De ce fugi de spovedanie? – o scrisoare cu felii de bucurie…

Doamne ajută. La începutul şi sfârşitul posturilor am discuţii cu tineri care fug de spovedanie. Uneori, cei care fac marele pas spre spovedanie au timp sa imi scrie ce au simţit. Iată o scrisoare primită în Postul Crăciunului 2007. Cred că vă va fi de folos…
“Gata! Am reuşit. m-am dus de dimineaţă şi m-am spovedit şi a fost extraordinar. simţeam aşa că respir, îmi venea să alerg, să plâng de bucurie. am avut mii de “tone” de energie în mine. deşi ştiam că altă cale nu am, îmi era teribil de frică. nu pot să îţi exprim acum cum a fost aseară şi toată noaptea când nu am închis un ochi. nu credeam că diavolul te chinuie în halul ăsta… FIZIC…fizic, Danion, nu îmi vine să cred. am căzut într-o depresie profundă aseară, am plâns, mă durea capul de simţeam că plesneşte. Mă simţeam dintr-o dată atât de mic atât de fragil. chiar dacă m-am pregătit temeinic înainte, aseară totul părea dărâmat, tot ceea ce construisem până atunci. simţeam că nu sunt capabil să mă spovedesc ca o să moor de ruşine… Nici nu pot să îţi spun prin ce am trecut aseară. toată noaptea nu am închis un ochi. eu stau la casă şi îţi spun că e prima dată când am auzit aşa ceva. un zgomot venea din pod. nu ştiu ce era, şoareci pisici, dinozauri…dar făceau un zgomot groaznic. nu atât de tare dar foarte stresant. ai auzit de picătura chinezească? cam aşa era. de dimineaţă am vomat, eram alb la faţă şi tremuram. Danion!!!! nu am păţit aşa ceva în viaţa mea??? tot timpul îmi ziceam că nu pot că nu pot că nu pot. am plecat de acasă f devreme.. era încă întuneric şi cum am intrat în biserică au trecut toate Danion….toate…chiar simţeam că nu mai am răbdare să stau la rând şi că vreau eu primul să mă duc să îmi spun nenorocirile…şi alt lucru de care m-am uimit… Nu m-am bâlbâit!! nici măcar puţin. parcă nu mai vorbeam eu…parcă nu eram eu…vorbele veneau de la sine fără mari eforturi. acum când mă gândesc îmi vine iar să plâng…mulţumesc Danion… pentru tot ce ai făcut pentru mine şi prietena mea… Şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ai venit în calea mea să îmi dai câţiva pumni şi palme să ne trezim… Mă simt atât de uşurat şi parcă miroase altfel Crăciunul acum…e cel mai frumos cadou dat de Moş Crăciun…

Doamne ajută!”

Dau mărturie că, de-a lungul ultimilor ani, am primit multe mărturii similare. Nu am găsit pe nimeni care să regrete că s-a spovedit (am găsit doar pe câţiva nemulţumiţi de duhovnicul la care s-au spovedit, dar atât…) Deci, dacă încă mai şovăiţi să vă spovediţi, gândiţi-vă şi de ce mare bucurie staţi departe… Puteţi primi iertare de păcate… Merită să şovăiţi?

sursa:http://www.danionvasile.ro/blog/2008/03/11/de-ce-fugi-de-spovedanie-o-scrisoare-cu-felii-de-bucurie/