilor de pe valea pârâului Secu, tânărul Vasile Moţoc s-a stabilit aici prin anii 1590-1592. Timp de peste cincisprezece ani a fost întru toate ascultător dascălului său, egumenul Dosoftei, deprinzând de la el dragostea de Dumnezeu şi multă cunoştinţă de carte. În anul 1606, egumenul Dosoftei se mută din viaţa aceasta, iar în anul 1608, ieromonahul Varlaam este ales egumen al Mănăstirii Secu. În toamna anului 1632, arhimandritul Varlaam este ales, hirotonit şi aşezat mitropolit al Moldovei în locul înaintaşului său Atanasie, atunci răposat, păstorind Biserica lui Hristos timp de 21 de ani. Apăsat de bătrâneţe, în anul 1653 se retrage la metanie, iar în 1657, la 19 decembrie, se mută din viaţa aceasta şi este înmormântat alături de biserică. Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august. CUVIOSUL IOAN SIHASTRUL Mănăstirea Râşca (secolele XVI-XVII) Ieroschimonahul Ioan era unul din ucenicii Sfântului Arhiepiscop Ioan de la Râşca. El s-a nevoit mai întâi în mănăstirea de metanie, până ce marele său dascăl şi părinte duhovnicesc s-a mutat din viaţa aceasta. Apoi, dorind viaţă pustnicească, s-a retras în munte, pe valea pârâului Râşcuţa, şi acolo a sihăstrit în cuvioşie şi plăcere de Dumnezeu mai mult de 30 de ani. Acest sihastru a fost un vestit lucrător al rugăciunii lui Iisus şi un mare rugător al neamului românesc. Atât de mult sporise în asceză şi în cugetarea celor dumnezeieşti, că în timpul rugăciunii faţa lui se lumina de darul Duhului Sfânt şi cunoştea cele viitoare. Chilia lui din lemn şi pământ se afla într-o mică poiană retrasă de lume, la 3 km mai sus de mănăstire, numită până azi „Poiana lui Ioan\". Aici avea cuviosul câţiva ucenici, un mic paraclis pentru rugăciune şi o mică grădină de legume. În această poiană au sihăstrit întotdeauna pustnici aleşi, fiind loc de linişte pentru călugării din Mănăstirea Râşca. Se crede că tot aici s-a retras fericitul Arhiepiscop Ioan cu obştea sa, de frica turcilor, pe când era egumen la Râşca. Deci, mult nevoindu-se şi răbdând nu puţine ispite, Cuviosul Ioan Sihastrul şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos şi a fost numărat în ceata cuvioşilor părinţi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la canonizat în sesiunea de lucru din 5-7 martie 2008 cu ziua de pomenire la 30 august.

Jertfa roditoare a Sfinţilor Martiri Brâncoveni – o rechemare la redescoperirea credinţei, la aprofundarea ei şi la trăirea ei mai vie

În fiecare an la 16 august Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache. Despre importanţa jertfei acestor sfinţi pentru noi cei de astăzi şi în mod special pentru credincioşii din Transilvania am aflat de la Părintele Jan Nicolae, care ctitoreşte acum o nouă biserică în Alba Iulia închinată acestor sfinţi: „Jertfa Sfinţilor Martirilor Brâncoveni este o jertfă roditoare ca jertfă a oricărui martir din istoria Bisericii lui Hristos, jertfa petrecută chiar în ziua Adormirii Maicii Domnului are pentru creştinii de pretutindeni o importanţă deosebită fiindcă sărbătoarea aceasta a Adormirii Maici Domnului este o sărbătoare a îndumnezeirii firii omeneşti şi practica tuturor oamenilor. Voievodul martir Constantin Brâncoveanu s-a născut în ziua aceasta sfântă şi iată a trecut la Domnul în aceeaşi zi, în ziua în care ar fii împlinit chiar 60 de ani văzându-şi mai întâi copii săi martiriza-ţi în faţa călăului şi ginerele său sfetnicul Ianache. Este important spun eu pentru că de obicei noi români ne plângem că a existat momente de slăbiciune în istoria noastră moment în care am uitat de demnitate şi atunci când din fruntea ţării avem un astfel de exemplu când voievodul Tării Româneşti Constantin Brâncoveanu refuză lepădare de credinţă pentru a-şi cruţa viaţa lui şi al copiilor săi, cred că nu avem un moment mai sfânt în toată istoria Bisericii noastre şi a neamului nostru. De aceea consider şi eu, că în icoana Sfinţilor Brâncoveni avem practic cel mai frumos exemplu de sfinţenie ridicat din neamul nostru. E importantă în acelaşi timp jertfa brâncovenilor pentru Ortodoxia din Ardeal deoarece ştim bine şi înainte de voievodul Constantin Brâncoveanu şi după, Ortodoxia din Transilvania a aflat un sprijin mare în Valahia, în Ţara Românească. Mitropolitul Ardealului din acea vreme, Atanasie Anghel de la Alba Iulia, a fost sfinţit întru această slujire la Târgovişte în vremea voievodului Brâncoveanu, a aflat sprijin material şi spiritual în acest voievod şi în mitropolitul din acea vreme al Ţării Româneşti, sprijin material referindu-mă chiar la o moşie primită în părţile Argeşului în satul Merişani. Există diplome care atestă acest sprijin material şi spiritual. Ştim că atunci când acest mitropolit a trecut la uniaţie, la catolicism, Voievodul Brâncoveanu la mustrat. Deci, practic, nu numai pentru că el avea interese, să spunem, administrative sau materiale în Transilvania, fiindcă avea o moşie în părţile Făgăraşului unde a zidit o mănăstire, mănăstire care a rămas un focar al ortodoxiei creştine, un bastion al credinţei noastre până astăzi, mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, nu numai pentru că a ajutat cu ctitorirea şi refacerea unor biserici din Ardeal cum ar fii aceea de la Ocna Sibiului, ctitorită mai înainte de către voievodul martir Mihai Viteazul, ci pentru că Constantin Brâncoveanu a fost un adevărat creştin ortodox şi a iubit mai mult decât viaţa lui Ortodoxia. De aceea ne sună nouă celor de astăzi, jertfa brâncovenilor ca o rechemare la redescoperirea credinţei, la aprofundarea ei, la trăirea ei mai vie. Aş puncta încă ceva aproape duios: am avut o colega de facultate care are două surori călugăriţe la ctitoria principală a brâncovenilor, la Mănăstirea Hurez. Aceste maici mi-au mărturisit că, maicile mai bătrâne din mănăstire, cele care trăiesc de zeci de zile în jurământul acesta al călugărie, în rugăciune curată îl văd pe Voievod plimbându-se prin mănăstirea sa. Oricât ar suna de duios acest lucru, eu cred că sfinţii brâncoveni sunt sfinţii cei mai frumos ridicaţi din neamul nostru, sunt printre noi cu rugăciunea, cu îndemnul şi cu ajutorul. Maica stareţă de la Mănăstirea Hurez îmi mărturisea că există o evlavie sinceră faţă de aceşti sfinţi şi ori de câte ori au necazuri şi tulburări citesc acatistul lor şi se simte imediat sprijinul acestor sfinţi.
Prin aceasta, s-a dat cuvenita cinstire celui care, vreme de un sfert de veac, a ştiut să conducă în mod autonom ţara lui, deşi condiţiile vremii erau vitrege, a reuşit să ridice prestigiul cultural al Ţării Româneşti, şi mai ales, a ştiut să moară pentru credinţa străbună, în acest fel dovedind încă o dată întregii lumi că românii au avut parte şi de conducători destoinici, ridicaţi la rangul sfinţeniei.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Astăzi este Odovania Praznicului Schimbării la Faţă şi pomenirea Sfântului Maxim Mărturisitorul

Astăzi este odovania sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, slujbă prin care se încheie serbarea liturgică a acestui praznic împărătesc. În tradiţia Bisericii noastre fiecare mare praznic împărătesc este precedat de o perioadă de pregătire, numită înainte-prăznuire şi este urmat apoi de o altă perioadă numită după-prăznuire. În cazul praznicului Schimbării la Faţă a Domnului a fost o zi de înainte-prăznuire şi încă 8 zile după prăznuire. În tot acest interval de timp, în cadrul slujbelor din biserică s-au cântat stihiri ale praznicului, iar astăzi în ziua odovaniei, slujba este aproape identică cu cea din ziua de 6 august. Următorul praznic care are înainte-prăznuire şi după-prăznuire este Adormirea Maicii Domnului, sărbătorit la 15 august. An de an, Biserica Ortodoxă pomeneşte, pe data de 13 august, mutarea moaştelor Sfântului Maxim Mărturisitorul, un sfânt din veacul al VII-lea, unul dintre cei mai mari şi profunzi teologi ai Răsăritului creştin. Sfântul Maxim, marele mărturisitor pentru dreapta credinţă, a fost surghiunit de împăratul Constanţiu al II-lea, în anul 662, pe coasta de răsărit a Mării Negre. Acolo, Sfântul, cu limba şi mâna dreaptă tăiate, s-a mutat la Domnul, în acelaşi an, la 13 august, în urma chinurilor suferite, la vârsta de 83 de ani, şi a fost înmormântat într-o mănăstire din acele locuri. Mai târziu, când ereticii au fost înfrânţi şi pacea domnea în sânul Bisericii, moaştele Sfântului au fost aduse, cu mare cinste la Constantinopol. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne-a lăsat ca moştenire mai multe scrieri teologice şi duhovniceşti. Ele pot fi regăsite în volumele 2 şi 3 din Filocalie, precum şi în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti.