Biserica a intrat în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Postul Sâmpetrului, care precede sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din 29 iunie. Despre vechimea acestui post mărturisesc în secolul al IV-lea Constituţiile Apostolice iar Leon cel Mare numeşte acest post: „postul de vară” sau al Cincizecimii. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă acest post are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui e în funcţie de data variabilă a Paştilor. Acest post a fost instituit în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante. Prin ţinerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se numea în vechime Postul Cincizecimii. Din punctul de vedere al modului de postire acest post este cel mai uşor Biserica dezlegând la untdelemn şi vin Marţi şi joi iar sâmbăta şi duminica la peşte. Vă doresc post cu folos duhovnicesc!