Se apropie momentul. E clar. Stau cu urechile din ce în ce mai ciulite la orice relatari despre nastere.
Cu sarcina ne-am lamurit: daca stai linistita si esti atenta la semnalele trimise cu constiinciozitate de propriul corp, e bine! Cu un doctor bun şi puţin noroc (cum recunosc că am avut eu) totul merge de la sine.
Orice om normal (care nu e însărcinat) ar deduce de aici că şi naşterea va merge la fel: de la sine. Stai acasă, încep contracţiile, te duci la spital, împingi puţin, iese copilul, vine laptele… gata: suntem părinţi!
O să pun neîncrederea mea în acest scenariu pe seama sarcinii. Fie! Sunt eu o gravidă care vrea să ştie tot, dar absolut tot ce se întâmplă în timpul naşterii. Sunt convinsă că lucrurile merg mult mai usor „de la sine“ dacă ştii la ce să te aştepţi.
Aşadar, citesc cu aviditate cărţi de specialitate dar şi relatări personale, subiective, despre naştere. Fiecare gen literar e fascinant în felul său.
La capitolul „literatura de specialitate“ nu pot recomanda nici o carte sau site românesc. Marea revelaţie şi înţelegere a venit citind „Ma grossesse. Mon enfant“ de Frydman & Solal. Faţă de ce am aflat din cartea asta, tot restul „explicaţiilor“ despre naştere par menite să te bage în ceaţă. Cartea asta are explicaţii detaliate despre toate fazele travaliului şi naşterii, folosind termeni tehnici dar explicându-i foarte eficient; în plus are multe desene!
Dar hai să zicem că detaliile tehnice le mai poţi găsi şi în alte părţi. Ce mi-a plăcut în cartea asta este că naşterea nu e descrisă ca o operaţie de apendicită ci ca o naştere: ceva ce nu e nici boală, nici operaţie ci un eveniment natural, resimţit diferit de fiecare mamă care poate şi trebuie să aibă controlul asupra propriului corp. Ce se întămplă în spitalele româneşti este un fel de cedare temporară a drepturilor către personalul medical si para-medical (orice asistentă are dreptul să urle la tine şi să-ţi spună ce să faci, cum să stai şi eventual să nu te mai smiorcăi atâta). Ce am înţeles eu din cartea asta este că naşterea este cu atât mai plăcută (vreau să zic mai puţin traumatizantă pentru mamă şi copil) cu cât femeia este încurajată să participe activ: să ia decizii, să se mişte când vrea, să primească copilul imediat după naştere (dacă vrea), să fie ţinută de mână, să strige, să cânte, să fie însoţită de soţ, iubit, căţel, purcel.
Mâine am consultaţie cu un doctor de la Life Memorial Hospital,vreau sa vad cum este si la un spital privat,daca imi garanteaza doctorul ca va fi langa mine la nastere cred ca voi opta pentru sistemul privat ,este mai sigur si iti ofera respectul care la spitalele de stat lipseste cu desavarsire...
Postări
