De astăzi Biserica a intrat într-o nouă perioadă liturgică numită perioada Octoihului. Numele ei vine de la cartea de slujbă care se foloseşte acum - „Octoih”. Această perioadă se desfăşoară pe parcursul anului bisericesc din lunea de după Duminica Tuturor Sfinţilor până la Duminica Vameşului şi a Fariseului din anul următor. Durata sau lungimea acestei perioade variază de la an la an, fiind în legătură cu data Paştilor care se schimbă de la an la an. Cu cât Sfintele Paşti dintr-un an oarecare cad mai devreme iar în anul următor mai târziu, cu atât perioada Octoihului este mai mare (poate să cuprindă cel mult 40 de săptămâni) şi dimpotrivă, cu cât Sfintele Paşti dintr-un an oarecare cad mai târziu iar cele din anul următor mai devreme, cu atât perioada Octoihului se scurtează (până la cel mult 26 de săptămâni). Celelalte două perioade bisericeşti sunt: Triodul, care ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până în Sâmbăta Mare şi Penticostarul care începe la Duminica Paştilor şi se termină cu Duminica Tuturor Sfinţilor.