Printre primele lucruri pe care mi le-au spus ceilalti imediat ce au aflat ca sunt insarcinata au fost: “sa vorbesti cu bebelusul!”,''sa-i citesti rugaciuni''! Sincer, la inceput nu i-am bagat in seama, chiar mi se parea putin ciudat, cum asa, sa vorbesc singura??! Cu atat mai mult cu cat nu constientizam mai deloc ca sunt insarcinata, burtica nu se vedea, greturi aveam, miscarile bebelusului nu le simteam inca… totul s-a schimbat insa radical de cum a inceput sa creasca burtica. Nu simteam inca miscari, dar simplul fapt ca o vedeam crescand pe zi ce trece, ma facea sa vreau sa o mangai mereu, sa o protejez… simteam cum creste in mine o viata!
Nu va mai povestesc cum a fost cand a inceput sa miste, la 15 saptamani,pe 6 Ianuarie de Botezul Domnului l-am simtit in biserica. Simteam ca plutesc, desi parca nu-mi venea sa cred. Stiam ca la prima sarcina miscarile se simt mai tarziu, pe la 20 de saptamani, mai ales daca mami e mai slaba… asa ca am intrebat medicul daca eu asta simt si mi-a spus ca e posibil ,bebele meu este mai activ …. Miscarile au continuat, din ce in ce mai puternice si mai coordonate…,mai ales dupa ce m-am impartasit cu el in burtica,parca mi-a multumit ca i-am dat Painea Vietii . Nu pot exprima in cuvinte ce am simtit sau ce simt inca atunci cand se misca!! E dovada clara ca nu sunt singura….
Ei bine, cam pe la 15 saptamani am inceput sa vorbesc cu el. Mai timid la inceput, recunosc, si doar cand eram numai noi. Apoi am inceput sa-i pun muzica si sa -i citesc acatiste. Acum am ajuns sa -i citesc din Sf Scriptura ,povesti scurte sau mici intamplari… stiu ca ma aude, de multe ori imi pare ca-mi raspunde si stiu ca inca de pe acum se pun bazele relatiei dintre noi. Specialistii spun ca e foarte importanta comunicarea cu bebe, inca din timpul sarcinii. Exista se pare numeroase studii care arata ca bebe iti recunoaste vocea imediat dupa nastere, daca in timpul sarcinii i-ai vorbit cat de putin. Vocea ta e singura care va reusi sa-l linisteasca, amintindu-i de clipele din burtica, singurul mediu inca familiar pentru el, cel putin in primele zile de la nastere.
Asadar fetelor, vorbiti cu bebe. Chiar daca sigur nu intelege ce-i spuneti, va invata mai usor sa va recunoasca vocea,il va cunoaste pe Dumnezeu din burtica . Si chiar daca, prin absurd, el nu va aude, voi cu siguranta va veti simti mai bine gandindu-va cu drag la micul pui de om!
Cam asa s-a intamplat si cu asa numitul “instinct matern” sau “dorinta de procreere”. Am tot citit ca femeile au parte de asa ceva, ca asa e in firea lucrurilor, ca e normal etc etc. Ei bine, cand am ramas insarcinata, habar n-aveam de vreun instinct matern… ba chiar mi se pareau puerile toate articolele care abordau subiectul asta. Mi se parea ca nu simt nimic. Fireste, nu cred ca eram pe deplin constienta de ce mi se intampla. Abia cand au aparut schimbarile evidente, cand a crescut “burtica”, abia atunci am devenit cu adevarat constienta, responsabila, afectata chiar, de ceea ce mi se intampla. Cu fiecare ecografie, cu fiecare cm in plus la burtica, cu fiecare gram in plus la cantar, il iubeam mai mult pe nazdravanul din burtica. Paharul s-a umplut evident cand a inceput sa miste si mi-am dat seama cat e de minunat sa ai un bebe… .
Postări
