„Apostole al lui Hristos, de Dumnezeu iubite, grabeste de izbaveste pe poporul cel fara de raspuns! Ca te primeste cand cazi catre El, Cel ce te-a primit cand te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roaga-L, de Dumnezeu cuvantatorule, si norul paganilor cel pus asupra noastra sa-l risipeasca, cerandu-ne noua pace si mare mila“. [Troparul]
Astazi Biserica noastră îl cinsteste pe cel mai iubit dintre cei 12 Apostoli, pe Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan.
Sfântul Ioan a fost unul dintre cei doi fii ai lui Zevedeu. Tatăl sau era un pescar din Betsaida Galileii, om înstărit, ce poseda numeroase corăbii si servitori. Sotia sa, Salome, a devenit o zeloasă ucenică a Domnului Hristos.
Împreună cu Iacov, fratele său, este initiat în meseria de pescar, pe Marea Galileii.
Prin legăturile comerciale ale tatălui său cu Ierusalimul, Ioan îl cunoaste pe Sf. Ioan Botezătorul care predica în împrejurimile cetătii sfinte si, împreună cu Iacov devin ucenici ai acestuia.
De aici ambii frati se alătură Mântuitorului, iau parte la nunta din Cana iar apoi se întorc la vechea lor ocupatie. După o pescuire bogată sunt chemati la apostolat în mod definitiv de Mântuitorul.
Datorită temperamentului său duios si tineretii sale entuziaste, se atasează foarte mult de Mântuitorul. Domnul îi răspunde cu aceeasi măsură. Din grupul celor 3 ucenici mai apropiati ai Domnului Hristos (Petru, Iacov si Ioan), cel mai iubit a fost Ioan. Din cauza faptului că erau foarte pripiti (defect corectat între timp) erau numiti „boanerges” –adică fiii tunetului.
La Cina cea de Taină este surprins cu capul pe pieptul Mântuitorului, fapt ce vorbeste de la sine despre prietenia dintre cei doi.
Din iubire fată de Mântuitorul, Îl urmează pe Acesta la palatul lui Ana si Caiafa, rămânând acolo toată noaptea.
Sf. Ioan este singurul dintre cei 12 Apostoli care asistă la răstignirea pe Cruce a Domnului. Pretuirea pe care o avea Iisus, dumnezeiescul Învătător, fată de ucenicul Său, se vede si din faptul că el este singurul rugat să aibă grijă de Fecioara Maria.
Este întemnitat împreună cu Sf. Ap. Petru pentru zelul său depus la răspândirea si organizarea crestinismului.
Iacov, fratele său, este omorât în anul 44 în timpul persecutiei lui Irod.
După ce pleacă din Ierusalim, se stabileste în orasul Efes, situat pe tărmul vestic al Mării Mediterane, în Turcia de azi.
Este exilat de împăratul Domitian în Insula Patmos unde compune Apocalipsa. După moartea lui Domitian se întoarce în Efes. Aici va rămâne până la sfârsitul vietii, în jurul anului 100 când moare de moarte naturală.
Mutarea sa din viată se sărbătoreste la 26 septembrie.
Pe lângă Apocalipsa, în care tratează evenimentele ce vor avea loc la a II-a Venire a Mântuitorului a scris si o Evanghelie care este un tratat profund de viată si urmare a lui Hristos.
El mai scrie nenumărate epistole dintre care canonul Noului Testament a retinut doar trei.
În fiecare an, pe data de 8 mai, pomenim semnul minunat ce avea loc în Efes la această dată, la mormântul Sf. Ioan.
Astfel, anual, în plină primăvară, izvora din mormântul Sfântului o pulbere albă cu puteri tămăduitoare, pe care locuitorii o numeau mană.
Ungându-se cu acest praf, credinciosii se vindecau de bolile atât trupesti cât si sufletesti.
Această minune s-a petrecut în fiecare an până la cotropirea Efesului de către necredinciosi, si alungarea crestinilor din acele locuri.
Având în fata noastră exemplul Sf. Ioan, să păstrăm flacăra rugăciunilor si a iubirii către Părintele Luminilor, si să nădăjduim că prin rugăciunile lui vom primi tămăduire de bolile noastre sufletesti si trupesti.
Postări
