Am citit un articol al parintelui Constantin Coman care se intitula "Ceasul in biserica" sau "toata grija cea lumeasca sa o le padam". El scotea in evidenta ca daca intram in biserica, intram sa devenim mostenitori ai Imparatiei Cerurilor.
In biserica ar trebui ca totul sa fie deosebit de cele pe care le intalnim in aceasta lume. Insa, iata ca nu e chiar asa de vreme ce intalnim ceasul pe peretele bisericii. Si culmea, de regula e pus chiar in una din absidele altarului, parca pus sa nu fie evitat de nimeni. Stau si ma intreb cat de Jenant e sa fii de fata la transformarea painii si a vinului in Trupul si Sangele Domnului si sa te intrebi uitandu-te la acest ceas:"e devreme inca..." "e tarziu trebuie sa plec inainte de predica...."
A-ti cerceta ceasul cand stai de vorba cu cineva arata autorul, inseamna a dori sa scurtezi convorbirea.
Pacat ca nu ne dam seama ca in biserica stam de vorba cu Dumnezeu si ca nu e nevoie de ceas.
Aceasta viata, traita cu ochii pe ceas, ne caracterizeaza, din pacate, in aceste vremuri si cu siguranta nu este una de dorit. A fi ancorat mai mult decat trebuie in imediat, in timpul lumii acesteia, poate constitui un real pericol pentru viata noastra duhovniceasca. Daca Biserica ne cere ca macar in timpul Sfintei Liturghii, "toata grija cea lumeasca sa o lepadam", o face pentru ca numai in acest mod vom putea fi partasi pe deplin timpului lui Dumnezeu. Mergem la biserica pentru a primi odihna, insa nu renuntam la zarva si agitatia vietii noastre de zi cu zi. Si mai trist, purtam in noi, nerabdarea... Omul isi urmareste timpul si in Biserica. A ajuns sa creada ca are lucruri mai importante de rezolvat dincolo de ea si de aceea nu-si permite sa intarzie.
Ceasul din Biserica este intruparea nerabdarii si neiubirii noastre fata de Sfintele Slujbe.Nu le putem rabda in lungimea lor, nu le simtim ca pe ceva intim, nu avem liniste stand pe loc.
Postări
