O viaţă adevărată şi o alta aparentă ...

<Există, fraţi creştini. o viaţă adevărată, reală, şi o alta aparentă, falsă. Să trăieşti pentru ca să bei şi să mănânci, să te-mbraci, să te plimbi, să te îmbogăţeşti, în general să trăieşti pentru plăceri şi preocupări pământeşti, sau pentru a pune la cale intrigi, uneltiri, pentru a-i judeca şi bârfi pe alţii, este o viaţă aparentă.

Să trăieşti pentru a-i bineplăcea lui Dumnezeu şi a fi de folos semenilor, a te ruga pentru mântuirea sufletului lor, ajutându-i în tot chipul să se mântuiască, iată ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Primul mod de viaţă este o moarte spirituală continuă, al doilea, o neîncetată viaţă în duh.”(“Viaţa mea în Hristos” a Sfântului Ioan de Kronstadt)
Eu cred că viaţa în plăceri e aparentă pentru că placerile sunt trecătoare. Noi vrem să ne satisfacem pofta aceasta de fericire veşnică cu lucruri ne-veşnice, cu lucruri trecătoare. Doar omul e veşnic.
Părintele Stăniloaie spune: “Bucuria vine doar din relaţia cu oamenii şi cu Dumnezeu”, restul nu sunt bucurii adevărate, palpabile şi netrecătoare, ci sunt inconsistente, se topesc repede, dispar rapid. Deci sunt aparente
De aceea Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. (In, 14,6)

Adevărul e ceea ce rămâne în veac, ceea ce nu trece niciodată.

Vai cât suntem de împrăştiaţi şi de orgolioşi, de pătimaşi şi de legaţi de pământ!

Judecând după mulţimea distracţiilor la care se dedau oamenii, după grija pe care o arată doar trupului, stai şi te întrebi: mai au, oare, oamenii şi suflet? Iar dacă au, de ce nu-i poartă de grijă, nu se gândesc la mântuirea lui, ştiut fiind că sufletul este supus nenumăratelor păcate, care înseamnă pentru el moarte şi moarte veşnică? Există, oare, chinurile veşnice şi fericirea veşnică? Dacă da, atunci de ce se străduiesc oamenii atât de puţin sau nu se străduiesc deloc să scape de ameninţarea chinurilor veşnice şi să moştenească fericirea veşnică?

Iată ce mi se pare uimitor. Şi încă: de ce oare nu-i înspăimântă pe oameni înfricoşătorul ceas al morţii? Fiindcă n-o să trăim pe pământ o veşnicie. Ne va veni o dată şi nouă rândul, când ni se va spune: “fii ai oamenilor, prefăceţi-vă şi voi în ţărâna din care aţi fost făcuţi”.
Vai cât suntem de împrăştiaţi şi de orgolioşi, de pătimaşi şi de legaţi de pământ! Păcătoşilor, credeţi oare că Dumnezeu nu are cu ce să vă pedepsească? Are, cum să nu aibă? Focul gheenei, iezerul de foc, înfricosătorul tartar, de care se cutremură însuşi Satana, viermii neadormiţi, scrâşnirea dinţilor! Dar iată, m-am trezit vorbindu-vă vouă…

Aceleaşi lucruri trebuie să mi le spun şi mie, fiindcă eu sunt cel dintâi dintre păcătoşi, căruia i-au fost pregătite chinurile iadului, dar de care m-a izbăvit Hristos, Cel în Care îmi pun toată nădejdea. Voi fraţilor, credeţi toţi în Hristos, în Evanghelia Lui? Dacă da unde vă este viaţa după Evanghelie? Este vreunul printre voi care obisnuieste macar să citească zilnic din Evanghelie, acest măreţ dar al lui Dumnezeu. această lege a vieţii? “Toţi s-au abătut împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este” (Romani 3, 12).
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Inseminarea artificiala, desfiintata de fostul ministru al Sanatatii

Fostul ministru al Sanatatii a semnat in data de 23 septembrie un ordin prin care procedurile de fertilizare in vitro si inseminare artificiala contra cost sunt declarate ilegale.

Ordinul stabileste ca procedurile de reproducere umana asistata medical, precum inseminarea artificiala si fertilizarea in vitro nu mai pot fi facute in Romania de catre clinicile care se autofinanteaza, indiferent daca sunt private sau publice, relateaza NewsIn.
Astfel, a fost eliminat un articol din Normele metodologice de aplicare a titlului "Efectuarea prelevarii si transplantului de organe, tesuturi si celule de origine umana in scop terapeutic", din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, care prevedea ca unitatile publice sau private autorizate de Agentia Nationala de Transplant sau de Ministerul Sanatatii Publice pot obtine profit.
Potrivit documentului, realizarea acestor proceduri se pedepseste cu inchisoare intre trei si zece ani.

Stiri...

La Sibiu se deschide astăzi Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă
În perioada 8-11 octombrie 2009 Asociaţia SCRIPTUS organizează la Sibiu, cu sprijinul Mitropoliei Ardealului şi al Bibliotecii ASTRA Sibiu, cea de-a X-a ediţie a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă. În cadrul târgului vor fi prezente peste 20 de edituri de carte şi revistă religioasă din ţară, şi tot aici vor fi găzduite mai multe evenimente cultural-religioase. (Sursa: Radio Reintregirea)

O nouă sfântă în Ucraina...

BINECUVÂNTARE PESTE BINECUVÂNTARE
ŞI HAR PESTE HAR:


PROSLĂVIREA CUVIOASEI ELENA (BEHTEEVA)
Cu prilejul primului nostru pelerinaj în Rusia Mică (Ucraina de azi), Domnul şi Preacurata Sa Maică ne-au îndreptat paşii în chip minunat pe la toate locurile sfinte de închinare din Kiev. Eram doi părinţi. Pentru că limba nu o cunoşteam, iar călăuză nu aveam, în cele din urmă „odighitrie” ni s-a făcut Împărăteasa cerului, iar limbă de înţelegere ni s-a dovedit a fi buna-cinstire şi evlavia, într-un cuvânt: Ortodoxia. Abia după aceea aveam să realizăm cu adevărat că de fapt Maica Domnului le rânduise pe toate dinainte „bine foarte”.

Când aveam să ajungem la Marea Lavră a Peşterilor din Kiev, abia atunci aveam să ne dăm seama cât de privilegiaţi eram. Maica Domnului ne binecuvântase cu insuflarea tainică de a ajunge la hramul slăvitei ei Mănăstiri şi nu la orice hram, ci la acela care coincidea cu sărbătorirea în 2001 a 950 de ani de la întemeierea Lavrei Peşterilor din Kiev.


Bazele Marii Lavre a Peşterilor din Kiev - şi prin ea şi a monahismului din întreaga Rusie, le-a pus Împărăteasa Cerurilor prin Cuviosul Antonie. Acesta se nevoia pustniceşte într-o peşteră din apropierea Mănăstirii Esfigmenu din Sfântul Munte al Athonului. Împărăteasa cerului i s-a arătat şi i-a poruncit să se ducă la Kiev şi să ridice acolo o mănăstire spre mântuirea multora. Toată istoria ridicării acestui sfânt locaş este dumnezeiască.

Cuviosul Antonie şi Teodosie

Maica Domnului, arătându-se ca Împărăteasă în Biserica din Vlaherne din Constantinopol şi-a tocmit şi zidarii şi pictorii, a dăruit şi icoana ei făcătoare de minuni care închipuia hramul viitoarei Lavre – Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi s-a îngrijit până şi de sfintele moaşte care aveau să fie puse în piciorul Sfintei Mese. Da! Tot ea le-a dăruit... Cu adevărat lucruri mari şi vrednice de auzit! De aceea nu cred că greşesc dacă o numesc pe Maica Domnului adevărat Ctitor şi Egumen şi Stareţ şi Întemeietor al Lavrei Peşterilor din Kiev, dar mai ales a „schimei îngereşti” a monahilor în Rusia. Aşa slujbă nu ni se dăruise a vedea până în acel moment şi nici nu cred că vom mai vedea curând. Toată noaptea precedentă s-au săvârşit Sfinte Liturghii în multele biserici ale Lavrei. Penultima Liturghie s-a slujit spre dimineaţă în biserica mare, ca spre orele 9, să înceapă Liturghia solemnă pe esplanada din faţa bisericii mari a Lavrei. Au slujit de toţi în jur de 120 de ierarhi cu tot cu ierarhii delegaţi din partea Bisericilor Ortodoxe surori. Cam tot atâţia câţi sfinţi cu moaşte întregi în cele două peşteri ale Lavrei aşteaptă A-Doua-Venire a Domnului, învierea şi desăvârşita răsplătire. Delegaţia greacă aducea cu ea ca binecuvântare moaştele Sfântului Apostol Andrei, care conform Tradiţiei a fost primul ce a aruncat semineţele Dreptei-Slăviri în îndepărtata Rusie. Binecuvântare peste binecuvântare şi har peste har...
Tot atunci Preasfânta ne-a călăuzit paşii şi spre Florovskii Manastâr, despre care cu multă bucurie am aflat că ieri, 6 octombrie, s-a împodobit cu haine duhovniceşti de mare sărbătoare. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Prea Fericitul Mitropolit Vladimir a vizitat mănăstirea de maici cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul Mucenic Flor din Kiev, unde, în biserica mare a mănăstirii, a slujit Dumnezeiasca Liturghie.
Împreună cu Preafericirea Sa au slujit arhiepiscopii Nicolae de Bilohorod, Visarion de Ovruţ şi Korosten, episcopii Irineu de Nejin şi Baturin, Ilarie de Makariv, Serafim de Iahotin, Pantelimon de Vasilkiv, Alexandru de Horodniţia şi Vladimir de Kremenciuk şi Lubnî.
După Liturghie a avut loc slujba proslăvirii în rândul sfinţilor locali a cuvioasei monahii Elena (Behteeva).
La început s-a slujit un parastas pentru monahia Elena, după care episcopul Pantelimon a informat pe cei prezenţi de hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 9 iulie anul curent (Jurnalul nr. 38) referitoare la proslăvirea în rândul sfinţilor locali a cuvioasei nevoitoare monahia Elena (Behteeva) (+23 martie/5 aprilie 1834), iar episcopul Ilarie a citit sinaxarul cuvioasei.
La sfârşitul slujbei de canonizare, în timp ce se cânta troparul, condacul şi mărimurile cuvioasei Elena, a fost scoasă din altar icoana acesteia, cu care mitropolitul a binecuvântat pe toţi cei prezenţi. După aceasta Arhipăstorul şi clericii s-au închinat la moaştele întregi ale Sfintei Elena de la Mănăstirea Sfântului Flor.


La sfârşitul Liturghiei, Egumena Mănăstirii Antonia (Filkina) a dăruit mitropolitului Vladimir o icoană a plăcutei lui Dumnezeu cu o părticică din moaştele ei.
Monahia Elena a fost una dintre cele mai cinstite nevoitoare din mănăstirea Sfântului Flor din Kiev. În timpul vieţii ea a fost foarte iubită şi respectată de stareţi şi de mireni pentru faptele ei bune şi puterea de a dărui mângâiere în necazuri.



Cu adevărat, „Iisus Hristos ieri, azi şi în veci este Acelaşi!”. „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!”. Binecuvântare peste binecuvântare şi har peste har... Bucuraţi-vă popoare şi vă veseliţi!(monahul Leontie)

Rautatea omului ....bun

Cred ca fiecare dintre noi a avut macar odata ocazia sa fie contrariat de anumite persooane extrem de evlavioase in timpul slujbelor dar care au o rautate dezarmanta in viata de zi cu zi.
Auzim de foarte multe ori in preajma noastra, sau poate chiar noi am spus-o uneori: “Iert, dar nu uit!!” Ce inseamna iertarea fara uitare? Cum poate un om care merge regulat la biserica sa nu raspunda unui “buna ziua!” oferit din partea cuiva cu care a avut o mica neintelegere cu totul neinsemnata ? Ne place sa trecem drept " oameni buni ", tinem post in zilele insemnate in calendar, facem milostenie, dar ramanem in sufletul nostru cu inima impietrita pentru niste motive carora le dam mult prea mare importanta, ne pomenim criticand persoane despre care nu stim mai nimic, ce-i in sufletul lor, care e relatia lor cu divinitatea, care e zbuciumul lor interior, iar asta in raport cu convingerile noastre extrem de subiective ! Ne indoctrinam si ne inarmam cu legi si dogme crestine pe care le facem SABLON, apoi cautam sa modelam omul dupa cat de adanc am inteles noi Sfanta Scriptura fara sa tinem seama de propriile noastre limite. In goana noastra dupa salvarea sufletelor uitam ca avem de-a face cu oameni sensibili care nu pot fi modelati peste noapte dupa bunul nostru plac. Dar mai ales vad ca pentru multi este extrem de greu de inteles ca daca este ceva ce poate fi schimbat la om, acestea sunt prezentul si viitorul. Ca sa vorbim despre cum si cat de mult a gresit, supunandu-l unui tir de " concluzii juste ", ca si cum e pierdut, ratat, nu va mai cunoaste Raiul in veci, pentru ca stim noi ca asa ceva este foarte grav… mie mi se pare exact pe dos fata de ceea ce intentionam de fapt ! Ai facut o greseala ATUNCI, in anumite circumstante, iar dupa nu stiu cat timp nu poti si nu vrei sa-ti cauti justificari pentru acea greseala. Daca au fost regrete, ele sunt singurele care raman in fata lui Dumnezeu, acolo unde exista constiinta. Noi, in excesele noastre de a trece drept " oameni buni ", ajungem de fapt sa ne adaugam in fiecare zi pacate care nu-si au rostul !

Roagă-te şi fii tare! întăreşte-ţi inima!

Cei ce se străduiesc să ducă o viaţă duhovnicească trebuie să poarte necontenit cea mai anevoioasă şi mai subtilă luptă: lupta duhovni­cească cu gândurile. Li se cere să aibă în fiece moment ochi treaz şi limpede pentru a ţine sub supraveghere toate gândurile care trec prin suflet şi care ar putea veni de la cel viclean, ca să le poată respinge. Inima acelora trebuie să fie mereu pătrunsă de credinţă arzătoare, de smerenie şi dragoste.
Altminteri viclenia diavolească ar putea pătrunde lesne în ea, iar după viclenie, slăbirea credinţei sau chiar necredinţa. Apoi, tot răul, de care nu se vor putea izbăvi curând, oricâte lacrimi ar vărsa. Iată de ce nu trebuie să-ţi laşi inima să se răcească; mai cu seamă în timpul rugăciunii caută să te ţii deoparte cu orice chip de nepăsarea cea rece. Se întâmplă adesea ca buzele să se roage, dar ini­ma să fie cuprinsă de vicleană puţină credinţă, sau chiar de necredinţă.

Omul pare aproape de Domnul cu buzele, dar cu inima este departe de El. în timp ce noi ne rugăm însă, vicleanul diavol recurge la toate mijloacele, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu le observăm, pentru a ne răci inima şi a ne-o atrage spre viclenie. Roagă-te şi fii tare! întăreşte-ţi inima!

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Terorismul patriarhului ecumenic Bartolomeu şi mitropolitul de Gortina

Terorismul patriarhului ecumenic
Bartolomeu şi mitropolitul de
Gortina
Patriarhul Ecumenic Kir Bartolomeu se comportă ca un stăpânitor lumesc. Dezlănţuie ameninţări polemice împotriva arhiereilor care au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă împotriva ecumenismului".
Trimite reprezentanţi care înmânează din partea sa scrisori cu conţinut terorizant episcopilor din Biserica Ortodoxă a Greciei care au semnat „Mărturisirea de Credinţă...". Sufletul său este cuprins de întristare pentru acest comportament al episcopilor. Evident, consideră semnătura lor ca pe un banner de demascare a planurilor lui eretice. De altfel însă, învaţă erezia rugându-se în comun odată cu un guru, altădată cu alţi lideri religioşi ai indigenilor din Amazonia, odată cu papa în Catedrala Patriarhală Sfântul Gheorghe din Fanar şi altădată cu alţi eretici din „Consiliul Mondial al Bisericilor (adică al eresurilor)". Patriarhul ecumenic este o continuă sminteală.
Provoacă confuzie ortodocşilor prin co-liturghisirile şi rugăciunile sale în comun, proclamând indirect, dar clar, că toate sunt la fel şi că nu există diferenţe între ortodocşi, catolici, protestanţi şi alţi creştini rătăciţi. În zilele patriarhatului său Lumina Credinţei a devenit una cu întunericul ereziei. În zilele patriarhatului său Biserica Ortodoxă a devenit egală cu cea catolică, cu cea protestantă, cu cea anglicană. Evident, pentru că în mod conştient crede exact ca papa, care a proclamat că Ortodoxia este erezie. În zilele patriarhatului său lupta pentru apărarea credinţei şi pentru păzirea neştirbită a Sfintelor Canoane constituie un „act de nebunie" pus în practică de către unii creştini ortodocşi botezaţi, care apără poruncile de Dumnezeu insuflate, dar sunt depăşiţi pentru secolul XXI al globalizării şi al Noii Ordini a Lucrurilor. În tabăra „nebunilor" intră şi Mitropoliţi, Egumeni ai Sfintelor Mănăstiri, rasofori, profesori universitari, respectabili clerici, teologi din Educaţia Medie, simplul popor al lui Dumnezeu. Aceşti „nebuni" care apără cele sfinte şi cuvioase ale Bisericii noastre sunt denunţaţi de către filo-ecumenistul patriarh ecumenic ca unii care se află în afara Bisericii. Inima sa şi tronul său au fost clătinate de către creştinii ortodocşi care păzesc comorile predaniilor Bisericii noastre, pe care ar fi trebuit el însuşi să le păzească ca un cap director al Ortodoxiei. Pentru prima dată patriarhul ecumenic se află într-o confruntare atât de puternică cu o mişcare a credincioşilor, mişcare care urmăreşte sfârşitul dispreţuirii Sfintelor Canoane de către anumiţi capi ai Bisericii Ortodoxe. Pentru prima dată patriarhul ecumenic este contestat atât de dinamic de către frăţii creştin-ortodoxe şi de majoritatea conservatoare a publicaţiilor bisericeşti, a Sfintelor Mănăstiri, teologilor şi oamenilor de ştiinţă. Pentru prima dată patriarhul ecumenic formulează „ameninţări" la adresa mitropoliţilor din Grecia. Formulează „ameninţări" atunci când mişcarea antiecumenistă şi anticatolică ia proporţii explozive în sânul credincioşilor ce ţin calendarul nou. Fericitul întru adormire patriarh ecumenic Athenagora deschisese un dialog prin scrisori cu cei care reacţionau dinamic la paşii săi ecumenişti şi filocatolici şi oferea explicaţii. Aceasta a făcut-o cu fericitul Fotios Kontoglos, care l-a mustrat foarte sever pentru paşii apostaziei lui. Actualul patriarh ecumenic formulează „ameninţări" şi minte. Minte, când declară că el doar dialoghează cu catolicii şi cu ceilalţi eretici. Minte, deoarece nu doar dialoghează, ci se roagă în comun cu „Sanctitatea Sa Episcopul" Romei. Scrisoarea sa „AMENINŢĂTOARE" îşi are primele rezultate. Un învăţat şi respectabil mitropolit, kir Ieremia al Gortinei şi Megalopolei, profesor universitar, „a cedat" la ameninţările sale. Şi-a retras semnătura de pe „Mărturisirea de Credinţă...". A dezertat de la datoria de apărare a credinţei. S-a îngrijit ca dezertarea sa să devină zgomotoasă şi cu declaraţii jignitoare la adresa celor care au alcătuit „Mărturisirea de Credinţă...". A cerut iertare de la patriarhul ecumenic, sperând să rezolve întristarea inimii lui. Îi numeşte pe alcătuitorii „Mărturisirii de Credinţă..." lucrători în ascuns (λαθροκαπήλους înseamnă contrabandişti) ai Neprihănitei noastre Credinţe, dar şi rătăciţi. Se numeşte pe sine ostaş al Bisericii Mame pentru luptele credinţei, dar în lupte care sunt conduse de patriarh, Sfântul Sinod şi ierarhie. Declară că a fost indus în eroare, pentru că i s-a spus că o vor semna şi alţi arhierei. Iar conform declaraţiilor sale către Agenţia bisericească de ştiri Romfea, zice:
„Când am văzut însă că au semnat doar 3-4 Episcopi, am avut o mustrare de conştiinţă. Atunci am zis în sinea mea: Cum ceilalţi arhierei nu au semnat? Sunt eu mai creştin decât ei? Astfel imediat mi-am retras semnătura, aducând la cunoştinţă printr-o scrisoare şi patriarhului ecumenic Bartolomeu". Mitropolitul Ieremia a accentuat semnificativ: „Vreau ca Domnul să mă miluiască - lucru care nu cred că se va întâmpla, deoarece sunt păcătos - ca după cum tatăl meu şi-a vărsat sângele pentru patrie, să mă învrednicesc şi eu să-mi vărs sângele în lupte care privesc Credinţa Ortodoxă, dar accentuez doar atunci când e vorba de lupte foarte serioase". În încheiere, mitropolitul Ieremia de Gortina a declarat: „Priviţi, domnule Poligheni, bisericeşte este - după cum reiese şi din Istoria Bisericească - ca episcopii să alcătuiască textele ca întâistătători şi după aceea să semneze monahii şi laicii".
Evadarea mitropolitului s-a făcut cu zgomot şi cu caracterizări inadmisibile la adresa alcătuitorilor „Mărturisirii de Credinţă...". Poporul credincios îi cunoaşte foarte bine pe alcătuitori şi de aceea semnăturile cresc şi se înmulţesc. Nu-l vom judeca pentru declaraţiile sale pe mitropolit. Nici nu-i vom întoarce caracterizările. Îi vom spune însă că un mitropolit, care sub greutatea unui scrisori de ameninţare se pune pe fugă, îşi retrage semnătura declarând că a fost indus în eroare şi care face zgomot prin nişte declaraţii inadmisibile, pentru a impune respectul său pentru acela care egalizează Ortodoxia cu erezia, este nepotrivit pentru un arhipăstor şi primejdios în ceea ce priveşte scandalizarea poporului credincios, dacă îşi pune semnătura sub nişte texte pe care nu le cunoaşte. Există însă ceva mai înfricoşător: mitropolitul de Gortina şi Megalopole îşi desfiinţează lucrarea sa duhovnicească. Şi care este aceasta? Lucrarea de scriitor. În cărţile sale proclamă în toate paginile că papismul este erezie. Şi o argumentează printr-un Sinod Ecumenic, care a avut loc sub Marele Fotie, dar şi prin alte argumente. Proclamă că papismul, cu care se roagă patriarhul ecumenic, nu este Biserică. Astăzi îşi desfiinţează opera, aruncă la coşul de gunoi învăţătura sa anticatolică, pe cei care cer păzirea Sfintelor Canoane şi încetarea co-liturghisirilor şi rugăciunilor în comun îi jigneşte numindu-i „contrabandişti" ai Credinţei şi se pregăteşte să devină ostaş al ierarhilor ecumenişti şi filocatolici şi al patriarhului ecumenic. Poate că în curând mitropolitul Gortinei şi Megalopolei va fi urmat de un alt ierarh care-şi va retrage semnătura. Dar eventualii urmaşi ai mitropolitului de Gortina nu vor fi urmaşi ai Sfinţilor Părinţi ai Bisericii cărora fracţiunea ecumenistă şi filocatolică în sânul şi în eşaloanele administrative ale Ortodoxiei le-a declarat prigoană. Părinţii Bisericii nu aveau iubire faţă de eretici, cum au actualii „Părinţi" ai Bisericii. Părinţii Bisericii manifestau respingere faţă de „dogmele" eretice şi iubire faţă de Lumina Adevărului. Unii dintre actualii părinţi manifestă respingere faţă de Părinţii Bisericii, pentru că le atribuie cu ipocrizie faptul de a fi dat expresie Adevărului de Dumnezeu insuflat şi iubirii faţă de erezie. Părinţii Bisericii trăiau ascetic, în post, în multă osteneală, rugăciune şi „komboshini" (rugăciunea „Doamne Iisuse..." pe şiragul de metanii). Aveau nevoinţa neîmbăierii, smerită cugetare, erau săraci, milostivi şi lăsau după ei o mare lucrare duhovnicească. Actualii părinţi trăiesc ca şi mirenii, au maşini scumpe, conturi în bănci, veşminte preţioase, contacte sociale, îndatoriri administrative, şoferi, economi, sminteli şi cei mai mulţi şiraguri de mărgele, folosind parfumuri scumpe - uşoare sau puternice şi se îngrijesc de vopsirea părului sau a bărbii. Părinţii Bisericii nu se rugau în comun cu cei de alte religii şi cu eterodocşii, pentru că acest lucru este interzis de Sfintele Canoane. Aveau o faţă liniştită şi predau învăţăturile Bisericii Ortodoxe. Predica lor mântuia sufletele, mustra pe stăpânitori, îndrepta poporul credincios, călăuzea la ridicarea către ceea ce este dumnezeiesc, desăvârşea. Părinţii actuali fac contrariul celor ce le făceau Părinţii Bisericii, iar predica lor n-o ascultă nimeni. Pentru că poporul credincios cunoaşte că cei mai mulţi sunt membrii unui sinedriu „iudaic", care trădează Credinţa Ortodoxă.
Mitropolitul de Gortina şi Megalopole susţine că episcopul alcătuieşte textele şi memoriile şi apoi urmează ceilalţi. Când însă episcopul, arhiepiscopul Constantinopolului, care are şi calitatea de patriarh ecumenic, relativizează şi calcă în picioare Credinţa Ortodoxă, laudă erezia papismului, acceptă demonica uniaţie, se roagă în comun cu guru şi cei de alte religii, falsifică credinţa şi gândirea ortodoxă, iar cu ceva vreme în urmă se lupta pentru înlăturarea frazelor periculoase pentru pacea socială din „Sfintele Scrieri" ale celor trei religii monoteiste, este îngăduit credinciosului popor, respectabilului cler, teologilor, Egumenilor Sfintelor Mănăstiri şi Episcopilor, care-şi respectă misiunea apostolică, să rămână fără glas la trădarea Credinţei
Patriarhul ecumenic a divizat neamul ortodocşilor şi neamul grecilor prin acţiunile sale şi prin simpatia sa faţă de erezie. E de datoria sa să înceteze comportamentul său eretic şi distructiv. Ierarhii filocatolici în Grecia nu se bucură de nici o apreciere. Poporul credincios îi acceptă formal drept capi ai Bisericilor locale. Remorcarea Ortodoxiei la căruţa papismului a provocat o situaţie explozivă. El însuşi fără turmă nu se nelinişteşte pentru situaţia creată. Ierarhii filocatolici au început să-şi ia măsuri de apărare, să aibă mai multe feţe, precum şerpii cu multe capete, pentru a putea face faţă situaţiei. Care este scopul patriarhului ecumenic? Să distrugă Ortodoxia în Grecia falsificând credinţa noastră? Dacă reuşeşte acest deziderat în comun cu fracţiunea filocatolică a Bisericii Greciei, ar fi ca şi cum ar tăia demersul comun cu elenismul. Apoi fracţiunea filocatolică are o ignoranţă riscantă, fiind străină de educaţia şi de istoria acestei ţări. A fost ridicat în tron cu proceduri străine de principiile şi de valorile Bisericii. Patriarhul ecumenic, care se află în robie şi cunoaşte pericolul, îşi permite să lucreze în acest mod în dauna Ortodoxiei şi a elenismului? Până astăzi poporul grec îl primeşte ca pe patriarhul neamului, ca pe patriarhul din captivitate. Va continua şi în viitor să-l primească, când el distruge gândirea ortodoxă, învaţă erezia, egalizează Biserica cu Vaticanul, falsifică credinţa, îl aşează pe papă în Biserică şi degradează unitatea elenismului? Cuvântul îl are Sfântul Munte, Egumenii Sfintelor Mănăstiri, respectabilul cler şi poporul credincios.
(traducere: ierom. Fotie; sursa: "Ορθόδοξος Τύπος", 2/10/2009) (preluat de pe http://www.impantokratoros.gr/83E21A7C.ro.aspx)

Fii cu mine Doamne la inceput de drum!

Peste putin timp incep o viata noua. Pare inceputul a tot ce mi-am dorit mereu , sunt incantata si fericita. As vrea sa stiu o modalitate buna de a-I multumi Lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, si sa ma ierte pentru momentele mele de nerecunostinta, dar mai ales sa nu ma mai lase sa ma indepartez de El niciodata! As vrea sa fie maine inceputul unei noi vieti duhovnicesti adevarate. Sa incep sa fiu un bun copil al Domnului in adevaratul sens la cuvantului. As vrea sa merg de mana cu Dumnezeu pe noul drum.De asemenea mai vreau sa am multi copii,sa duc o viata linistita ,sa intalnesc mai multi oameni cu o adevarata viata duhovniceasca ,de la care sa am ce invata si in care sa pot avea incredere.
Fii cu mine Doamne la inceput de drum!

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte despre Dialogul cu romano-catolicii

Special
Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos a adoptat astăzi o poziţie oficială cu privire la întrunirea Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici în Cipru. Sfânta Chinotită a hotărât următoarele:
1. Sfântul Munte, de-a lungul veacurilor, rămâne prin harul lui Hristos păzitor credincios al Sfintei Credinţe Ortodoxe, pe care de Dumnezeu propovăduitorii Apostoli au predat-o Bisericii şi de Dumnezeu purtătorii noştri Părinţi, prin Sfintele Sinoade Ecumenice au păstrat-o de-a lungul veacurilor nefalsificată. Această Predanie au păzit-o cu fidelitate şi părinţii aghioriţi dinaintea noastră.
2. Fiind informaţi că are să se întrunească foarte curând, în Cipru, Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Romano-Catolici, ce va dezbate tema „Rolul episcopului Romei în comuniunea bisericilor în primul mileniu”, Sfânta noastră Chinotită, necunoscând tematologia exactă a Dialogului respectiv, îşi exprimă profunda nelinişte şi problematizare pentru faptul că se discută primatul papal înainte ca papismul să fi renunţat la dogmele lui eretice şi la caracterul său lumesc (Statul Vatican). Singura condiţie pentru discutarea temei primatului este revenirea romano-catolicilor la credinţa ortodoxă şi la sistemul sinodal al Bisericii Ortodoxe şi nu „unitate în diversitatea” dogmelor.
3. „Biserica Ortodoxă este acea singură Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, precum a declarat aceasta, în preacinstita şi Sfânta Biserică a Protatului, şi Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Kir Bartolomeu, pe 21.08.2008, în timpul vizitei sale în Sfântul Munte. Acelaşi lucru îl credem şi noi şi vom rămâne statornici în toate câte Sfinţii noştri Părinţi au propovăduit.
Toţi reprezentanţii şi Întâistătătorii celor douăzeci de Mănăstiri din Sfântul Munte Athos, adunaţi în Sinaxă Comună.
(traducere: ierom. Fotie; sursa: romfea.gr)(preluat http://www.impantokratoros.gr/DFBD17D6.ro.aspx)

Auzi-mă pe mine, păcătoasa ....

Suntem săraci, goi, bolnavi, suntem răi, ne mâniem repede, ne supărăm, ne dăm cu părerea…ne plângem de orice lucru mărunt. Vrem bani, vrem sănătate, ne simţim neîndreptăţiţi, vrem ce e mai bun, vrem să fim în faţă, ne mândrim, vrem să arătăm bine trupeşte, suntem ispitiţi Doamne, nu cunoaştem judecăţile Tale, unii oameni mor nevinovaţi, alţii săracii se sinucid, alţii nu cunosc dragostea, alţii se nasc bolnavi…unii dintre noi afla că au boli incurabile, unele femei nu pot face copii, altele îi leapădă…

Plângem Doamne, când dăm de greu, suferim şi ne întoarcem la Tine, şi nu avem răbdare, nu ştim să fim smeriţi, ţipăm unii la alţii, căutăm explicaţii, ne răzvrătim, uităm de cuvântul Tău, muncim şi uităm să ne rugăm. Vorbim urât Doamne…şi tare Te întristăm, şi cât aş vrea să nu mai pot face aceste lucruri niciodata şi să văd oamenii fericiţi. Ne este frică de moarte, suntem neputincioşi, o zi fără Tine este dureroasă….Ne ierţi Bunule? Cum să facem să fim mai buni? Cum să fim mai milostivi? Doamne oamenii suferă, şi din pricina păcatelor noastre, ne este frică de necunoscut, alţii trăiesc fără să Te fi cunoscut, alţii Te aşteaptă şi acum. Suntem mici, sărmani, fără Tine nimic nu putem, nu Te întreb de ce lucrurile se petrec cum se petrec. Vreau Doamne, să se întoarcă toţi la Tine, să ne iubim unii pe alţii…

Doamne iarta-ne! Bunule, întăreşte-ne în iubirea Ta, îmbrăţişează-ne. Apa, pământul vor trece, dar Cuvântul tău niciodată nu se va şterge, va sta scris în ceruri mereu. Cum am putea să fim mai buni, cum am putea să Te iubim foarte mult, încât nicio clipă să nu ne despartă de tine? Doamne Iisuse Hristoase, neputincioşi suntem, ajută-ne să ne rugăm mai mult, să avem lacrimi de pocăinţă. Doamne iubeşte-ne şi iartă-ne! De ce nu Te chemăm mereu? Dacă aş afla mâine că peste o lună vom muri, cu siguranţă toţi spre Tine am nădăjdui. Aş vrea să se facă voia Ta, să alegi Doamne ce este mai bun pentru noi, să fii în mintea noastră, să nu mai gândim răul, să vorbească inima noastră despre Tine, să Te iubim Dumnezeul nostru, în veci…amin.

Apăraţi ortodoxia!

Vineri dupamiaza am primit pe strada un fluturas cu o invitatie la un film, cu intrare libera. Si m-am dus. Era la cineva acasa, intr-o camera mare, un fel de mini sala de cinema, improvizata, iar filmul era pus la un videoproiector. N-am stat pana la sfarsit pentru ca a intervenit o problema si cand sa ies, ma opreste o fata si prietenul ei sa ma intrebe daca cred in Dumnezeu si in viata vesnica.

Mi-au spus ca ei sunt un grup de tineri crestini si ca organizeaza in fiecare sambata astfel de intalniri la care vizioneaza filme de la care sa poate dezvolta ulterior discutii despre mantuire si relatia cu Dumnezeu. Am stat, cred ca vreo 30-40 de minute, acolo in curte cu ei si am vorbit despre astfel de lucruri. Multe erau adevarate, cum ar fi ca ar trebui sa fim mai recunoscatori pentru jertfa Lui Iisus, sa incercam sa nu mai revenim la pacatele noastre dupa ce ne-am cerut iertare, si ca ar trebui sa avem o relatie mai apropiata cu Dumnezeu. Ei erau foarte de treaba si prietenosi, dar mi-au tot spus si destule lucruri care nu mi s-au parut tocmai bune, ci mai degraba departe de adevar.

Cum ar fi: ca nu conteaza ce religie ai, atata timp cat crezi in Iisus, ca nu trebuie sa te duci la biserica ca sa te rogi, ca n-ai nevoie de spovedit la preot ca sa-ti fie iertate pacatele, ci e suficient sa-I spui Lui Dumnezeu ca-ti pare rau si poti face asta oriunde si cu oricine, si altele dar nu prea imi mai aduc aminte. Mi s-a mai parut nepotrivit si ca ei nu aveau o religie anume, au spus ca sunt crestini, dar unul a zis ca e ortodox, altul penticostal si asa mai departe… m-au invitat si la biserica la ei, despre care au spus ca e acolo in curte… si ca e o biserica crestina, desi eu n-am vazut nici o cruce ,nici o icoana, nimic, doar o curte obisnuita, o camera mare, cu multe scaune, un videoproiector si niste tobe.

Iar cel mai nepotrivit mi s-a parut faptul ca au insistat de cateva ori sa ma rog cu ei, acolo in curte , pentru a ma pocai de pacatele mele si a cere iertarea Lui Dumnezeu. Din invatatura mai multor parinti atoniti , stiam ca nu e bine sa te rogi impreuna cu cei de alte religii, si n-am vrut, am incercat sa evit fara sa-i fac sa se simta prost.

Problema e ca toata chestia asta mi se pare cam ecumenista, un pas maricel spre unificarea religiilor…si partea rea e ca multi sunt atrasi de atitudinea foarte prietenoasa, de generozitatea lor si pe motivul ca “in bisericile ortodoxe nu gasesti atata prietenie si solidaritate intre oameni”, se indeparteaza de adevar si se ratacesc prin astfel de “bisericute”. Daca aveti de a face cu astfel de intamplari sau altele asemanatoare, va sfatuiesc sa marturisiti ortodoxia si sa o sustineti. Nu zic sa va izolati de oamenii care sunt de alte religii, sugerez doar sa nu va lasati prinsi de ale lor. Parintele Serafim Rose considera ca aceste actiuni ecumeniste prin care se incearca unirea bisericilor crestine (si nu numai) au rolul de a nimici trairea duhovniceasca in Hristos si de a-i pregati terenul lui Antihrist.
Am mai cunoscut tot de curand o persoana care era “intre credinta si tagada”, motivand indoielile sale prin faptul ca de fiecare data cand a suferit si s-a rugat , n-a primit nici un raspuns, “parca Dumnezeu n-ar auzi sau nu i-ar pasa”. Asa ca a ajuns la concluzia ca “Dumnezeu e pana la urma universul, ca nu exista pedeapsa pentru greseli sau recompense pentru fapte bune, ci e doar o lege a universului, prin care o fapta atrage dupa ea alta la fel”. Mai credea ca omul are puterea de a face orice si ca totul depinde doar de propria gandire ce are o mare influenta asupra vietii omenesti si o putere nelimitata.”

Astfel de idei mi se par si mai periculoase, intrucat par sa-l scoata pe Dumnezeu complet din viata omului, duc spre ateism. Feriti-va de oameni care incearca sa va convinga de astfel de lucruri. Priviti in jur si slaviti-L pe Dumnezeu pentru toate. Inchinati-va in Treime si simtiti acea caldura din suflet , care devine aproape materiala , prin iubirea Lui Dumnezeu. Nu stiu metode de “imunizare” impotriva ecumenismului, decat conversatia cat mai deasa cu Dumnezeu, marturisirea ortodoxiei, si eventual inarmarea cu “un pistol duhovnicesc”, asa cum numea Parintele Paisie mataniile, ce ne ajuta sa ne amintim de rugaciunea mintii de mai multe ori pe zi.

Capcanele ecumenismului sunt multe, si care mai de care mai ademenitoare, printr-un ambalaj de vorbe si fapte placute. Deci, sa avem atentie, grija si ne aparam darul primit prin jerta de la Dumnezeul nostru, ortodoxia!(preluat de pe ortodoxiatinerilor)