Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

miercuri, 5 ianuarie 2011

Preoţii merg în aceste zile la casele credincioşilor pentru a vesti Botezul Domnului şi pentru a-i binecuvânta cu aghiazmă mare

In perioada premergătoare marii sărbători a Botezului Domnului, preoţii din parohii merg pe la casele credincioşilor spre a vesti Botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pentru a binecuvânta casele credincioşilor şi pe ei înşişi, prin stropire cu apă sfinţită. În oraşele mari preoţii au început deja mersul cu botezul pe la casele credincioşilor, iar în sate se merge de obicei în ziua de Ajun sau chiar în ziua praznicului.
Boboteaza este una dintre marile sărbători creştine de peste an. Cu ea se încheie ciclul Sfintelor Sărbători de iarnă. De aceea, în tradiţia creştină românească, Boboteaza este marcată şi prin ziua de Ajunul Bobotezei. Este o zi de asceză, o zi de post, o zi de purificare dar şi de înălţare spirituală. Hristos a venit la Iordan şi a sfinţit nu doar apele acestui râu, ci întreaga natură. Şi noi ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu tocmai pentru a ne face părtaşi acestei sfinţiri cu care Dumnezeu ne binecuvintează pe toţi cei ce credem într-Însul. În Ajunul Botezului Domnului, al Bobotezei, există obiceiul ca preotul să meargă în parohie sa, la enoriaşi acasă, pentru a sfinţi casele stropindu-le cu apă sfinţită. Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfinţirea apei preotul se roagă pentru ca: \"apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh, \"pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire\", \"pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică\" şi pentru ca prin gustarea şi stropirea cu apa sfinţită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor\". Ca trimis al lui Dumnezeu, preotul intră în casele tuturor pentru a-i cunoaşte mai bine pe credincioşi, pe fiecare cu problemele sale pentru a le stropi şi binecuvânta locuinţele. Se stropesc cu aghiasmă toţi membrii familiei, casa, gospodăria, chiar şi animalele din curte, ca toate să primească binecuvântarea lui Dumnezeu acum, la început de an. Este un semn al prezenţei lui Dumnezeu în inimile şi în casele oamenilor, un semn al acceptării prin credinţă a iubirii şi ocrotirii Părintelui ceresc în viaţa noastră.